Mărul lui Adam şi al Evei

Potrivit Vechiului Testament al Bibliei, Adam şi Eva, primii oameni creaţi de Dumnezeu, au fost alungaţi din Rai după ce au mâncat fructul oprit – se presupune că ar fi un măr. După ce i-a creat, Dumnezeu le-a spus celor doi că sunt liberi să facă ce vor în grădina Raiului, atât timp cât nu se ating de un singur copac, mărul. Eva a fost cea care l-a ademenit pe Adam să mănânce din mărul interzis şi, după ce au muşcat amândoi, Dumnezeu i-a exclus din Rai.

Mărul lui Newton

Aşezat la umbra unui măr, Isac Newton se gândea la o problemă când un fruct s-a desprins din pom şi a căzut în faţa lui. Văzând asta, omul de ştiinţă a început să analizeze ce anume ţine toate obiectele pe pământ şi nu le lasă să plutească în voie – atracţia gravitaţională – aşa cum şi Luna stă în jurul Pământului, aşa cum şi mărul căzuse. Mărul lui Newton a devenit astfel celebru.
Iată cele trei mere care au schimbat lumea

Mărul lui Steve Jobs

Compania Apple (măr) a fost fondată de Steve Jobs, alături de Steve Wozniak, în 1976 – cei doi au dat startul unei afaceri care avea să le aducă milioane de dolari într-un garaj închiriat din sudul Californiei. Opt ani mai târziu, un Steve Jobs vizibil emoţionat prezenta lumii întregi primul computer Macintosh (sau Mac, pe scurt) cu interfaţă grafică – adică nu folosea doar text şi cod, ci şi imagine.
Iată cele trei mere care au schimbat lumea
Steve Jobs, sau tatăl Apple, s-a stins din viaţă miercuri, la vârsta de 56 de ani, fiind măcinat de cancerul pancreatic.
Citeşte aici mai multe despre viaţa şi moartea lui Steve Jobs.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.