Principalele declarații făcute de Viorica Dăncilă
- Astăzi, s-a desăvârșit operațiunea ilegitimă de confiscare a puterii legitime de către președintele Iohannis.
- E o zi neagră pentru democrație, ziua în care Iohannis a reușit să-și impună locotenenții la Palatul Victoria. Vorbim inclusiv de oameni propuși la ministere-cheie care au fost respinși în mod rușinos la audierile din comisiile de specialitate.
- Avem un președinte antidemocrație și care lucrează împotriva românilor
- Singurul lucru pe care-l clamează Iohannis – să dispară PSD. Să dispară și pensionarii, domnule președinte, și salariul minim?
- Dacă ne uităm în programul de Guvernului dumnevoastră, asta vedem: că veți abandona creșterile de pensii și salarii prevăzute de noi, veți comasa spitale, vreți să modificați legea salarizării.
- Domnule Iohannis și domnule Orban, împreună cu miniștrii dumnevoastră care nu au fost în stare să spună ce vor să facă și cum și au picat la votul din comisii.
- De astăzi, Partidul Social Democrat intră oficial în Opoziție și ne vom asuma cu maximă seriozitate toate responsabilitate care decurg din acest rol.
- Toți cei care au trădat la acest vot au fost deja excluși din Partidul Social Democrat. Așa este corect, așa este normal față de toți românii care și-au pus încrederea în noi.
- Eu garantez că vom fi cea mai grea opoziție pe care acest Guvern improvizat o poate avea; acest Guvern ghilotină, cel mai vulnerabil Executiv de după 1989, la șantajul grupurilor de parlamentari trădători, un Guvern slab și expus corupției.
- Singura miză pe care au avut-o a fost să dea jos Guvernul PSD, partidul care a crescut pensiile și salariile, care a majorat salariul minim, care a redus TVA-ul și a crescut PIB-ul. Acel PSD care investit în toate spitalele județene și a realizat peste 16.000 de proiecte județene de investiții pentru dezvoltarea comunităților locale.
- Scopul acestui nou Executiv e de a-i da lui Iohannis un nou mandat, nu de a guverna, iar asta este un afront îngrozitor la democrație.
- Acum avem voința unui singur om care acaparează România și toate instituțiile sale, în acest demers monstruos de a subordona orice putere, de a subordona românii și de a-i vedea cu capetele plecate.
- Avem un președinte dictator, un președinte abuziv, care și-a pus în cap să spulbere orice forță care i se opune, orice principiu și orice lege în calea sa către putere.
- Vom lupta cu toate forțele, pentru că, deși Iohannis a reușit să dărâme Guvernul PSD, nu va reuși niciodată să facă să facă să dispară acest partid
- Ce ați făcut în acești cinci ani, domnul Iohannis? Nu v-am văzut să vizitați un cămin de copii, un azil de bătrâni sau un sat românesc pentru a vedea care sunt nevoile reale ale oamenilor.
- Ce se vede e doar ambiția pentru putere, încălcarea legilor și disprețul pentru români.
- Eu nu abandonez această luptă și nu-mi plec capul în fața acestui președinte dictator, așa cum o face ceilalți care au dovedit că nu-i fac piept.
- Voi însă voi continua să lupt cu acest mare șef de stat care fuge acum de o confruntare directă cu mine. Încă vă aștept, domnule Iohannis, să stăm în fața românilor și să le spunem ce am făcut fiecare în ultimii ani.
- Aveți curaj, domnule Iohannis! Românii merită o explicație pentru tot ceea ce ați făcut sau nu ați făcut în acest mandat ratat la președinția României.
- Pregătiți-vă, domnule președinte! Mai aveți 20 de zile la Palatul Cotroceni, 20 de zile până când veți afla că România nu e oarbă. România nu doarme și nu e absentă, așa cum ați fost dumnevoastră timp de cinci ani.
- Dacă nu ați putut face nimic bun pentru această țară, o vor face românii la votul din 24 noiembrie, când vor alege să oprească ascensiunea periculoasă și setea de putere a unui dictator, a unui om care-și sabotează și își lovește propriul popor.
Anunțul vine în contextul în care Guvernul Orban a primit votul de învestitură din partea Parlamentului.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7767f74438caf878e1a298582e53c39b.jpg)
Viva.ro
Anunțul care dă orice calcul făcut până acum peste cap! E breaking! Nume-surpriză de premier pe lista scurtă a lui Nicușor Dan! Nimeni nu se aștepta la aceste informații
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c8567534a650acbff791ff31a5e8649b.jpg)
Unica.ro
„Nu-mi vine să mai deschid gura despre lucruri groaznice, căci se împlinesc”. Cristian Tudor Popescu, mesaj viral despre eliberarea lui Horațiu Potra și Nicușor Dan. Peste 10.000 de oameni au reacționat deja! Ce a spus gazetarul despre Președintele României
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cde584d60735615ae86f803d96c67874.jpg)
Elle.ro
Magda Pălimariu, apariție superbă pe plajă, într-un costum de baie îndrăzneț. Cum s-a fotografiat prezentatoarea, care s-a relaxat în Grecia alături de fiul ei. FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_29d2059dab440de145b769b0c3bb7ece.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
“Nu mă așteptam să mă îndrăgostesc de o femeie”. Celebra actriță și soția ei au sărbătorit 14 ani de căsnicie și cresc 3 copii. Pe ea o știe toată lumea, din serialul de la Prima TV, dar cine e femeia care i-a schimbat viața.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b201bb3b2111d2fe90de14cd8556d73b.jpg)
Avantaje.ro
ULTIMA ORĂ! DA, e oficial! Vedeta care pleacă de la Vocea României a confirmat, iar acum avem și primele declarații: Este foarte serios, dacă vreți vă zic și motivul…"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fa5b0470cfb18827b7b665ad6d90b103.webp)
Tvmania.ro
Gina Pistol, secretul dureros din copilărie! Cum arată casa din Teleorman în care a crescut prezentatoarea „MasterChef” și prin ce greutăți a trecut
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bc42137565e1aa1c64f584ac6c1d95ff.png)
Adevarul.ro
Banii pentru biserici, din buzunarul statului sau al credincioșilor? Modelul german, propus și în România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_626a2f9c3d47fa175d0af6e6c877d0da.jpg)
Fanatik.ro
Dănuţ Lupu nu e impresionat de Dinamo după victoria cu FCSB: “Încă mai avem probleme!”. Vochin i-a făcut praf pe roş-albaştrii: “Mentalitate de echipă mică!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_201e28162127d38d7b0290da3fa20840.jpg)
Financiarul.ro
Dacă nu a fost plătit tot în martie, impozitul pe casă, teren și mașină se achită până la 30 septembrie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_cf5f37265e698f642945e4e06593969e.jpg)
Elle.ro
S-au căsătorit în mare secret, departe de ochii curioșilor, iar acum au publicat imagini inedite de la nuntă! Cele două vedete sunt în culmea fericirii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7f49ac05855b8f0b553a62f5377f827a.jpg)
Unica.ro
Ce s-a întâmplat între Gabriela Cristea și Mirela Vaida acum 16 ani. Cum au devenit rivale: „A fost o dramă națională”. Detalii neștiute până acum au ieșit la iveală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38ed04455cf559930cb853fc81fe4967.jpg)
Viva.ro
Tulburător ce i-a putut spune Anca Pandrea prietenei sale de pe patul de spital: "Mi-a spus la sfârșit că...". Povestind despre ultimele sale clipe, ce a mai putut ieși la iveală i-a cutremurat pe toți: „Nici surorii sale nu i-a spus...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6e2d756f67e260d53a0133e14e747638.webp)
TVMania.ro
Gina Pistol, secretul dureros din copilărie! Cum arată casa din Teleorman în care a crescut prezentatoarea „MasterChef” și prin ce greutăți a trecut
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4bd3a0245c6a123be938d061ba57a336.jpg)
ObservatorNews.ro
Cine este Ulrich Siegmnud, candidatul AfD supranumit de presă "cel mai periculos om din Germania"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6b7eed243e14964b6049b25a20732618.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Sora Ancăi Pandrea, în scaun cu rotile la cimitir. Parcă sunt gemene, nimeni nu a știut cât de bine seamănă. Imaginile durerii din ziua marelui adio. Mulți au uitat-o, dar cine e singura vedetă care a venit la înmormântare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0696ae8b153aab12f30076576eb0719e.jpg)
Mediafax.ro
NEWS ALERT. A fost CUTREMUR ÎN ROMÂNIA la primele ore ale dimineții! L-ai simțit?!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7d021f28bd214a9fc0f88f194b2439e5.jpg)
StirileKanalD.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0ae0765822cde7772f986b10b978c574.jpg)
Wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_518119146a1e48140f4d65fc15ec3451.jpg)
Wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_8c37bb1f3cce5f2ab8d35b83564a4745.jpg)
Redactia.ro
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1c6cd7fa4767c159275069fb22358818.jpg)
KanalD.ro
Un tată român s-a stins din viață subit, în Italia. Avea un băiețel de 11 ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_67042a349e4c4f9ac20089fef10d7f6b.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Noile reguli fiscale îi întorc pe ieșeni de la ghișeele Înmatriculări. Ce trebuie verificat înainte de vânzarea, cumpărarea sau radierea unei mașini
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f3bdb1162bef9f509372ffc8dedd3019.jpg)
Fanatik.ro
Transferul la FCSB de care Dan Petrescu nu vrea să audă! Gigi Becali nu ține cont
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_ed6f82f442a013611456dcfbe1705c4a.jpg)
Spotmedia.ro
Femeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_be5ffada33a73ee2b9b90aa2f39c57a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_562741b2816093547c30ddeb6c7a8c25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/a-saptea-sedinta-csat-din-mandatul-lui-nicusor-dan-si-a-patra-din-2026-e1788680853247.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/patru-luni-fara-guvern-cu-puteri-depline--cronologia-crizei-politice-romania-dupa-demiterea-premierului-ilie-bolojan-e1788588632633.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/asia-express-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/asia-express-episod-1-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2900c87e2b8dc94ffb71af80fe63e9fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8f59b8618770056e7769ea54a0c8f7de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-gheorghiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/11/episcopul-husilor-ignatie-trif-1-e1788626722389.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/aplicatie-whatsapp-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/horoscop-6-septembrie-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/pasager-agresiv-zbor-american-airlines-imobilizat-banda-adeziva-scaun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/mcdonalds-vagoane-tren.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/shutterstock2734131917-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/borcane-cu-zacusca.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/zacusca.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/luna-ianuarie-2027-calendar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/viktor-medvid--foto-vlad-chirea6651-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/vor-incepe-lucrarile-pe-bulevardul-unirii-de-la-parlament-la-piata-unirii-zona-construita-de-ceausescu-in-bucuresti-2-e1788677138987.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/vijelii-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/gettyimages-140628732.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/pensionari-in-romania-profimedia-1095115425-e1788436607992.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-cnsas-bun-getty-e1788244552822.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/ilie-bolojan-originalgovr2228-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/congres-pnl-3.png)