Nimeni nu este mai presus de lege! În apărarea efortului Consiliului Concurenței

Din 2001 am început să lucrez ca avocat în diverse cazuri de dreptul concurenței, unele dintre ele cu grad ridicat de complexitate, iar altele chiar și cu anumite implicații politice. Deci exprim un punct de vedere principial, pe baza unei vaste experiențe profesionale, dar fără să fi avut sau să am vreo implicare sau vreun interes în acest dosar.

Mecanismul de luare a unei astfel de decizii la Consiliul Concurenței implică două niveluri:

– unul strict tehnic, respectiv experții din direcțiile implicate în analiza dosarului, de unde se fac recomandări conform interpretării date de acei experți probelor din dosar, prevederilor legale aplicabile și jurisprudenței relevante (mai ales din UE),

– nivelul de decizie al plenului, care, de obicei, urmează recomandările tehnice, dar uneori le ponderează sau chiar le respinge.

Prezum că în acest dosar probele încălcării legislației concurenței au fost dincolo de orice dubii. Altfel, nu cred că un plen aflat la final de mandat (care expiră în iulie 2026) și-ar fi asumat în unanimitate o astfel de decizie.  

Cel mai mult m-au mirat punctele de vedere conform cărora, atunci când are în față dovezi ale încălcării legii, o autoritate publică precum Consiliul Concurenței ar trebui să închidă ochii pe motive de genul: se supără băncile și nu mai creditează statul și economia, se încurajează populismul, acesta este domeniul de autoritate al Băncii Naționale a României și nu are de ce să se bage Consiliul Concurenței (chiar când legislația națională și a UE îl obligă) etc.

Fără să cunosc dosarul, dar cunoscând regulile de funcționare a acestei instituții și pe unii dintre profesioniștii care lucrează acolo, susțin efortul Consiliul Concurenței de aplicare a legii concurenței, în consultare cu Comisia Europeană! De ce? Pentru că, potrivit art. 16 alin. 2 din Constituție, nimeni nu este mai presus de lege!

Faptul că anumite entități (cum sunt băncile) au un rol important în funcționarea economiei naționale și în finanțarea statului român nu înseamnă că ar trebui să aibă imunitate în fața legii. Din contră, cred că asemenea companii, la nivelul de profitabilitate excelentă din România, ar putea și să dea dovadă de responsabilitate pe măsură. 

Conform informațiilor publice, băncile din România sunt de două până la trei ori mai profitabile față de media UE. De ce? Nu pentru că managementul din România este mai bun decât cel din alte țări unde operează multe dintre aceste bănci, ci pentru că aici pot practica o marjă de dobândă foarte ridicată. Adică practică o diferență foarte mare între dobânzile oferite pentru depozite și cele pe care le cer pentru creditele acordate. 

În trecut, au mai fost investigații deschise de Consiliul Concurenței care nu s-au soldat cu amenzi pentru bănci, deci această instituție nu poate fi neapărat bănuită de rea-voință în relația cu băncile. De exemplu, investigația deschisă în 2008 a fost închisă fără sancțiuni în 2013.

Alt exemplu: investigația sectorială pe piața serviciilor de plăți bancare din România finalizată tot în mai 2013 cu o concluzie evidentă și de bun simț, dar fără vreo sancțiune de dreptul concurenței, respectiv comisioanele interbancare la tranzacțiile cu carduri erau printre cele mai mari din Europa.

Oare au dreptate cei care susțin că unele dintre marile companii (de obicei multinaționale) s-au obișnuit ca în România să facă foarte ușor marje uriașe de profit, profitând uneori de incompetența unor autorități publice (mai ales cele cu rol de reglementare și supraveghere) iar alteori de o pasivitate a unor autorități publice în aplicarea corectă a legii? 

Dacă această decizie a Consiliului Concurenței ar semnala o maturizare a statului român, o evoluție în sensul de curaj de a aplica legea corect și echilibrat și în cazul marilor companii care fac afaceri în România, marea majoritate a publicului ar saluta.

Personal, cred că nu este corect ca IMM-urile (deținute în marea lor majoritate de antreprenori români) să fie tratate cu exigență în timp ce față de marile companii există uneori rețineri/temeri de a aplica legea la fel de exigent. Cred că, în plan politic, populismul și extremismul sunt alimentate, printre altele, de sentimentul acut de nedreptate dintr-o mare parte a societății românești. Neaplicarea legii în cazul celor mari și puternici hrănește acest sentiment. Per a contrario, aplicarea legii și sancționarea unor bănci poate da un semnal de normalitate în societate.

Suntem parte din Uniunea Europeană, principiile domniei legii (rule of law) se aplică și în România. Băncile nemulțumite vor merge în fața justiției contra acestei decizii a Consiliului Concurenței, nu am dubii. Până atunci, decizia Consiliului Concurenței se bucură de o prezumție de legalitate și este executorie, iar presiunile publice/mediatice asupra acestei autorități publice din ultimele zile mi s-au părut excesive.   

Oricum, probabil băncile își vor recupera aceste costuri din prețul serviciilor pe care le oferă clienților care au nevoie să apeleze la ele…

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE