Așa arată România educată. Imagini dezolante într-un liceu din Timișoara. Elevi înghesuiți la subsol, în clase pline de igrasie și mucegai. „Venim cu măști de protecție ca pe timpul pandemiei de Covid”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În interior, pereți crăpați și plini de mucegai, tencuială căzută, miros puternic de igrasie, săli de clasă minuscule și geamuri pe sub care bate vântul. Afară, în stradă, sunetul infernal al picamerelor folosite de muncitorii care reabilitează zona îți sfredelesc timpanele. Este imaginea dezolantă cu care Liceul teoretic „William Shakespeare” din Timișoara își întâmpină zi de zi elevii.
Cuprins:
- Liceul „William Shakespeare” din Timișoara, o clădire veche de 130 de ani, niciodată reabilitată complet
- „Un profesor a alunecat și s-a rostogolit pe scări. Ne putem rupe gâtul aici!”
- „În locul ușii vom ajunge să punem un cearșaf”
- „Chiar nu ați înțeles nimic din tragedia de la Colectiv?”
- Elevii învață în clase mici, în miros de igrasie și inspiră mucegai
- Clase-catacombe fără aer și lumină
- „Când intrăm în clădire ne uităm, instinctiv, în sus”
- „Anul trecut, s-a produs un scurt circuit la un neon”
- Orele de sport se țin pe trotuarul din fața bisericii sau într-o parcare
- „Dacă nu vor opri șantierul pe timpul examenelor naționale, vom ieși în stradă și vom opri noi utilajele”
Liceul „William Shakespeare” din Timișoara, o clădire veche de 130 de ani, niciodată reabilitată complet
O clădire istorică impunătoare pe vremuri, veche de peste 130 de ani, Liceul teoretic bilingv „William Shakespeare” din Timișoara a ajuns astăzi aproape o ruină. Timpul a degradat construcția până la temelie, iar autoritățile au dat-o cu totul uitării. Aici însă, învață 1.300 de copii, care stau în condiții greu de imaginat pentru un oraș european, de secol XXI.
Astăzi monument istoric, imobilul a fost ridicat în anul 1898 de un cunoscut om de afaceri austriac, Georg Ladstätter, care a și locuit, pentru o perioadă, la unul dintre etajele superioare. Cunoscută în acele timpuri drept Palatul Georg Ladstätter, clădirea a găzduit sediul unei fabrici de pălării, iar apoi, în 1948, a devenit școală tehnică. Nu a durat mult, iar destinația i s-a schimbat din nou: pe timpul comunismului, până la Revoluție, aici a funcționat o școală gimnazială, iar apoi, din anul 1992, clădirea a devenit singurul liceu bilingv din oraș.
Timp de 34 de ani, construcția, cu demisol și două etaje, a fost renovată doar pe bucăți, a fost peticită pe ici, pe colo, dar numai cât să poată funcționa în condiții minime. „În ultimii ani însă, situația a devenit dramatică. Aici, oricând se poate întâmpla o tragedie; imaginați-vă că elevii și profesorii, în caz de incendiu sau cutremur, nu pot fi evacuați din clădire pentru că scările sunt foarte înguste și în formă circulară. Ca să coboare, copiii o fac pe rând, unul în spatele celuilalt”, a declarat pentru Libertatea, Corina Lupu, mama unui elev și una dintre reprezentantele Comitetului de părinți.
„Un profesor a alunecat și s-a rostogolit pe scări. Ne putem rupe gâtul aici!”
„În caz de evacuare, cu toții s-ar îngrămădi pe aceste scări și s-ar călca în picioare, ar cădea unii peste alții grămadă”, continuă, revoltată, femeia. Aceasta ne-a mărturisit că zi de zi își trimite copiii la școală cu teamă, iar când îi sună telefonul, uneori, se gândește să nu se fi întâmplat ceva rău.
