Tânăra jurnalistă, care a fost prezentă în Club Colectiv, în noaptea tragicului eveniment din 30 octombrie, a suferit arsuri destul de grave și a trecut printr-o perioadă foarte grea de recuperări și îngrijiri a zonelor afectate.

1008571_524989370900331_1246596626_o

foto: Mahmur.info

„Din spate, s-a năpustit ceva pustiitor, o flacără enormă, monstruoasă, care ne-a ars din creștet până în tălpi. Durerea aceea nu are nume, și nici termen de comparație. Nu i-a scăpat nimic și nu a dispărut până când nu a mutilat tot ce a găsit în cale.”

„Îmi simțeam mâinile încovoindu-se sub asprimea focului, spatele îmi devenise o unealtă de tortură iar ochelarii, din plastic gros, mi s-au topit în palme, stropindu-mi gâtul și pieptul cu un lichid vâscos, usturător. De durere, ne lasam cu totii jos ca niste marionete stricate, prabusindu-ne cu rani proaspete, deschise, in praf si funingine.” a povestit tânăra pe rețeaua de socializare despre drama din Club Colectiv.

Alexandra_Furnea_Colectiv4

De Ziua Femeii, Alexandra a postat pe pagina ei de facebook o fotografie care inspiră încredere și motivație. Viața merge înainte. Focul i-a ars pielea pe spate, pe cap și pe brațe, a pierdut oameni pe care i-a iubit, dar în ciuda traumei suferite, zâmbetul ei ne asigură că va trăi cu aceeași dragoste pentru scena rock.

Gestul curajos a fost îmbrățișat de peste o sută de mesaje de suținere din partea prietenilor:

“Cicatricea aia arată că ești o femeie puternica, ai trecut prin iad și ai trăit să spui povestea mai departe. Te îmbrățișez cu drag și îți spun la mulți ani, you rock girl, you always will!”

Alexandra_Furnea_Colectiv5

Alexandra este cunoscută în breasla jurnaliștilor din domeniul muzical. Scrie despre muzica rock și scena underground pe site-ul MaximumRock.ro. A fost prezentă în seara show-ului din 30 octombrie, din Club Colectiv, pentru a susține o trupă preferată. Cu câteva ore înainte de a izbucni incendiul, îi luase interviul lui Alex Pascu, solistul formației Goodbye to Gravity, iar entuziasmul lui o molipsise.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Alexandra_Furnea

Alexandra Furnea, în paginile MaximumRock.ro

„În seara show-ului, pe scenă, era un star rock în adevăratul sens al cuvântului. Publicul era fascinat de el și de colegii lui de trupă. Sufletele noastre – ale fanilor, ale prietenilor, ale iubitorilor de rock – vibrau pe frecvența muzicii și se uneau cu cele ale artiștilor. Nicio clipă nu am crezut că noaptea se va transforma în altceva. Totul era atât de frumos…”

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
FANATIK.RO
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI