Lindsay Lohan poate ajunge în spatele gratiilor deoarece autorităţile susţin că actriţa a încălcat termenii eliberării condiţionate din anul 2007 când a condus sub influenţa alcoolului şi a fost descoperită cu cocaină asupra ei.
Atunci actriţa a fost condamnată la 24 de ore de închisoare, 10 zile de muncă în folosul comunităţii şi obligată să participe la un program educaţional pentru persoanele care au probleme cu alcoolul.
Lindsay a petrecut doar 84 de minute în spatele gratiilor după care a fost elberată condiţionat, iar vedeta a încălcat o parte din termenii eliberării pentru că nu a urmat regulile programului educaţional.
Lidsay urmează să apară în faţa unui judecător din Los Angeles însă mai multe surse susţin că actriţa poate fi din nou încarcerată, informează site-ul TMZ.
Lindsay Lohan riscă să intre la închisoare
16 Octombrie 2009, Ora 10:43, 0 comentarii
|
|
|
Powered by micapublicitate.ro
|













