Un proiect strategic oferit uneia dintre fiicele lui Putin
Noul proiect, sponsorizat de oligarhul rus Oleg Deripaska și banca de stat VTB Bank, îi oferă Katerinei Tihonova, în vârstă de 39 de ani, controlul asupra unuia dintre cele mai avansate ecosisteme de educație și cercetare în domeniul inteligenței artificiale din Rusia, cu un institut, o facultate recent înființată, un laborator de cercetare și noul supercomputer MGU-270 al Universității de Stat din Moscova. Centrul este situat în campusul de pe Dealurile Vrăbiilor, cel mai înalt loc din Moscova.
Dezvăluirile despre noul proiect oferit fiicei lui Putin vin în contextul în care Kremlinul face eforturi pentru dezvoltarea capacităților interne de inteligență artificială, în pofida sancțiunilor occidentale, care au restricționat accesul Rusiei la semiconductori avansați și componente de hardware. De asemenea, subliniază rolul proeminent al clanului Putin în sectoare importante din punct de vedere strategic, în special legate de tehnologie.
Facultatea de Inteligență Artificială din cadrul Universității de Stat din Moscova a fost lansată pe 21 aprilie. Această unitate didactică de învățământ superior este condusă oficial de Ivan Oseledeț, doctor în științe fizice și matematice, profesor la Academia Rusă de Științe și director executiv al institutului de cercetare în domeniul inteligenței artificiale AIRI.
Conducerea noii facultăți și-a propus să admită inițial 36 de studenți și 36 de masteranzi, dintre care 40 pe locuri finanțate de stat și restul 36 pe locuri cu taxe anuale stabilite la 500.000 de ruble (5.685 de euro).
Unii oameni de știință sunt sceptici în legătură cu noul proiect
Un membru al Academiei Ruse de Științe a pus la îndoială decizia de a înființa o facultate separată, în loc de a integra studiile de inteligență artificială în departamentele existente.
„Chiar trebuie ca inteligența artificială să fie separată? De ce avem o facultate nouă și nu un departament? Nu înțeleg”, a declarat omul de știință pentru T-Invariant. „Reflectă o logică de «rege al dealului» – să-ți acorzi singur teritoriul”, a adăugat el.
Un proiect „suveran” dezvoltat cu cipuri obținute via China
Noul proiect „suveran” se bazează de fapt pe cipuri fabricate în străinătate. De exemplu, supercomputerul MGU-270 este fabricat cu procesoare grafice copiate după Nvidia și produse de companii chineze sub marca fictivă Solar Peak.
Accesul este restricționat pentru specialiștii de la Centrul de Calcul din cadrul Universității de Stat din Moscova. „Dacă urmăriți programul de știri Vremia de pe Pervîi Kanal, acesta prezintă vechiul supercomputer Lomonosov-2, nu MGU-270”, a declarat o sursă din comunitatea științifică pentru T-Invariant. „Asta înseamnă că nici măcar echipa de televiziune nu a avut voie să intre. Nimeni nu are voie să se apropie de noul supercomputer, nici măcar din interiorul universității, cu excepția unui cerc restrâns de persoane”, a subliniat sursa.
Un alt cercetător a spus la rândul lui că specialiștii de la Centrul de Calcul nu au putut accesa proiectul. „Pentru al doilea an am întrebat ce se întâmplă acolo sub conducerea Tihonovei. Pur și simplu ridică din umeri – nu au voie să intre”, a spus cercetătorul, adăugând că personalul a aflat de la știri atât despre noua facultate, cât și despre lansarea supercomputerului.
Cine este Katerina Tihonova
Născută pe 31 august 1986, la Dresda, în fosta Republică Democrată Germană, de fapt comunistă, Katerina Tihonova a renunțat la numele Putin din presupuse motive de securitate și l-a preluat pe cel purtat de bunica sa maternă înainte de căsătorie.
