IGSU își apără prim-adjunctul, pe generalul Radu, inculpat de Parchetul Militar: „A obținut doar Foarte bun și Excepțional și a fost recompensat cu decorații”

 5 comentarii

IGSU susține că „în cele peste două decenii de activitate în structurile IGSU ofițerul cu funcție de comandă a obținut la evaluările anuale calificativele de Foarte bun sau Excepțional, fără a avea sancțiuni disciplinare”.

„În semn de recunoaștere pentru activitatea profesională desfășurată destinată implementării proiectelor complexe de dezvoltare instituțională, acesta (generalul Cristian Radu, n.r.) a fost recompensat cu decorații”, mai scrie Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un text cu precizări, trimis către Libertatea.

Generalul este inculpat pentru 6 infracțiuni

Punctul de vedere al IGSU vine după ce Libertatea a dezvăluit vineri, 18 noiembrie, că generalul Cristian Radu, mâna dreaptă a lui Raed Arafat, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului Militar pentru șase infracțiuni.

Imagine din 16 octombrie cu generalul Radu, alături de Raed Arafat, în timpul vizitei unei delegații iordaniene la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov | Foto- Facebook DSU

Procurorii susțin că ofițerul a condus o mașină a IGSU, a făcut un accident pe 8  noiembrie 2021, în care au fost răniți atât el, cât și șoferul care stătea în dreapta, și l-a pus pe acest subofițer să-și asume accidentul.

Cum Radu urma să fie făcut general peste câteva săptămâni, de 1 Decembrie, el a presat și alți angajați ai MAI să mușamalizeze accidentul, potrivit surselor ziarului.

Libertatea a mai scris că, odată cu inculparea sa, generalul Cristian Radu a solicitat recent să iasă la pensie, la 49 de ani, urmând să primească o pensie netă de aproximativ 12.000 de lei pe lună.

Cristian Radu urma să fie făcut general pe 1 decembrie

IGSU cere presei să se mărginească la redarea punctului de vedere oficial al autorităților

IGSU nu neagă nici una dintre informațiile ziarului, care de altfel a contactat IGSU înainte de publicare.

În schimb, instituția coordonată, prin intermediul DSU, de Raed Arafat, solicită presei ceea ce este interzis prin lege: limitarea surselor de informații la comunicările oficiale.

„Vă solicităm respectuos să promovați în spațiul public numai informații verificate din surse oficiale”, pretinde IGSU către redacție. Conform Constituției României, care garantează dreptul la libera exprimare, această cerință este în afara legii.

Potrivit legislației naționale și deciziilor CEDO, folosirea de surse, de pildă cele din interiorul instituțiilor publice, este un drept al presei care nu poate fi retras de către Guvern sau de către orice altă autoritate publică.

DNA a clasat cazul achiziției celor 2.000 de mașini și a trimis o disjungere la procurorii militari

În precizările sale, IGSU dă detalii despre cele două dosare penale în care ziarul a scris că a mai fost implicat generalul Cristian Radu.

Primul este cel în care procurorii DNA au cercetat achiziția a 2.000 de mașini de pompieri, în valoare de 600 de milioane de euro.

Libertatea a scris că acest caz a stagnat după perchezițiile din 2019, când ambasadorul SUA Adrian Zuckerman a fost văzut în biroul lui Raed Arafat.

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA. Foto: Hepta

IGSU susține că DNA a clasat recent, în octombrie 2022, achiziția pe acuza de „abuz în serviciu” și a declinat dosarul la Parchetul Militar pentru cercetări privind infracțiunile de „fals material în înscrisuri oficiale”, „fals intelectual” și „uz de fals”.

„Facem precizarea că dosarul penal sus-menționat a fost soluționat prin Ordonanța din 03.10.2022, prin care s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 309 C.pen. și disjungerea și declinarea de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. C.pen. fals intelectual, prevăzută de art. 321 C.pen. și uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen”, scrie în precizările IGSU. Instituția susține că generalul Radu nu a avut nicio calitate în acest dosar.

Dosarul casetei ascunse de la Colectiv a fost și el clasat

IGSU mai spune că și cazul filmărilor intervenției de la Colectiv a fost clasat, de data aceasta de către procurorii militari.

„Pentru soluționarea cauzei, pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București a fost înregistrat dosarul penal nr. 1147/P/2019, dosar care a fost finalizat prin Ordonanța nr. 1147/P/2019 din data de 24.11.2020, fiind dispusă clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.

Cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor care au făcut obiectul dosarului penal nr. 1122/P/2020 (disjuns din dosarul nr. 1147/P/2019) și care a fost soluționat prin Ordonanța nr. 1122/P/2020 din 29.10.2021, menționăm că s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală”.

Al doilea dosar la care face referire IGSU nu are un obiect cunoscut public. El nu este dosarul intervenției pompierilor de la Colectiv, așa cum rezultă dintr-un răspuns al Parchetului Militar din 31 decembrie 2021. Procurorii au menționat, atunci, că dosarul 1056/P/2019, cel al intervenției, este cercetat in rem.

Punctul de vedere al IGSU, integral:

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/precizari-libertatea181122-1.pdf" title="Precizari Libertatea_181122"]

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    marian1969 19.11.2022, 14:55

    Cu siguranță va încerca să citească și Nick 12, el care apară imposturii. Ataca oamenii care are ceva cu smecheri . Îl anunț că școală am făcut-o în dormitor cu mămica lui.

  • Avatar comentarii

    ivryernest 19.11.2022, 15:17

    IGSU... ar trebui ca cineva să explice ce-i aia ! Iar faptul că se apără între ei, asta nu-i o surpriză...

  • Avatar comentarii

    misu50 19.11.2022, 17:59

    D-le Tolontan vad ca ati ajuns sa cersiti...Daca tot va luptati de ani de zile sa-i faceti felul lui Arafat, vedeti ca stra-stra-stra-stra bunicul lui a spart o banca prin Ploiesti si bani sunt ingropati in fata locuintei lui Arafat....

  • Avatar comentarii

    paulicacumasinamica 19.11.2022, 18:49

    Iata un articol bun care reflecta in mod clar cu dovezi concrete, traficul institutional practicat in Romania de catre purtatorii de uniforme care sfideaza populimea civila. Inca un caz foarte clar de trafic de influienta si DISCRIMINARE in raport cu civilii.

  • Avatar comentarii

    Janco 20.11.2022, 17:16

    cu asa generali dormim linistiti si la o adica la cati sunt de multi nici nu avem soldati pentru a fi instruiti. Privati si cei de afara sa stranga randurile si fundu pentru salari si pensi elvetene bugetarilor.

ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește