Ceahlaul e din nou in Divizia A. Cu stadion nou-nout, cu nocturna europeana si gazon aidoma. Numai ca oricat s-ar lepada presedintele de onoare Gheorghe Stefan de prietenul sau Jean Padureanu, meciurile dintre nemteni si bistriteni seamana de un deceniu ca doua picaturi de apa.
N-a fost blat vineri seara. Parca pentru a risipi suspiciunile, ”tata Jean” nici n-a mers in fieful primarului moldovean. Insa jucatorii lui Sabau nu s-au ridicat la pretentiile unui joc de Liga I, gazdele impunandu-se la limita, desi tabela putea arata un scor de forfait. A fost al 11-lea succes consecutiv al Ceahlaului in partidele directe!
Trupa lui Mihai Stoica i-a luat din scurt pe adversari, Albut respingand senzational sutul lui Costel Ilie, apoi scotand in doi timpi ”libera” lui Tibi Serban.
Gloria a fost in corzi si rareori a trecut de jumatatea terenului. Chiar si asa, dominarea cvasitotala a localnicilor nu s-a concretizat. Abia in partea a doua, dupa un serviciu al lui Diaz, Radu Doicaru a inscris punctul izbavitor, cu un sut plasat, la colt, din careul mare, la capatul unei actiuni personale superbe: 1-0 (53)!
Tot Doicaru putea face 2-0, insa din nou Albut s-a opus eroic. Trei puncte de moral pentru Ceahlaul, nimic pentru Gloria, care a dat impresia pe final ca nu a fost interesata de rezultat.
Tricou de Cartea Recordurilor
Cel mai infocat suporter al nemtenilor, Gelu Cracana, a confectionat un tricou urias in culorile clubului. Tricoul, care are 450 mp, a fost postat in poienita de pe Dealul Cozla, in stanga tribunei oficiale. Confectionarea lui a costat 70 de milioane de lei vechi, iar Cracana a scris pe el numarul 11, care a apartinut atacantului Florin Axinia, preferatul fanului. Cracana spera sa intre cu acest tricou inedit in Cartea Recordurilor
-Din martie 2006, la Piatra Neamt a fost inaugurata instalatia de nocturna, care are 1.400 de lucsi si a costat 57 de miliarde de lei vechi.
– Nemtenii s-au intarit in aceasta vara cu doi argentinieni. Diaz a fost titular, in timp ce Herrera, 21 de ani, venit din liga a doua a tarii sale, nu a primit inca certificatul international de transfer.
Ceahlaul 1 : 0 Gloria
1. Covrig 6
2. Stajic 6,5
6. Alistar (cpt) 7
24. Forminte 6
4. Vasiie 6
19. C. Ilie 6,5
25. Simic 6
15. Diaz 6,5
10. T. Serban 5
9. Doicaru 7
11. M. Ilie 5,5
Antrenor: Mihai Stoica
Schimbari: M. Ilie (68 Arm. Karamyan 6);T. Serban (71 Rusmir 5); Diaz (88 Nohai).
22. Albut 6
24. D. Matei 5
4. Astilean 6
8. Sepsi 6
25. D. Sanmartean 5
9. Negrean (cpt) 6
16. R. Marginean 5,5
7. V. Stoica 5
30. Cr. Ciubotariu 5
10. Roszel 5
11. Zaharia 5
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabau
Schimbari: V. Stoica (16 Mitruc 5);Ciubotariu (61 Bruncevic 5); Roszel (79 Tarnavean).
Arbitri: Vasile Bratu(Amara) 7 – Nicolae Marodin 7; Cornel Fecioru 7(ambii din Bucuresti).
A marcat: Doicaru (53).