Care sunt secretele locuitorilor din zonele albastre – obiceiuri care promit longevitatea

Ce sunt zonele albastre

Conceptul de Blue Zones sau zone albastre se referă la anumite regiuni ale lumii în care oamenii trăiesc semnificativ mai mult decât media globală și ajung frecvent la vârste de peste 90 sau chiar 100 de ani, păstrându-și, în multe cazuri, o stare bună de sănătate fizică și mintală.

Acest concept a devenit cunoscut datorită cercetărilor realizate de demografii Gianni Pes și Michel Poulain, iar ulterior a fost popularizat de jurnalistul și cercetătorul Dan Buettner, în colaborare cu revista National Geographic.

Denumirea de zonă albastră provine dintr-un detaliu chiar banal. Pe hărțile folosite în studiile inițiale, localitățile cu o concentrație neobișnuit de mare de centenari au fost încercuite cu un marker albastru.

Ideea care stă la baza conceptului este simplă. Cercetătorii au observat că aceste comunități nu împărtășesc aceeași cultură, aceeași religie sau aceeași origine etnică, însă au în comun anumite obiceiuri de viață care par să crească longevitatea.

Studiile efectuate în aceste zone au evidențiat că locuitorii lor au rate mai scăzute ale bolilor cardiovasculare, diabetului, obezității și unor forme de cancer, iar speranța lor de viață este remarcabilă.

Care sunt zonele albastre de pe glob

În forma sa originală, conceptul includea cinci regiuni considerate cele mai reprezentative.

Sardinia

Prima și cea mai cunoscută este Sardinia. Aici a fost identificată una dintre cele mai mari concentrații de bărbați centenari din lume.

Comunitățile locale au păstrat mult timp un stil de viață tradițional bazat pe activitate fizică zilnică, agricultură, păstorit și o alimentație simplă, bogată în legume, leguminoase și produse locale.

Relațiile familiale sunt extrem de puternice, iar persoanele vârstnice continuă să fie respectate și implicate activ în viața comunității.

Okinawa

A doua zonă celebră este Okinawa. Mult timp, această regiune a fost cunoscută pentru numărul impresionant de femei centenare. Cultura locală promovează conceptul de ikigai, considerat un motiv esențial pentru care merită să te trezești în fiecare dimineață. Cuvântul este format din două părți, „iki” care înseamnă a trăi sau viață și „gai”, care poate fi tradus prin valoare, motiv, scop.

Alimentația tradițională este bazată pe vegetale, cartofi dulci, soia și porții moderate de hrană. Un principiu celebru al locuitorilor din Okinawa este „hara hachi bu”, care înseamnă să te oprești din mâncat atunci când simți că ești sătul în proporție de aproximativ 80%.

Ikaria

A treia zonă este Ikaria, o insulă din Marea Egee. Locuitorii acestei insule sunt renumiți pentru ratele foarte reduse ale bolilor cardiovasculare și pentru incidența scăzută a demenței.

Viața aici se desfășoară într-un ritm mai lent, cu accent pe socializare, odihnă, alimentație mediteraneană și activitate fizică naturală integrată în rutina zilnică.

Peninsula Nicoya

A patra regiune este Peninsula Nicoya în Costa Rica. Cercetătorii au observat că numeroși locuitori ai acestei zone ajung la vârste înaintate menținându-și independența și capacitatea de a desfășura activități cotidiene.

Dieta tradițională include porumb, fasole, dovleac și fructe tropicale, iar viața comunitară și legăturile familiale joacă un rol important în bunăstarea psihologică a oamenilor.

Loma Linda, California

A cincea zonă este Loma Linda. Aceasta este diferită de celelalte deoarece nu este o regiune izolată geografic, ci o comunitate religioasă formată în mare parte din membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Numeroase studii au arătat că adventiștii din această comunitate au o speranță de viață mai mare decât media americană. Stilul lor de viață pune accent pe alimentație predominant vegetariană, evitarea fumatului și a alcoolului, odihnă regulată și participare activă la viața comunității.

În ultimii ani, unii cercetători au propus și alte regiuni drept potențiale zone albastre, precum Martinica, însă cele cinci menționate anterior rămân cele mai cunoscute și mai frecvent citate în literatura populară despre longevitate, arată BlueZones.com.

