Ungaria, pregătită să reziste „presiunilor enorme” din partea NATO în privinţa războiului din Ucraina: „Ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator”
Iar minți cu nesimțire. Unde le oferă Rusia Ungariei 15 ani de gaz GRATUIT? Din contra, datorită contractelor încheiate între genialii lideri puternici Orban și Putin, Ungaria a pierdut numai în anul 2023 1,4 miliarde de euro, adică 0,7% din PIB-ul lor pe 2023. Sursa: Népszava.hu Dar da, continuă să minţi.
La ce ne ajută? Ține Rusia departe de granițele noastre. Sau ești nerăbdător să-i avem iar vecini? Și foarte bine dacă americanii ar investi în Ucraina (ceea ce nu prea au făcut), tot e mai bine decât jafurile rusești.
Stai liniștit că nu vine nimeni după tine, spre diferenţă de Rusia noi avem şi libertatea DUPĂ exprimare. Dar gândește-te de două ori dacă vrei să ne "elibereze" ruşii, pentru că în caz de război, regulile sunt altele. Ştii cum se pedepsesc, în mod foarte legal, trădarea şi defetismul pe timp de război?
Cuviosule a spus un adevar cum nimeni nu le spus (scris) . Rusia isi premiaza loazele cu una tirada de un balcon , scara , sau o cada de baie .Si de cand a inceput razboiul cu Ucraina , s au facut nevazute sute de loaze care nu au stiut sa pupe bine mana tatucului .

« Înapoi la articol
Sfantul_Cuvios_Pafnutie 14.05.2024, 23:47
Iar minți cu nesimțire. Unde le oferă Rusia Ungariei 15 ani de gaz GRATUIT? Din contra, datorită contractelor încheiate între genialii lideri puternici Orban și Putin, Ungaria a pierdut numai în anul 2023 1,4 miliarde de euro, adică 0,7% din PIB-ul lor pe 2023. Sursa: Népszava.hu Dar da, continuă să minţi.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie 14.05.2024, 23:48
La ce ne ajută? Ține Rusia departe de granițele noastre. Sau ești nerăbdător să-i avem iar vecini? Și foarte bine dacă americanii ar investi în Ucraina (ceea ce nu prea au făcut), tot e mai bine decât jafurile rusești.
HOPAHPO 14.05.2024, 23:58
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 14.05.2024, 19:21
Stai liniștit că nu vine nimeni după tine, spre diferenţă de Rusia noi avem şi libertatea DUPĂ exprimare. Dar gândește-te de două ori dacă vrei să ne "elibereze" ruşii, pentru că în caz de război, regulile sunt altele. Ştii cum se pedepsesc, în mod foarte legal, trădarea şi defetismul pe timp de război?
Cuviosule a spus un adevar cum nimeni nu le spus (scris) . Rusia isi premiaza loazele cu una tirada de un balcon , scara , sau o cada de baie .Si de cand a inceput razboiul cu Ucraina , s au facut nevazute sute de loaze care nu au stiut sa pupe bine mana tatucului .
‹ 1 … 3 4 5
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.