27 Aug. 2018 18:30 , de Valentina Postelnicu

UPDATE / Rudolph Giuliani, scrisoare către Klaus Iohannis și oficialii români. Reacția lui Liviu Dragnea

Distribuie

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, scrisoare către oficialii români, în care cere verificarea protocoalelor secrete din justiție. Rudolph Giuliani, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români, printre care președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu și premierului Viorica Dăncilă, în care cere "verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor", a transmis Mediafax, luni. Administrația Prezidențială nu a transmis niciun punct de vedere pe acest subiect. Interesant este că Giuliani vorbește despre nevoia unei ”aministii” pentru persoanele care au fost prejudiciate, prin aceste protocoale. 

UPDATE – Ora 18.30: Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a avut o primă reacție, luni, 27 august, pe Facebook, în legătură cu scrisoares lui Rudolf Giuliani:

„Am primit din partea domnului Rudolph Giuliani aceeași scrisoare pe care a primit-o și președintele Iohannis. Concluzia amară a acestei scrisori este că încrederea în sistemul de Justiție din România este serios zdruncinată în fața partenerilor externi și a investitorilor străini. Domnul Giuliani pune cu adevărat degetul pe rană – o rană care este încă deschisă și pe care România va trebui să o trateze tranșant și cu mult curaj, dacă mai vrem să rămânem în familia statelor democratice din spațiul Nord-Atlantic.

Rudolph Giuliani este un celebru procuror federal al Statelor Unite, care a luptat în mod real cu mafia și corupția și a cărui probitate morală și profesională impune respect peste tot în lume. Iar când acesta vorbește despre încălcarea gravă a drepturilor omului și a principiilor statului de drept în România, prin protocoalele secrete dintre SRI și DNA, prin intimidarea judecătorilor și a martorilor sau prin ascultarea excesivă a telefoanelor, atunci Occidentul va privi cu mai multă atenție la abuzurile îngrozitoare care s-au comis în țara noastră în numele luptei anti-corupție.

Președintele Iohannis nu mai poate pretinde că nu e nimic grav sau că încă nu a lecturat scrisoarea domnului Giuliani. O astfel de poziție nu ar face decât să întărească percepția publică larg răspândită că domnia sa este tributar Statului Paralel, pe care l-a protejat până acum. La fel de revoltătoare este și reacția celui care ar trebui să reprezinte interesele României în Statele Unite și care a folosit numele ilustrului senator John McCain, în încercarea de a acoperi adevărurile dureroase din scrisoarea domnului Giuliani.

Domnul Maior și-a depășit în mod clar mandatul, iar din acest moment nu mai poate fi privit cu încredere de partenerii americani. Salut decizia Ministerului de Externe de a-l chema să explice această ieșire în decor și sper ca măcar de această dată președintele Iohannis să facă ceea ce este în interesul României.

O parte din problemele semnalate de domnul Giuliani își vor găsi rezolvarea în noile legi ale Justiției. Altele urmează să fie soluționate prin pârghii legale și constituționale.

Este interesantă propunerea domnului Giuliani de constituire a unei comisii de judecători internaționali care să analizeze și să se pronunțe cu privire la impactului protocoalelor secrete asupra sistemul de justiție. O astfel de comisie s-ar ridica deasupra partizanatelor politice din România și ar pune capăt propagandei mincinoase care a atacat furibund orice acțiune legitimă a Parlamentului de a demonta acest Stat Paralel și de a restabili independența judecătorilor.

La fel este necesară o justă reabilitare a victimelor acestui sistem opresiv. Nu ne vom însănătoși ca țară, ca societate, ca națiune, până când nu vom condamna public toate aceste abuzuri și până când cei care le-au comis nu vor fi aduși să răspundă în fața legii. Aceasta e singura garanție că astfel de atrocități nu se vor mai repeta în viitor!


Potrivit documentului prezentat de agenția Mediafax, Rudolf Giuliani își exprimă „îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii”.

„Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere. După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâţi spre aplicarea legilor, în concordanţă cu respectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte”, scrie în scrisoare avocatul președintelui SUA.

„În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete' pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii”, se mai arată în document.

Guliani consideră că 'o amnistie ar trebui dată celor care au fost condamnaţi ca urmare a exceselor'

'Recunosc şi înţeleg importanţa luptei împotriva corupţiei. În acest sens, încurajez România să îşi reafirme angajamentul de a investiga şi a judeca corupţia în mod cinstit, transparent, şi în concordanţă cu legea. O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare', spune avocatului lui Trump.

În plus, acesta îndeamnă Guvernul României să înfiinţeze o comisie independentă formată din judecători internaţionali şi experţi legali, care să examineze originile protocoalelor secrete, ca şi impactul lor asupra Parchetului General şi a judecătorilor din întreaga ţară.

Citiți conținutul scrisorii AICI.

George Maior: „Un lobby inițiat de forțe interesate să apere persoane care au probleme cu justiția”

George Maior, actual ambasador al României în SUA și fost director SRI, a declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, actual avocat al președintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby inițiat de forțe interesate să apere persoane cu probleme cu legea, transmite Mediafax.

„Un personaj spumos și extrem de combativ în discuțiile din Statele Unite, nu știu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, inițiat de anumite forțe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiția, asta vă spun clar”a declarat, luni, George Maior, ambasadorul României în SUA.

Barna (USR), despre scrisoarea lui Giuliani: „Farmecul discret al lobby-ului bine plătit”

Liderul USR Dan Barna a comentat, luni, scrisoarea avocatului lui Donald Trump.

„Am văzut ca președintele Iohannis a primit o scrisoare de la Rudolph Giuliani, în prezent avocat al lui Donald Trump. Scrisoarea pare dictata de Liviu Dragnea cu câteva inserții fine de la deontologii Antenei 3. Este evident produsul unui serviciu de lobby. Un avocat, chiar și al președintelui Trump nu are nici o competență și nici o atribuție în politica externă și în datul cu părerea despre asta. Poziția SUA a fost în repetate rânduri exprimată de mesajele Departamentului de stat și ale Ambasadei SUA la București și au fost în sens perfect contrar direcției pe care o imprimă dictarea din România semnată de domnul Juliani”, a scris liderul USR, pe Facebook.

Dan Barna și-a transmis convingerea că „președintele Iohannis așteaptă cu îngrijorare mesajele devastatoare care urmează probabil să vină de la frizerul și apoi de la bucătarul lui Donald Trump criticând activitatea domnului Augustin Lazăr”.

„Înțeleg ca scrisoarea a fost transmisă și domnului Dragnea. Este remarcabilul profesionalism american în care pui și clientul în copie că să îi arăți că ai livrat…”, mai spune Barna.

Cine este Rudolph Giuliani

Rudolph Giuliani a fost primar al oraşului New York în perioada 1994-2001, în mandatul său având loc atentatele din America. Înainte de a fi primar în New York, Giuliani, a fost un strălucit procuror federal şi avocat anti-mafia, la mijlocul anilor ’80.

Giuliani s-a aflat printre cei care au contribuit la condamnarea a opt dintre cei mai importanţi mafioţi ai vremii, printre care Anthony „Fat Tony” Salerno, Anthony „Tony Ducks” Corallo sau Carmine „The Snake” Persico, capii puternicelor familii Genovese, Lucchese şi Colombo.

El a dezvăluit, la un moment dat, că mafia a pus o recompensă de 800.000 de dolari pe capul său. În al doilea mandat de primar, mafia a oferit o nouă recompensă pentru asasinarea lui Giuliani, în valoare de 400.000 de dolari.

În ziua atentatelor din 2001, cel supranumit „Rudy”, a devenit un idol graţie capacităţii sale de reacţie. Acţiunile sale i-au adus titlul de personalitatea anului, decernat de revista Time.

Fost procuror federal și primar al metropolei New York, Giuliani a candidat fără succes la nominalizarea republicană pentru Casa Albă, în 2008, iar în 2016 l-a susținut pe Donald Trump în interiorul partidului.

„Rudy e grozav. Mi-e prieten de multă vreme şi vrea să rezolve rapid problema pentru binele ţării”, a spus Trump, în declaraţia dată publicităţii de Sekulow. În prezent, Giuliani este şef al echipei de avocaţi ai lui Donald Trump.

Rudolph Giuliani a fost fotografiat lângă Dragnea și Grindeanu, la cina organizată de Donald Trump, înainte de învestirea sa în funcția de președinte al SUA.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii