UPDATE: Diana Gureşoaie, Lavinia Despina, Ramona Popescu, Mirela Dumitru, Georgiana Constantin şi Diana Nicoraş sunt cele șase persoane reținute în mult mediatizatul dosar de proxenetism.
Diana Nicoraș este prima prima vedetă pe numele căreia s-a eliberat un manadat de reținere pentru 24 de ore în dosarul de proxenetism în care au fost audiate mai multe nume din showbiz.
Diana Nicoraș a ajuns în atenția publicului după ce și-a expus formele în revistele pentru bărbați. După aparițille ei incendiare, tânăra a început să se învârtă în cercuri ale unor bărbați potenți din punct de vedere financiar.
Ea se află printre cele șase persoane reținute joi într-un dosar de proxenetism.
Surse judiciare precizaseră anterior că printre persoanele suspectate de proxenetism se numără Emilia Negurici (EMMY), Georgiana Constantin, Lavinia Despina, Simona Caran, Diana Nicoraș (vedetă Playboy).
Polițiștii Secției 19, cei de la Serviciul de Investigații Criminale al Sectorului 5, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează cercetări într-un dosar de proxenetism cu prostituate de lux, dar și din lumea show-biz-ului.
Daniela Crudu, Simona Traşcă şi Mădălina Pamfile au fost și ele aduse cu mandat la Poliţie.
Surse judiciare precizează că printre clienți se numără Puiu Popoviciu, Ioan Neculaie, Irinel Columbeanu, Horia Simu, dar și fiul lui Adriean Videanu, Andrei Valentin.Tarifele plecau de la 1.000 de euro, iar „domnii generoși” suportau și cheltuielile excursiilor în străinătate sau le ofereau cadouri prostituatelor de lux.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.