Cromul trivalent (CrIII), care poate fi obţinut prin dizolvarea de crom elementar în acizi cum ar fi acidul clorhidric sau acidul sulfuric, este utilizat în suplimentele nutriţionale pentru tulburări metabolice cum ar fi rezistenţa la insulină şi în diabetul de tip 2, informează Agerpres.
”Am fost în măsură să demonstrăm că oxidarea cromului în interiorul celulei are loc, deoarece pierde electroni şi capătă o formă cancerigenă”, a declarat cercetătorul Lindsay Wu de la UNSW.
Rezultatele creează motive de îngrijorare cu privire la riscurile de a lua de suplimente alimentare de crom pe termen lung sau în doze mari.
Cu dovezi discutabile cu privire la eficienţa cromului ca supliment alimentar, aceste rezultate ar trebui să-i determine pe oameni să se gândească de două ori dacă să ia suplimente care conţin doze mari de crom”, a declarat profesorul Peter Lay de la Universitatea din Sydney.
Academia Naţională de Ştiinţe din SUA estimează că până la 200 de micrograme de crom este un regim alimentar de zi cu zi care poate fi administrat în condiţii de siguranţă şi adecvat pentru consum. Conform ghidurilor australiene, aflate în prezent în curs de revizuire, 25-35 micrograme de crom pe zi sunt recomandabile ca un aport adecvat pentru adulţi.

„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
GSP.RO
„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Playtech.ro
Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Observatornews.ro
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Știrileprotv.ro
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
FANATIK.RO
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată