Cetatea Nobiliară din Colțești, bijuterie medievală din Transilvania, salvată cu ajutorul fondurilor europene

Comentează

Una dintre cele mai spectaculoase cetăți medievale din Transilvania a fost restaurată printr-o finanțare asigurată din fonduri europene. Pentru Cetatea Nobiliară de la Colțești, județul Alba, Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a însemnat scoaterea din anonimat și includerea în circuitul turistic. Monumentul istoric, vechi de 700 de ani, se află într-o zonă deja foarte cunoscută din centrul Transilvaniei, unde ajung anual peste 100.000 de turiști.

Colțești este un sat cu circa 500 de locuitori, parte componentă a comunei Rimetea, singura din Alba unde populația maghiară este majoritară, în procent de 85%. Spre deosebire de satul care dă și numele comunei, Colțești nu a cunoscut o dezvoltare turistică atât de accentuată. Era cunoscut pentru cetatea nobiliară, aflată în stare de degradare și cu un acces relativ dificil. Fondurile europene alocate prin PNRR au oferit o șansă nesperată, monumentul din Colțești fiind inclus în „Ruta Cetăţilor”, alături de obiective similare din Sighişoara, Sarmizegetusa, Oradea şi Braşov, pentru a primi finanțare în scopul restaurării.

Parte din identitatea locului

La Colțești, lucrările au durat aproximativ doi ani și s-au finalizat prin semnarea documentelor de recepție, pe 21 august 2026. Costurile totale, ce au presupus și restaurarea unei alte clădiri istorice din sat, s-au ridicat la aproape două milioane de euro. Cetatea restaurată poate fi deja vizitată de turiști. Este situată la circa doi kilometri de sat, pe coama unui deal abrupt și stâncos, la 700 de metri altitudine. Un loc de belvedere amenajat în exteriorul construcției oferă o imagine de ansamblu inedită asupra satului și a Văii Aiudului, cu masivul Piatra Secuiului din Munții Trascău în fundal. Proiectul a vizat și reabilitarea drumului de acces, astfel că acum se poate ajunge cu autoturismul până la baza dealului. Au fost amplasate scări de metal ce permit accesul chiar și în turnul înalt de 20 de metri.

„Această cetate aparține, în primul rând, comunității. Este parte din identitatea noastră și trebuie să rămână un loc de care comunitatea să fie mândră. Pentru lucrările de reabilitare și punerea în valoare au fost alocate peste 9,6 milioane de lei. Finalizarea proiectului este importantă și din punct de vedere turistic. Suntem o zonă turistică și încercăm să ținem turiștii cât mai mult în comună pentru că asta aduce beneficii tuturor. Acum le putem oferi un nou obiectiv frumos care să poată fi vizitat”, a spus primarul comunei Rimetea, Szilárd-Levente Deák-Székely. Potrivit acestuia, lucrările au urmărit păstrarea caracterului istoric al ansamblului și crearea unor condiții care să permită accesul publicului. Prin același proiect a fost reabilitat și conacul Thorotzkay-Rudnyánszky, din Colțești, imobil care are, de asemenea, o funcțiune turistică după finalizarea intervențiilor. Conacul a fost transformat într-un centru de informare turistică și spațiu expozițional, urmând să ofere vizitatorilor informații despre patrimoniul local. Expoziția este în curs de realizare, iar la final, accesul se va realiza în baza unui tarif modic.

Istorie de 700 de ani

Cetatea Nobiliară de la Colţeşti a fost construită după anul 1296 de vicevoievodul Thorotzkay din Trascău, ca și cetate locuibilă şi de refugiu, după o invazie a tătarilor în zonă. Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 de metri, se păstrează o inscripţie care menţionează că familia Thorotzkay a construit castelul la începutul secolului al XIV-lea. În anul 1470, cetatea a fost confiscată de regele Matias Corvin şi dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thorotzkay), iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja. La începutul secolului al XVIII-lea, familia nobiliară care deținea cetatea și care se opunea anexării Transilvaniei a fost învinsă de către trupele imperiale austriece, iar construcția a fost distrusă în cea mai mare parte.

Harta publicată de istoricul Orbán Balázs în 1868 delimitează trei etape ale construcției cetății:

- Cea mai veche parte a cetății datează din secolul al XIV-lea: bastionul nordic, zidul vestic înalt de șapte metri şi gros de 2,30 de metri, precum și bastionul pătrat estic, din care în zilele noastre a mai rămas doar un mic colț. Constructorul acestei părți a fost, cel mai probabil, Thoroczkay Ehellós I.

- Partea sudică a cetății datează din secolul al XV-lea și cuprinde încăperi mai mari, o sală a cavalerilor, un balcon și ferestre mai mari. Împreună cu curțile interioare, oferea locuitorilor săi un confort aproape luxos, conform condițiilor din acea vreme.

- Cetatea a fost distrusă de austrieci în 1704, iar familia s-a mutat în sat, în conacele pe care le deținea acolo.

Destinația anului 2025 la categoria „Sate de poveste”

Comuna Rimetea, din care fac parte cele două sate pitorești din depresiunea Munților Trascău, a fost desemnată „Destinația anului 2025” la categoria „Sate de poveste”. Datele statistice arată că, anual, la Rimetea ajung mai mult de 100.000 de turiști. Dacă înainte de pandemie, cei mai mulți turiști erau din Ungaria, în prezent, 60-70% dintre vizitatori sunt români. Rimetea a devenit celebră prin peisajul spectaculos, casele monument istoric vopsite în alb și cu geamurile verzi, istoria minieră a zonei și posibilitățile diverse de drumeție, pe jos sau cu bicicleta. 

Este una dintre cele mai frumoase destinații rurale din România, atrăgând turiști din întreaga lume dornici să experimenteze un colț de istorie și natură autentică. O cameră dublă la o pensiune amenajată într-o locuință veche de peste 100 de ani costă în jur de 400 de lei, cu mic-dejun. Nivelul de ocupare a spațiilor de cazare este de peste 80% pe tot parcursul anului turistic, din mai până în octombrie. Practic, în prezent, cei aproximativ 1.000 de locuitori ai comunei trăiesc exclusiv din turism.

Străzile sunt, cu excepția drumului județean care traversează localitatea, pietruite, ceea ce contribuie din plin la farmecul satului, care păstrează o alură medievală. „Comuna se întreține într-un procent destul de mare din turism, pentru că sunt foarte multe pensiuni. Doar în satul Rimetea avem 55 de pensiuni, iar cei care nu sunt proprietari lucrează la aceste pensiuni, deci sunt și angajați”, spune primarul Deák-Székely Szilárd-Levente. 

O atracție importantă pentru turiștii pasionați de drumeții este masivul Piatra Secuiului, care străjuiește satul cu înălțimea sa de peste 1.100 de metri. Muntele calcaros este străbătut de o „râpă“, ceea ce face ca, din mai până în septembrie, soarele să răsară de două ori spre zona de vest. Partea nordică a masivului, mai scundă, poartă şi numele de „Colţii Trascăului“ şi adăposteşte ruinele unei fortăreţe medievale.

Minerit, agricultură și turism

Zona a cunoscut o dezvoltare puternică începând cu secolul al XIII-lea, ca urmare a minerilor germani aduşi aici pentru extracția și prelucrarea fierului, devenind unul din principalele centre miniere din Transilvania. Minereul de fier era scos din minele săpate în munţi cu unelte rudimentare, apoi era transportat în vale, unde era ars în furnale, obţinându-se „pita de fier”, care mai apoi era prelucrată cu ajutorul ciocanelor acţionate de forţa apei. Astfel se obțineau obiectele din fier atât de necesare în agricultură, dar şi în gospodării, care erau vândute atât în Transilvania, cât și în alte zone ale Europei.

Galerii de extracție a minereului de fier s-au păstrat până în prezent, existând chiar și un traseu turistic pentru vizitarea acestora. În secolul al XV-lea, la Rimetea funcţionau 16 furnale, dar în secolele următoare, când zăcămintele de fier sunt epuizate, minele de fier şi fabricile se închid, iar localitatea decade, devenind preponderent agricolă. Uneltele minerilor şi ale fierarilor sunt, în prezent, piese de muzeu, fiind expuse la Muzeul Etnografic din incinta Primăriei Rimetea. Comuna a renăscut după aderarea României la Uniunea Europeană, devenind o atracție turistică importantă pentru această parte a țării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
11:04
Cercetătorii au construit primele ceasuri nucleare funcționale. Unul a atins o precizie echivalentă cu o secundă în 30 de milioane de ani
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește