Mâine se împlinesc 35 de ani de la cutremurul din 1977 | «Regele cafelei» a fentat moartea cu șapte minute

Bucureştiul miroase în multe feluri. Dar pe o străduţă de lângă Piaţa Rosetti, după doar câţiva paşi, miroase a cafea prăjită. “Ca pe vremuri”, ar spune oricine a rămas cu nostalgia cafelei proaspăt prăjite şi măcinate - ce înnobila cu un parfum unic punguţa umilă de hârtie maronie în care era pusă - spre deosebire de cei care pot crede, astăzi, că delicatesa ce a cucerit lumea s-a inventat direct în ambalaje lucitoare, pe rafturile supermarketurilor. Avea numai clienţi celebri Aici, în micul magazin al lui Gheorghe Florescu, pluteşte însă duhul unor cafele băute de regi, sultani, preşedinţi, miniştri, artişti, dar şi spiritul aparte al celui supranumit, de patru decenii încoace, “regele cafelei”. La aproape 68 de ani, Florescu a izbucnit la suprafaţă, intrând şi-n ochii publicului larg, acum 4 ani, după uriaşul succes al volumului său autobiografic, “Confesiunile unui cafegiu”. Dar viaţa sa avea o aură de legendă încă din anii ’70, când a preluat magazinul de cafea al armeanului Avedis Carabelaian, poate cel mai mare iniţiat din România în selectarea şi prăjirea cafelei, cu o tradiţie armenească veche de aproape o jumătate de mileniu. Fostului magazin al lui Gheorghe Florescu de la parterul blocului din strada Hristo Botev 10, prăbuşit însă la cutremurul din 4 martie 1977, îi călcau pragul scriitori şi artişti, de la Nichita Stănescu şi Marin Preda, la Toma Caragiu, Amza Pellea, Emil Botta, medici faim o ş i s a u p u - ternici ai zilei, precum securişti ori “lucrători la interne” cu funcţii importante. Oameni diferiţi, dar dornici de o cafea “cuşer”, adevărată, sau de o licoare extrafină cum doar la Florescu puteau găsi. Strecurat printre clienţi, ba un fost ambasador sau un profesor universitar, ba un bancher sau un scriitor, îl “răpesc” pe Gheorghe Florescu şi ne îndreptăm spre locul fostului magazin din Hristo Botev 10, la doi paşi de cel de azi. “4 martie 1977 era ziua în care locatarii blocului convocaseră o şedinţă ca să mă dea afară din spaţiu, dorind schimbarea profilului magazinului, pe motiv că-i deranjează mirosul de cafea. Blocul, plin numai de securişti unul şi unul”, îmi spune Florescu. Gheorghe Florescu, proprietarul celui mai cunoscut magazin de cafea din Bucureşti, a scăpat ca prin urechile acului acum 35 de ani Trebuia să-şi mute magazinul La 18.30, după ce-l serveşte, mai grăbit ca de obicei, pe maestrul Emil Botta, “regele cafelei” se prezintă la şedinţa furtunoasă. Sentinţa a fost clară: magazinul va căpăta o altă destinaţie, fără cafea. Printre puţinii care-l mai apără e însuşi administratorul imobilului, Moldoveanu, maior de securitate la acea dată. “La final, preşedintele asociaţiei, Gheorghiu, a privit spre colţul din dreapta al blocului, uşor desprins din loc, şi a clătinat din cap, zicând că la primul cutremur mai mare blocul se va prăbuşi. A şi precizat sensul, spre stânga faţă”, continuă Florescu rememorarea. De nervi, a închis mai repede La ora 21.00, dr. Radu Valentin, vestitul medic de dermato- venerice din Bucureştiul de atunci, intră în magazin pentru 5 minute, cât să cumpere, ca de obicei, din cafeaua cea vestită. Mai era o jumătate de oră până la terminarea programului normal. “Uite, pe aici intram. În partea cealaltă îşi făcuse un securist garajul. Cred că de aceea s-a şi prăbuşit blocul, că omul a dat jos nişte pereţi, nişte grinzi”. În locul lui s-a ridicat un alt bloc, după 1977, fără legătură însă cu stilul şi arhitectura celui vechi, prin tencuiala căruia pulsa aerul Micului Paris. “Eram nervos, mă supăraseră cu şedinţa aia, aşa că am decis să plec un pic mai devreme. La 21.15 încuiam magazinul şi am luat un taxi ca să ajung acasă. Eram în maşină când a început cutremurul. Doar 7 minute au lipsit”, spune Florescu. Blocul s-a făcut praf, prăbuşindu- se “spre stânga faţă”. 107 persoane şi-au găsit sfârşitul sub moloz. Adică toţi cei pe care cutremurul i-a găsit în imobil. C-o singură excepţie, administratorul Moldoveanu, care-i luase apărarea cu trei ore mai devreme, care a scăpat “doar” c-o mână amputată. Dar cu propria familie pierită. Destinul a vrut altfel cu Gheorghe Florescu. Se pare că mai avea lucruri de făcut pe lume. O lume care, pe strada micuţă unde îşi are acum magazinul, miroase a cafea adevărată.