O mină marină care a fost observată luni dimineață în Marea Neagră a fost distrusă de scafandri special antrenați pentru astfel de misiuni.
„Mina venea din barajul de la Odesa. Informaţiile din timpul unui conflict armat trebuie să le luăm ca atare. Partea ucraineană cu care am vorbit cu câteva zile înainte, când se punea această problemă, mi-a spus că ruşii au minat. Evident că probabil şi partea ucraineană a minat zona pentru a nu putea să intre în zona lor vasele.Într-un conflict armat este o practică militară”, a declarat Vasile Dîncu, luni seară.
Ministrul Apărării a mai spus că zona este survolată de elicoptere pentru identificarea unor astfel de mine.
„Indiferent cine a minat în Marea Neagră s-a minat masiv în zona malului ucrainean cel puţin şi atunci există posibilitatea ca mine desprinse din sistem să fi pornit în plutire peste tot. S-a mai şi bombardat în acea zonă. Mi-a spus un diplomat ucrainean că zone care au fost minate au fost şi bombardate la întâmplare, adică cu greşeli de artilerie şi e clar că aceste mine s-ar putea să ajungă şi zona noastră. Am trimis elicoptere, avem elicoptere care survolează marea în acest moment. Nu s-a văzut populaţie de mine care să fi scăpat. Dar sunt mine care au ajuns în Bosfor. Cu siguranţă vor mai fi, trebuie să fim foarte atenţi. Dispozitivul nostru este bine pus la punct”, a mai explicat ministrul Apărării.
Imagini de la detonarea minei de azi din Marea Neagră au fost publicate în această seară de Forțele Navale Române.
Mina a fost observată de pescadorul românesc „Olimpus 1”, la aproximativ 70 de kilometri de țărm, în largul Mării Negre, „travers de Capu Midia”. Comandantul a informat autoritățile pe canalele oficiale în jurul orei 8.10.
După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro