MENIU CAUTĂ

SECRETELE "COLECTIV": În timp ce marii arși au fost lăsați acasă, în primul avion a fost îmbarcat un ziarist fără răni grave, afectat doar pe mâini, cu recomandarea ”continuarea tratamentului și kinetoterapie”!

Imagine cu mâna lui Alexandru Hogea, arsură de gradul 3 (sus), care a n-a urcat în primele avioane și cu mâna lui Cătălin Grădinariu, arsură de gradul 2 (jos), ziaristul care a plecat cu primul pod aerian! Familia Hogea și-a oferit acceptul pentru publicarea imaginii cu mâna copilului mort între timp 'pentru ca să se afle adevărul, pentru ca Alex și restul să se poată odihni în pace. Și, poate, să-i ajute și pe cei din situații asemănătoare, pentru că nu s-a schimbat mare lucru azi, la trei ani'

Imagine cu mâna lui Alexandru Hogea, arsură de gradul 3 (sus), care n-a urcat în primele avioane, și cu mâna lui Cătălin Grădinariu, arsură de gradul 2 (jos), ziaristul care a plecat cu primul pod aerian! Familia Hogea și-a oferit acceptul pentru publicarea imaginii cu mâna copilului mort între timp „pentru ca să se afle adevărul, pentru ca Alex și restul să se poată odihni în pace. Și, poate, să-i ajute și pe cei din situații asemănătoare, pentru că nu s-a schimbat mare lucru azi, la trei ani”

 

  • Noi documente și mărturii aflate în posesia ziarului Libertatea arată cum din primele avioane care au transportat răniții de la Colectiv, în Belgia și Olanda, trei răniți au fost eliminați în ultimul moment, deși fuseseră selectați pentru tratament de către medicii din străinătate!
  • Doi dintre acești tineri care primiseră formularul E112, de transfer în spitalele de afară, au ratat transporturile din prima zi și au murit mai apoi.
  • Medicii i-au regăsit în saloane, în loc să fie în avioane.
  • S-a întâmplat asta cu Mariana Oprea, Alexandru Hogea și Mădălina Strugaru. Ultimii doi au decedat.
  • În schimb, aceiași doctori au aflat că în chiar primul avion de 8 oameni a plecat unul dintre cazurile fără pericol letal, jurnalistul Cătălin Grădinariu, „care avea relații”, conform relatărilor medicilor.
  • Doctorii povestesc cum șefa secției de chirurgie plastică de la Spitalul Universitar, Ana-Maria Oproiu, și-a marcat dezacordul față de plecarea jurnalistului printre cei urgenți adăugând în raportul medical de transfer: „se continuă tratament și pansamente zilnice speciale și kinetoterapie”!
  • Kinetoterapie printre marii arși!
  • Doctorii care i-au îngrijit pe pacienții scoși de pe listă în ultimul moment, și care au murit, s-au decis să ofere publicului, prin presă, documente și informații care răstoarnă versiunea oficială a autorităților asupra transferurilor în străinătate.
  • „Dacă procurorii ne vor întreba, vom detalia tot ce știm, inclusiv cu acte”, spun cadrele medicale, referindu-se nu la cazul ziaristului în particular, ci la amânarea generală a plecărilor și la toate infecțiile nosocomiale ascunse.
  • Din informațiile Libertatea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție face audieri într-un dosar deschis după ce 16 familii cu copii morți au făcut plângere penală pentru că statul a întârziat transferul în străinătate, apoi a comis favoruri și a ascuns infecțiile nosocomiale.
  • Libertatea a discutat de mai multe ori cu fostul ziarist Cătălin Grădinariu, însă acesta nu a dorit să comenteze oficial cazul transferului său printre cei 16 severi răniți.

 

„Când am ajuns dimineața, pe 7 noiembrie, la spital, am aflat că Alexandru Hogea, care era o urgență, nu plecase și că singurul transferat de la noi a fost Cătălin Grădinariu, care nu avea niciun risc letal! Managerul Cârstoiu ne-a spus că nici el nu știe de ce a plecat ziaristul, că Grădinariu era ars numai pe mâini ca și cum ar fi fost ars de soare!”
Medic de la Spitalul Universitar

 

„Cătălin a aflat și el ce a spus atunci managerul Cârstoiu, că avea arsuri ca de soare, dar e o minciună! Avea arsuri cam pe 30% din corp, e adevărat că mai mult pe mâini. Da, s-a externat din Olanda între Crăciun și Anul Nou, dar nu a existat nicio intervenție, el oricum nu mai lucra în presă, iar dacă au fost intervenții, au fost la alt nivel și s-au referit la plecarea tuturor răniților”
Prieten al lui Cătălin Grădinariu, fost ziarist la Radio Guerilla și Radio Europa FM

Aceasta este raportul medical al pacientului Cătălin Grădinariu. În el, medicul Ana-Maria Oproiu, care s-ar fi opus transferului conform unor mărturii din SUUB, dar l-a semnat, a adăugat 'kinetoterapie' la indicațiile terapeutice și a menționat că durata maximă a tratamentului din Olanda va fi de două luni! Pentru că nu avea altă soluție, șefa secției de la Spitalul Universitar a scris că 'nu poate fi tratat în timp în util în România pentru a evita sechelele și complicațiile post-traumatice'. Nimeni dintre oficiali n-a putut explica de ce, în primul avion plecat din România, în timp ce la ceilalți răniți urcați în aeronavă se punea problema supraviețuirii, doi murind imediat, a fost urcat un pacient 'pentru a evita sechelele și complicațiile'.

Aceasta este raportul medical al pacientului Cătălin Grădinariu. În el, medicul Ana-Maria Oproiu, care s-ar fi opus transferului conform unor mărturii din SUUB, dar l-a semnat, a adăugat „kinetoterapie” la indicațiile terapeutice și a menționat că durata maximă a tratamentului din Olanda va fi de două luni! Pentru că nu avea altă soluție, șefa secției de la Spitalul Universitar a scris că „nu poate fi tratat în timp în util în România pentru a evita sechelele și complicațiile post-traumatice”. Nimeni dintre oficiali n-a putut explica de ce, în primul avion plecat din România, în timp ce la ceilalți răniți urcați în aeronavă se punea problema supraviețuirii, doi murind imediat, a fost urcat un pacient „pentru a evita sechelele și complicațiile”.

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Zorii vin cu grațierea morfinei.

Primul avion, de Olanda, decolează la 3:30 dimineața, al doilea, cel de Belgia, la 5:00.

Convoiul primilor 16 răniți de la „Colectiv” transportați afară oferă imaginea disperării și speranței, îngemănate sub cel mai tare narcotic descoperit până azi de om.

Tinere și tineri, chiar și un copil de 15 ani, Pavlos Constantin, marii arși sunt transportați în stare gravă pe „Otopeni”, sunt resuscitați în avion, iar unul dintre ei, Florin Popescu, 35 de ani, moare chiar la aterizarea în Olanda.

Câteva ore mai târziu, un alt rănit transportat în Olanda decedează la spital, tînăra italiancă de 20 de ani Tullia Ciotolla.

Aceasta era starea răniților.

Printre cei 16 mari arși, rămas necunoscut până azi în condițiile reale ale stării sale de sănătate, se găsește un ziarist rănit, în vârstă de 37 de ani. Venise cu scuterul condus de el la Spitalul Universitar după incendiul de la Colectiv, „iar viața sa nu fusese pusă niciun moment în pericol”, așa cum afirmă medicii de la spital și cum o arată și documentele din posesia ziarului.

Jurnalistul, care lucrase la Radio Guerrilla și la Europa FM, „un reporter foarte bun de teren”, între timp nu mai practica, este singurul care este transferat în străinătate de la „Universitar”, în acest prim val!

Grădinariu prinde chiar primul avion, de Olanda, cel de 3:30 dimineața.

Zorii vin cu un rănit obișnuit, strecurat în tabloul de durere a marilor arși. În schimb, două fete și un băiat, grav afectați, deși fuseseră selectați pe lista primei zile, rămân în ultimul moment în spital!

Ce s-a întâmplat?!

Înaintea statului român, asigurările au ridicat un pacient neamț

Pe 7 noiembrie 2015, România efectuează primele transferuri ale răniților de la „Colectiv”, coordonate de Ministerul Sănătății, către spitalele din străinătate.

Până pe 7 noiembrie plecaseră, prin mijloace proprii, doi pacienți: Teodora Maftei, de la Spitalul de Arși în Israel, și Marvin Nicodemus, cetățean german, de la Spitalul Universitar  în Germania.

„Cu două zile înainte de plecarea organizată de stat a răniților, când familiile insistau, dar Ministerul Sănătății nu se decisese ce să facă, ne-am trezit cu firma de asigurări care l-a ridicat din salon pe Neamțul, cum îi spuneam noi rănitului Marvin Nicodemus”, povestește un medic de la Spitalul Universitar.

„A fost un șoc pentru noi”, își amintește doctorul de la cel mai mare spital din România.

„Familia decisese transferul, iar cei de la asigurări n-au cerut acordul nimănui din spital, pur și simplu l-au luat pe Nicodemus, l-au pus într-o ambulanță și apoi în avion către Germania”.

Medic: „Nu pot trece peste gândul că Hogea trebuia să trăiască!”

„Îl aduc în discuție pe Marvin Nicodemus pentru că era într-o stare stabilă, asemănătoare cu cea a lui Alex Hogea, puștiul de 19 ani din Sinaia. Nicodemus a trăit, iar Hogea a murit”, spune doctorul.

După trei ani, mai mulți medici s-au decis să spună ce știu și folosesc dialogul cu Libertatea pentru ca informațiile să ajungă la public.

„Adevărul e că nu pot să trec nici acum peste gândul că Alex Hogea trebuia să trăiască! Și aș vrea să povestesc aceste lucruri și procurorilor”, explică unul dintre medicii care l-au îngrijit pe Hogea.

Până azi, numai o parte a derulării evenimentelor ieșise la iveală.

L-au pregătit de transfer, dar l-au găsit în salon

Pe 6 noiembrie 2015, la Spitalul Universitar sosește documentul oficial al transferului lui Alex Hogea în Belgia.

Hogea va fi unul dintre cei 16.

Chiar a doua zi, pe 7 noiembrie, 8 răniți de la „Colectiv” urmează să plece la Bruxelles și 8 la Rotterdam.

Sunt primele avioane ale speranței, dedicate cazurilor urgente.

„Seara l-am pregătit pe Alex, pentru că un transfer, mai ales al unui mare ars, presupune o serie de proceduri medicale făcute în avans”, rememorează un al doilea doctor de la „Universitar”.

Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, dimineața, când ajung în spital, medicii și asistentele îl zăresc pe Hogea în salon.

Încremenesc.

Doctorii vor să depună mărturie

Confuzia nu se oprește aici.

Mihaela și Narcis, părinții băiatului, îl așteaptă degeaba pe Alex în aeroportul din Bruxelles.

Totul pornește cu încăpățânarea statului de a nu activa mecanismul european, de a nu transfera pacienții, iar, apoi, disperarea devine atât de mare că apar pilele, după cum povestesc medicii, care oferă documente!

„Unele dintre secretele de la Colectiv sunt penale. Există un document la Spitalul Universitar, semnat și parafat de doctorul Albu, de la chirurgie plastică, ce a cerut chiar de a doua zi după incendiu ca răniții să fie transferați în centre specializate! Iar centrele specializate erau doar afară, că la Arși era plin! În acest timp, ministerul spunea că avem toate condițiile. Când au decis transferurile, erau deja o uriașă presiune și interese”
Medic de la Spitalul Universitar

„Ați verificat dacă Cârstoiu și Arafat au spus adevărul?”

Lipsa lui Alex Hogea din ziua primului transport al statului e unul dintre episoadele atroce ale dramei de la „Colectiv”.

Părinții ajung înaintea copilului lor, care are toate aprobările, dar nu mai prinde loc în avion!

Autoritățile invocă o schimbare de ultim moment. Medicii au o cu totul altă variantă, pe care o argumentează cu informații.

„Ați verificat dacă ce v-au spus atunci managerul spitalului, Cătălin Cârstoiu, și Raed Arafat este corect? Dacă au spus adevărul?”.

Despre ce e vorba.

Mai multe cazuri Alex Hogea, de pacienți înlocuiți în ultimul moment!

În decembrie 2015, ca parte a investigației despre „cazul Colectiv”, Gazeta Sporturilor publică două episoade dedicate ultimelor zile din viața lui Alexandru Hogea.

„Mami, tu nu plîngi după băiatul tău?!”.

„”Ai grijă de noi, frate Alex!”. Familia Hogea întreabă cine le-a scos băiatul de pe lista de Bruxelles și demonstrează că a plecat contaminat cu bacterii”.

După ce studentul din Sinaia pierde avionul de Belgia, el ajunge la AKH Viena în aceeași seară. Dar pentru că documentele medicale din România nu evidențiază infecțiile nosocomiale, medicii austrieci îi întrerup tratamentul cu antibiotice.

Totul e documentat cu acte medicale primite de familie și oferite ziarului.

Două săptămâni mai târziu, Alexandru se stinge într-un salon al spitalului vienez, vegheat de părinții săi.

„Nu pot să trec nici acum peste! Pentru că toți cei 8 răniți transferați în Belgia au fost salvați! Iar Alexandru Hogea n-a fost singurul pacient care și-a pierdut locul în prima zi de plecare, între cei 16 duși în Belgia și Olanda”, insistă unul din medicii care l-au tratat pe tânăr.

Verificările ziarului îi confirmă pe doctori: au existat mai multe cazuri Alexandru Hogea și în avionul de Belgia și în cel de Olanda!

Cazuri, adică oameni selectați de medicii belgieni, cu formele făcute de statul român și care, în ultima clipă, n-au mai fost îmbarcați.

Libertatea a consultat documentele de transfer întocmite pentru trei pacienți care au aflat în ultima clipă că nu mai pleacă în primele avioane, de Olanda și Belgia: Mariana Oprea, Alexandru Hogea și Mădălina Strugaru.

Varianta oficială: „O familie s-a răzgândit!”

În decembrie 2015, când ziarul îi întreabă pe directorul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, și pe șeful DSU, Raed Arafat, de ce Alexandru Hogea n-a plecat la Bruxelles, cei doi oficiali oferă răspunsuri care concordă.

„O altă familie de pe locuri intubate renunțase, dar s-a răzgândit în ultimul moment și și-a ocupat locul”, spun cei doi.

Așa sună varianta oficială.

Numai că nici una dintre familiile de pe locurile intubate nu susține versiunea autorităților!

Adresele trimise de către Raed Arafat, șeful DSU, către Spitalul Universitar: pentru transferul în Belgia al lui Hogea (dreapta) a fost nevoie și de formularul E112/S2, în timp ce pentru al lui Grădinariu era necesar doar buletinul, acordul familiei și un bilet de externare

Adresele trimise de către Raed Arafat, șeful DSU, către Spitalul Universitar: pentru transferul în Belgia al lui Hogea (dreapta) a fost nevoie și de formularul E112/S2, în timp ce pentru al lui Grădinariu era necesar doar buletinul, acordul familiei și un bilet de externare

Avionul salvator de Bruxelles

Cei opt pacienți transportați la Spitalul Militar din Bruxelles cu avionul militar de tip C-27J în dimineața zilei de 7 noiembrie.

Lista nu e nici acum publică, a fost reconstituită de ziar.

  • Adriana Ionela Apostol – 27 de ani – intubată (Spitalul Elias)
  • Bogdan Moleșag – 29 de ani – intubat (Spitalul Sf. Ioan)
  • Pavlos Popovici – 15 ani – intubat (Spitalul Grigore Alexandrescu)
  • Ionuț Sălăjean – 41 de ani – Spitalul Bagdasar-Arseni
  • Andreea Ursu – 32 de ani – Spitalul Elias
  • Marian Moise – 30 de ani – Spitalul Bagdasar-Arseni
  • Andrei Silagyi – 23 de ani
  • Cristian Filipescu – 26 de ani – Spitalul Elias

Pentru Belgia fusese selectați și Alex Hogea și Andrei Găluț, solistul trupei Goodbye to Gravity, internat la Elias, dar acesta a ajuns ulterior pe lista de Olanda! Și a supraviețuit.

Conform managerului Cătălin Cârstoiu și secretarului de stat Raed Arafat, una dintre familiile cu pacienți intubați a refuzat inițial, iar apoi s-a răzgândit și așa s-a pierdut locul lui Alexandru Hogea în avionul cu răniți serios, dar care toți aveau să supraviețuiască, în final.

Libertatea a discutat cu toate cele trei familii vizate.

„Dacă n-o transferam în Belgia, aș fi vorbit despre fata mea la trecut!”

Maria Apostol, mama Adrianei Apostol, Spitalul Elias: „Am stat alături de fata mea zi și noapte la Spitalul Elias. A fost intubată imediat de la internare, din 1 noiembrie, iar în ziua de 6, când toți părinții ne rugam pentru transferul copiilor în străinătate, a sosit de dimineață o echipă de medici din Israel. Fata mea a intrat în sala de operații la ora 10 și a ieșit tocmai la 17. Doctorul ei mi-a transmis că șeful echipei din Israel ar vrea să o transfere, dar între timp au sosit și medici din Belgia, dar eu nu l-am văzut pe niciunul. Între 14 și 15, directoarea Safta m-a chemat la ea la cabinet și m-a întrebat dacă sunt de acord cu transferul Adrianei în Belgia și că nu ne permitem să așteptăm decizia celor din Israel. Că acum fata e stabilă și că dacă e să fie transferată, acum e momentul. Mi-am dat acordul pe loc și nu m-am răzgândit! Dacă nu ar fi plecat, acum aș fi vorbit la trecut de fata mea”.

„Doctorul ne-a spus: dacă ar fi copilul meu, l-aș trimite la Bruxelles”

Marian Popovici, tatăl lui Pavlos Popovici: „Când a venit un medic și ne-a spus că băiatul nostru a fost ales pentru a fi transferat în Belgia am fost, trebuie să recunoaștem, puțin sceptici. Ne întrebam cum să-l trimitem singur, în străinătate?! Nu am spus niciodată „Nu”, dar le-am dat răspunsul într-o jumătate de oră, după ce am vorbit și cu doctorul Enescu. Orice temere ne-a dispărut după discuția cu dânsul. L-am întrebat ce ar face el dacă ar fi vorba de fiul său. Iar el ne-a spus că Pavlos are o șansă în plus, că a văzut spitalul din Bruxelles, că știe cum e acolo. „E mai bine acolo?”, l-am întrebat pe Enescu. „Ești dus cu capul? Normal că e mai bine!”. Ne-a spus că trebuie să ne decidem pe loc deoarece locurile sunt limitate și că dacă nu, o să plece altcineva în locul lui. Când am discutat cu Enescu și ne-am dat acordul era ora 15, poate 16. Nu se întunecase afară. Pe la 18-19 am terminat de semnat hârtiile deoarece Pavlos își pierduse buletinul în incendiu. Abia după un an am aflat că Pavlos a făcut stop cardiac în avion și că a fost resuscitat 40 de minute.”

 „Nici nu am stat pe gânduri, cum să mă răzgândesc?”

Olga Moleșag, mama lui Bogdan Moleșag, Spitalul Sf. Ioan: „Bogdan a fost singurul pacient din spitalul Sf. Ioan care a fost selectat de medicii belgieni. După condițiile de tratament de la Sf. Ioan era o chestiune de zile de viață. Deși era într-o stare gravă, m-am rugat zile și nopți pentru șansa de a fi transferat în străinătate. Nici nu știu dacă a supraviețuit vreun rănit internat în acest spital, la Sf. Ioan. Cu o zi înainte, chiar fusese detubat, dar nu a putut să respire singur decât câteva ore, după care starea s-a înrăutățit. Am fost anunțată că a fost ales pentru transfer vineri, 6 noiembrie, în jurul orei 14-15. Nici nu am stat pe gânduri, cum să mă răzgândesc?! Medicul care l-a asistat în ambulanță până la aeroport mi-a spus că a trebuit să oprească mașina de câteva ori pentru a-l stabiliza. La fel, am aflat că Bogdan a intrat în stop la aterizare pe aeroportul din Bruxelles și că a fost resuscitat și apoi le-au trebuit medicilor câteva ore până au reușit să-l stabilizeze. Au fost zile grele, dar a reușit să le depășească. Aici nu supraviețuia”.

„Așa s-a hotărât!”

În stânga, arsurile suferite de un alt tânăr rănit la Colectiv și internat tot la Universitar, Roberto Vlăduț, pentru care medicii ceruseră transferul din prima zi și a plecat cu ultimul avion decedând ulterior! În dreapta, arsurile cele suferite de Cătălin Grădinariu, primul plecat în străinătate din spital, pe 7 noiembrie 2015

Aceasta era starea normală pentru atât pentru răniții din avionul de Bruxelles, cât și pentru cei din aeronava de Olanda, care pleca în aceeași zi.

Prima zi de plecări.

Desantul urma să ducă 16 pacienți, vârfurile golașe ale suferinței,  dintre cei oricum mult mai mulți care aveau nevoie de intervenții urgente.

Ambele avioane fuseseră selectate de aceiași medici belgieni.

Tocmai de aceea, doctorii de la Spitalul Universitar n-au înțeles nimic, a doua zi dimineață, când au aflat că Alexandru Hogea nu mai plecase. „În ultimul moment, își pierduse locul”.

„În schimb, am văzut că lipsea Cătălin Grădinariu, ziaristul care avea arsuri de gradul 2 doar pe mâini. Fusese stropit foarte puțin și pe spate și pe cap, dar singura zonă afectată erau mâinile”, povestesc medicii.

„Cătălin venise cu scuterul condus de el după incendiu și putea fi tratat fără probleme și la noi, viața lui nefiind niciun moment în pericol”.

Medicii au întrebat cum de nu a plecat din același spital Hogea, dar a plecat Grădinariu.

„Am aflat că Grădinariu primise hârtie și se urcase în avionul de Olanda”.

De ce?

„Așa s-a hotărât!”.

Contactat de ziar, Cătălin Grădinariu n-a dorit să comenteze transferul său.

Continuarea în Libertatea de mâine.

Grădinariu, în Olanda, intervievat de Antena 1 la începutul lunii decembrie a anului 2015, la o lună și câteva zile după incendiu. A fost externat în aceeași lună


CITEŞTE ŞI:

SECRETELE „COLECTIV” ÎN IMAGINI ȘI DOCUMENTE: Chirurgul Emanuel Albu a cerut, încă din prima zi, în foaia de observație, transferul rănitului Roberto Vlăduț! Vlăduț pleacă ultimul și moare!

SECRETELE „COLECTIV”: Procurorii au chemat la audieri, ca martori, zeci de medici ATI de la cele 12 spitale care au tratat răniții de la „Colectiv”! „Nici măcar piele pentru grefe nu exista, dar ministerul spunea că avem de toate!”

Comentarii