Ce obiceiuri au locuitorii din zonele albastre

Obiceiurile locuitorilor din zonele albastre reprezintă, de fapt, un ansamblu de lucruri simple, repetate zilnic. Acești locuitori nu urmăresc în sine longevitatea, nu trăiesc după programe complicate de wellness și nu aplică reguli moderne de biohacking.

Din contră, ceea ce iese în evidență este firescul vieții lor. Mănâncă simplu, se mișcă mult fără să numească asta sport, au relații sociale solide, își păstrează un rol în comunitate și trăiesc într-un ritm mai puțin rupt de natură și de familie.

Modelul popular numit „Power 9”, formulat de echipa Blue Zones după observarea acestor populații, sintetizează aceste obiceiuri în nouă direcții: mișcare naturală, scop/sens, reducerea stresului, moderație alimentară, alimentație predominant vegetală, consum moderat sau absent de alcool, apartenență spirituală sau comunitară, familie pe primul loc și cercuri sociale sănătoase.

Mișcarea în mod natural

Un obicei esențial este mișcarea naturală. Oamenii din Sardinia montană, Ikaria, Okinawa sau Nicoya nu au devenit longevivi pentru că mergeau zilnic la sală, ci pentru că viața lor îi obliga constant, să se miște. Mergeau pe jos, lucrau în grădină, urcau dealuri, găteau, îngrijeau animale, reparau lucruri, stăteau mai puțin pe scaun și își foloseau corpul în mod continuu.

Această mișcare de intensitate moderată, integrată natural în viață, pare mai sustenabilă decât efortul intens făcut rar.

Este important de spus că această observație se potrivește și cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, care arată că activitatea fizică regulată ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare, diabetului, unor cancere, anxietății și depresiei.

Alimentația simplă

Al doilea așa-zis secret este alimentația simplă, locală și predominant vegetală. În zonele albastre, mesele tradiționale sunt construite mai ales în jurul legumelor, leguminoaselor, cerealelor integrale, tuberculilor, fructelor, nucilor, semințelor și uleiurilor naturale provenite din zonele respective.

Fasolea, lintea, năutul, soia, cartofii dulci, porumbul, verdețurile, roșiile, ierburile aromatice și nucile apar frecvent în alimentația acestor comunități.

Carnea există, dar în multe dintre aceste locuri tradițional era consumată rar, în porții mici, mai degrabă la ocazii speciale decât zilnic.

În Loma Linda, unde comunitatea adventistă a fost studiată pe termen lung, modelele alimentare vegetariene au fost asociate cu mortalitate mai redusă în comparație cu alimentația non-vegetariană, deși astfel de studii necesită atenție, pentru că dieta vine la pachet și cu alte obiceiuri sănătoase.

Un detaliu foarte important este că dieta lor nu este o dietă în sensul modern al cuvântului, care este mai restrictiv și cu potențial anxios. Nu se bazează pe numărat calorii, pe produse speciale sau pe suplimente. Este o alimentație a moderației bazată pe produse locale.

În Ikaria, tiparul se apropie de alimentația mediteraneeană, bogată în legume, verdețuri, ulei de măsline, leguminoase și ierburi, despre care studiile arată că este atât de sănătoasă. În Okinawa tradițională, baza alimentară a fost mult timp cartoful dulce, alături de soia și legume. În Nicoya, combinația tradițională de porumb, fasole și dovleac oferă fibre, carbohidrați complecși și proteine vegetale.

Descoperă și Ce este dieta mediteraneeană și cum se ține – piramida dietei mediteraneene

Moderația la masă

Un alt obicei foarte cunoscut este moderația la masă. În Okinawa există expresia „hara hachi bu”, adică ideea de a te opri din mâncat înainte de a fi complet plin, aproximativ când simți că ești sătul în proporție de 80%.

Dincolo de formularea culturală, principiul este simplu și include mese mai mici, mâncat mai lent, atenție la sațietate și evitarea excesului constant.

În zonele albastre, oamenii mănâncă de obicei în contexte sociale, alături de prieteni și de familie, nicidecum grăbit, în fața ecranelor sau într-un ritm haotic. Această relație mai calmă cu mâncarea poate reduce supraalimentarea și contribuie la menținerea unei greutăți sănătoase.

Viața socială – relațiile

Un alt secret extrem de important este viața socială. În aceste regiuni, oamenii nu sunt izolați nici în tinerețe și nici la bătrânețe. Bătrânii rămân vizibili, utili, consultați de ceilalți, respectați.

În Okinawa există conceptul de „moai”, adică grupuri de sprijin social formate adesea încă din tinerețe, în care oamenii se ajută emoțional, practic și uneori financiar.

În Sardinia și Nicoya, familia extinsă are un rol puternic, iar vârstnicii rămân integrați în casă și comunitate.

O metaanaliză publicată în PLOS Medicine a arătat că persoanele cu relații sociale mai puternice au avut o probabilitate de supraviețuire cu aproximativ 50% mai mare decât cele cu relații sociale slabe.

Scopul/sensul în viață

La fel de important este sentimentul de scop. În Okinawa i se spune adesea „ikigai”, iar în Nicoya se vorbește despre „plan de vida”, adică motivul pentru care merită să trăiești, să te ridici dimineața, să fii prezent.

Pentru unii, scopul este familia, pentru alții, grădina, credința, meșteșugul, comunitatea, nepoții sau ajutorul dat altora. Diferența față de multe societăți moderne este că vârsta înaintată nu înseamnă că te retragi la pensie. Mulți vârstnici continuă să aibă sarcini, responsabilități și un loc foarte clar în comunitate. Conceptul de scop apare constant în descrierile Blue Zones ca unul dintre factorii comuni ai longevității.

Reducerea stresului

Reducerea stresului este un alt element comun. Asta nu înseamnă că locuitorii zonelor albastre nu au greutăți, dimpotrivă, multe dintre aceste comunități au cunoscut sărăcie, muncă fizică grea și acces limitat la ceea ce numim confort modern.

Diferența pare să fie modul în care stresul este cumva „descărcat” în viața de zi cu zi. În unele locuri există siesta sau pauza de după-amiază, în altele rugăciune, ritualuri religioase, întâlniri cu prietenii, plimbări, stat la masă cu familia sau lucru în grădină. Nu este vorba despre eliminarea stresului în sine, ci despre existența unor moduri de relaxare, simple și acceptate cultural.

Somnul și ritmul vieții

Somnul și ritmul vieții contează, de asemenea. În multe zone albastre, ziua este mai apropiată de ritmurile naturale și are la bază program structurat după orele de lumină, orele de muncă, masă, odihnă, comunitate.

În Ikaria, de exemplu, este des menționată cultura somnului de după-amiază și a unui ritm mai lent. Un program de viață mai puțin comprimat, cu mai puțină grabă și cu pauze adevărate, poate avea efecte importante, mai puțin stres cronic, mese mai regulate, relații sociale mai bune și mai multă mișcare naturală.

Apartenența

Un alt obicei este apartenența la o comunitate de valori. Spre exemplu, în Loma Linda, componenta religioasă este foarte importantă, adventiștii de ziua a șaptea pun accent pe odihna săptămânală, alimentație cumpătată, evitarea fumatului și alcoolului, comunitate și viață spirituală.

În alte zone, credința poate lua forme diferite, dar ideea comună este aceeași, că oamenii nu trăiesc doar ca indivizi separați, ci ca parte a unei comunități cu valori comune. Această apartenență poate oferi sprijin, sens, reguli de viață și protecție împotriva izolării.

Mediul

Un aspect adesea trecut cu vederea este mediul. Locuitorii zonelor albastre nu se bazează doar pe voința lor și aceste reguli nescrise. Mediul lor îi împinge în direcția bună, au străzi și sate în care se merge pe jos, grădini care cer muncă fizică, familii apropiate, mese gătite acasă, puține alimente ultraprocesate în stilul modern, comunități unde izolarea este mai greu de instalat.

Tocmai de aceea, poate cea mai importantă lecție poate fi să ne construim un mediu în care alegerile sănătoase devin ușoare. Blue Zones susține explicit această idee, anume că oamenii din aceste regiuni nu sunt obligați să aleagă permanent, prin efort conștient, să fie sănătoși. Ei trăiesc în contexte care fac aceste comportamente cât să poate de firești.

Sursă foto – Shutterstock.com