Tihonova și-ar fi făcut studiile universitare sub supravegherea unor profesori considerați apropiați tatălui său. Nu se știe care ar fi nivelul exact al pregătirii sale, dar cea de-a doua fiică a lui Putin a ocupat încă de la începutul carierei funcții de conducere în proiecte de educație, cercetare și inovație finanțate generos de statul rus, chiar și cu 1,7 miliarde de dolari.
Căsătorită în 2013 cu fiul unui oligarh, Kirill Șamalov, Katerina Tinovova a divorțat în 2018, la un an de la nașterea fiicei sale dintr-o relație extraconjugală cu balerinul Igor Zelenski. Cea de-a doua fiică a lui Putin este vizată de sancțiuni în UE, Marea Britanie, SUA, Japonia și Noua Zeelandă. „Tihonova este o directoare în domeniul tehnologic prin a cărei activitate sprijină (…) industria de apărare”, explică Departamentul american al Trezoreriei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_58d3bfb1cac7094e8033b9161b8d5ce6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0aee8c9e4792b530d95e4eda7b0edda1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a578eda90e65eb2115f8fa24510554.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2037fbf51a52bbc23243bf25ac21f4c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b87378c9a789a14cb9a3f6914d054314.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_154bff190a2594afb32514932a3e02d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_52a5d8b30bd74997cc7fd8b44b2ef268.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_1c3e5584d6e820404a829307ec5333fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_5629abccd44d93110c510b8a3fdd6c2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_791b4205ad0e91b593800c24e100a8e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_14edcef28dfc7de2c99c1661da98d6be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_126f01eea7461bb4879d51c1e9cf85c4.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_46a15d920205618d75c06d5e86b47e30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ff5605588df4a2d59420ab20eeb5f6b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_912e1e87879cdcab7dda51486c01e47e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2639623c01d92227211ec521b6f3041a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a17dc458a4f6af5ebb294e9673af9c89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/katerina-tihonova-foto-profimedia-e1777380040908.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6b96d14f27f65d8c472f145267e56a30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f81b3b9a7e86d7e3e1e841ac6b80a976.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/noi-ambalaje-reciclare-lista-magazine-bucuresti-brasov-romanii-duc-cutii-carton-lapte-e1777388480434.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-va-avea-trenuri-cu-propulsie-pe-hidrogen--foto-siemens-mobility-scaled-e1777387654234.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_019e1f656eea5173e9752e19823f3789.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_47bf12ed48e0a94382090cb0ff3ca854.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/codruta-filip-edward-sanda-spania-javea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/antonia-alaturi-de-cei-trei-copii-ai-sai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3ec61ed886ae11ae81245afcfa8e8a37.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4c8fd211c07d16a9581a9bfc8f865f32.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/06/hepta4740646-e1777382825170.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/psd-a-legitimat-fascismul-prin-alianta-cu-aur-la-motiunea-de-cenzura-spune-cristian-pirvulescu-cum-vor-explica-in-parlamentul-european-e1777371673703.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/trei-oameni-au-murit-dupa-ce-o-furtuna-neobisnuita-de-zapada-a-lovit-rusia--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/razvan-prisada-anmdm-zonele-moarte-ale-cercetarii-medicale-studii-clinice-foto-arhiva-anmdm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/magazin-mobila-viena-inchiriat-eurovision-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/fata-camp-stranut-batista.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cristina-demetrescu-horoscop-27-aprilie-3-mai-2026-e1777367119602.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cartofi-noi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/ridicii-rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-face-mici-1-mai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vila-grindeanu.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/teatrul-national.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/spital.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-femeie-care-numara-bani-hartii-100-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/unite-state-russia-china-and-ukraine-on-chessboard-shutterstock2339727559-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-id250029-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-afp20260426a8z33khv4highreswhitehousecorrespondentsassociationdinner-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-ivan-demisie-instantguvdemisiepsd09inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.