Scările sunt și foarte alunecoase, patinezi pe cimentul lor ca pe gheață. Mai mult, din cauza uzurii, acestea și-au modificat forma, iar acum sunt ușor înclinate. „A căzut doamna directoare adjunctă, am căzut eu, a căzut un elev care și-a rupt anul trecut piciorul, a căzut una dintre mămici, iar vineri - un profesor de matematică”.
Directorul liceului, Claudiu Crepcea, a întărit spusele femeii. „Vineri s-a întâmplat. Din fericire, nu a fost nimic grav, însă a trebuit să chemăm Ambulanța. Dar mașina nu a putut ajunge până în fața liceului din cauza șantierului care ne înconjoară. Primăria a decis să repare în același timp două străzi aflate de-o parte și de alta a școlii, așa că pe aici nu mai trec mașini”.
Prin urmare, profesorul accidentat a fost purtat până la Salvare pe brațe de doi colegi. „L-au urcat pe un scaun și au mers așa cu el în jur de 200-300 de metri prin șanțuri, gropi, praf și mizerie, până la Ambulanță”.
„În locul ușii vom ajunge să punem un cearșaf”
Liceul are două intrări, ne-a mai spus Corina Lupu, însă una dintre uși nu se deschide decât pe jumătate. „Este o ușă dublă, din lemn masiv și doar o parte se deschide. Cealaltă este prinsă în pardoseală, nu poate fi urnită din loc pentru că are sistemul stricat. Dacă cineva ar deschide-o, cred că s-ar prăbuși. Deci, în cazul în care școala ar trebui evacuată de urgență, gândiți-vă ce nenorocire s-ar putea întâmpla. Aici învață peste 1.300 de copii. Pe unde îi scoți? Cum i-ai salva dintr-un incendiu sau cutremur având o ușă blocată și scări pe care se coboară doar în șir indian?”, se întreabă Corina Lupu.
Directorul liceului ne-a mărturisit că, dacă ușa de la intrarea principală a liceului ar fi folosită zilnic, la cât de stricată este, cu siguranță s-ar distruge de tot. „Iar în loc de ușă, am ajunge să punem un cearșaf”.
În general, toate ușile de acces ale liceului, de la cele de la intrarea principală până la cele de la clase, nu se mai închid etanș. „Au fost, de-a lungul anilor, vopsite și revopsite, iar straturile succesive de lac le-au modificat structura. Nu se mai închid foarte bine. Geamurile, la fel, pentru că și ramele acestora au trecut prin același proces de semireabilitare”.
„Chiar nu ați înțeles nimic din tragedia de la Colectiv?”
Șase săli de clasă se află la demisol, unde elevii învață în cele mai grele condiții. Aici, încăperile sunt atât de mici, încât băncile sunt aproape lipite de pereți. Elevii care stau în primul rând, de exemplu, dacă ar întinde mâna, ar reuși să scrie cu creta pe tablă, fără să se ridice de pe scaune.
„Tabla, de multe ori, nici nu poate fi folosită, pentru că elevii nu încap lângă ea din cauza băncilor. Și chiar dacă ar încăpea, nu prea au cum să ajungă acolo. Dacă un singur elev se ridică din bancă, trebuie să se ridice toți colegii de pe acel rând, ca să-i facă loc”, mai explică reprezentanta Comitetului de părinți.
„Vorbim despre niște cămăruțe, unele de 9 - 10 metri pătrați, unde sunt înghesuiți peste 25 - 30 de copii. În caz de urgență, ei nu ar avea cum să iasă de acolo, ar rămâne blocați în bănci. Cât despre profesor, stă și el pe unde nimerește, de multe ori chiar între elevi sau într-un colț al clasei”, ne-a mai spus Corina Lupuca, care acuză autoritățile locale că n-au înțeles nimic din tragedia de la Colectiv.
„Chiar nu ați înțeles nimic din tragedia de la Colectiv? Cine își asumă acest risc? Oare cum pot dormi noaptea cei responsabili, cei care ar trebui să ia o decizie dar n-o fac?”, se întreabă, disperată, mama.
Corina Lupu mai atrage atenția asupra unui aspect. „Sunt curioasă dacă, înainte de a da drumul acestui șantier, s-a făcut vreun studiu în ceea ce privește rezistența clădirilor istorice din zonă. Muncitorii lucrează cu utilaje grele. Oare săpăturile nu afectează structura și așa șubredă a imobilelor? Oare aceste clădiri vechi și nereabilitate de zeci de ani vor mai rămâne în picioare? Să vă amintesc despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc?”
Tot în aceste clase, mai spune părintele, sunt stâlpi de rezistență, iar elevii nu văd din cauza lor la tablă. „Este inuman! Dacă povestești cuiva, nimeni nu crede până nu vede”.
Elevii învață în clase mici, în miros de igrasie și inspiră mucegai
Subsolul arată, mai degrabă, a cramă, decât a școală de secol XXI. Are tavanul sub formă de boltă și, dacă ridici mâinile, aproape că-l atingi. „Aici pereții sunt invadați de mucegai și igrasie, este umezeală, miroase foarte greu, iar aerul este irespirabil”, explică directorul care a găsit, în cele din urmă, o soluție de compromis: în încercarea de a proteja cât de cât sănătatea copiilor și a dascălilor, Claudiu Crepcea a obținut anul trecut aprobare din partea primăriei să decoperteze pereții până la cărămidă.
„Am înlăturat, practic, toată tencuiala și, odată cu ea, tot stratul de mucegai. Dacă nu am fi intervenit atunci, azi nimeni nu ar mai fi putut coborî aici”.
Chiar și așa însă, mucegaiul nu a dispărut cu totul. „Se observă, în continuare, în anumite locuri, petele sunt vizibile cu ochiul liber. Anul acesta mucegaiul a ieșit prin cărămidă”, continuă Corina Lupu.
Într-adevăr, când cobori în sălile de clasă de la subsol, te lovește un miros puternic de umezeală și igrasie. „Mirosul ni se impregnează în haine, elevii și profesorii ajung acasă mirosind a mucegai. Trebuie dat totul la spălat. Și părul ne miroase”, se plânge directorul.
Dar problema cea mai gravă este alta: pentru a nu inhala sporii de mucegai, mulți profesori și elevi au ajuns să vină la ore cu măști de unică folosință pe față. „Avem copii bolnavi de astm, cu alergii la praf, cu dermatite, copii care se îmbolnăvesc de viroze respiratorii. Unii tușesc. Avem un copil cu CES care este foarte sensibil, iar din această cauză de multe ori nu vine la școală. Eu, de exemplu, am gâtul uscat după ce ies de la ore. Este inuman în ce condiții se face școală în secolul XXI”.
Clase-catacombe fără aer și lumină
Geamurile claselor de la subsol, niște ochiuri minuscule, amplasate sus, aproape de tavan, nu pot fi deschise pentru aerisire decât foarte rar. Motivul? „Dau direct în șantierul care înconjoară clădirea. Primăria lucrează la reabilitarea a două străzi, iar una dintre aceste străzi este efectiv lipită de zidul școlii noastre. Nu ne desparte și nu ne protejează nimic, nu avem niciun spațiu verde, nici o grădină. Este direct trotuar. Sau a fost trotuar, pentru că acum este totul spart aici. Doar șanțuri mai vezi, gropi și pământ răscolit”, ne-a explicat directorul.
Prin urmare, dacă ar deschide geamurile, tot praful și noxele șantierului ar inunda încăperile. „În interior, copiii și profesorii respiră spori de mucegai, dacă deschid ferestrele respiră praf și noxe. Sunt efectiv asfixiați!”
Colac peste pupăză, de afară, din șantier, se aude și un zgomot infernal. Muncitorii taie, sapă, sparg asfalt, intră cu utilajele, iar la doar câțiva metri distanță, despărțiți doar de un zid, zeci de copii se chinuie să învețe carte. „Ca să se audă în clasă unii cu alții, elevii și profesorii vorbesc tare, aproape strigă. După câteva ore de vorbit așa obosești, te doare gâtul, răgușești”, se plânge directorul.
Cât despre lumina care pătrunde, în clasele-buncăr de la subsol se învață ziua în amiaza mare doar cu becurile aprinse. „Ca și în catacombe, fix așa miroase. Apoi, lumina aceea obscură care pătrunde printr-un ochi de geam, tot circul de afară, tot praful, zgomotul, mizeria... totul este un dezastru. Și am vrea măcar odată în țara asta să preîntâmpinăm în loc să combatem o situație periculoasă. Măcar o dată!!”, ne-a mai spus revoltată reprezentanta părinților.
„Să vă mai povestesc despre căldura infernală de peste vară? Nici nu vreau să mă gândesc la cuptorul care va fi aici în mai-iunie. Cu geamurile închise, fără oxigen și fără aer condiționat ne vom coace de căldură. Va fi infernal pentru bieții copii!”.
Corina Lupu ne-a mărturisit că ferestrele clădirii, fie că vorbim despre cele de la demisol, fie despre cele de la etajele superioare, nu pot fi înlocuite. „Am avea nevoie de termopane ca să nu mai șuiere vântul pe sub geamuri. Când se face curent, le zboară copiilor foile de pe bănci. dar nu se poate, pentru că este clădire istorică”.
„Când intrăm în clădire ne uităm, instinctiv, în sus”
Și fațada clădirii arată deplorabil, continuă directorul. Pe porțiuni extinse, ne-a spus el, zidurile sunt scorojite de ploi, de vânt și ninsori, tencuiala este căzută și continuă să cadă. „Într-o zi cu vânt puternic, o rafală a smuls o bucată din zid care, din fericire, nu a lovit pe nimeni. I-am chemat pe cei de la primărie, au venit, au luat resturile împrăștiate pe trotuar și duși au fost. Nu au venit să facă nici o reparație, nicio consolidare, nimic. Așa că, zilnic, atunci când intrăm în clădire ne uităm instinctiv în sus”.
Directorul ne-a mărturisit că pentru a avertiza, totuși, trecătorii de pericol, Primăria a împrejmuit fațada cu o bandă, în așa fel încât oamenii să circule la o anumită distanță de ziduri. „Vă dați seama ce pericol îi pândește pe elevi și pe profesori când intră zilnic în clădire? Oricând se pot trezi cu ceva în cap”.
Imobilul nu a fost niciodată reabilitat, s-au făcut doar cârpeli. În afara acoperișului, care a suferit reparații capitale, totul este aproape neschimbat de acum 130 de ani. „Avem aceleași uși masive din lemn, vopsite și revopsite de-a lungul anilor, parchetul de pe jos este cel original, dar deteriorat și rupt pe alocuri, mozaicul de pe pereți, acolo unde a mai rămas, este același de pe timpuri, tocurile ferestrelor sunt și ele vechi de când e clădirea”.
„Anul trecut, s-a produs un scurt circuit la un neon”
Instalația electrică a liceului a fost schimbată acum trei ani, când Claudiu Crepcea a venit la conducere. „A fost prima mea grijă. Pentru că, la cât de veche este clădirea, se poate întâmpla oricând o nenorocire: un scurtcircuit la o priză, la un corp electric…Anul trecut, de exemplu, la un moment dat, în corpul B de clădire, a avut loc un scurt-circuit la unul dintre neoane. Nimic grav, din fericire, dar a trebuit să chemăm, totuși, pompierii”.
Directorul se gândește cu groază ce s-ar întâmpla dacă incidentul s-ar repeta în prezent. „Pompierii, salvarea, ISU nu ar putea pătrunde până la liceu pentru că ne aflăm în mijlocul șantierului. Iar lucrările, spune primăria, vor dura aproape doi ani”.
Cel mai mare risc ar fi, într-adevăr, izbucnirea unui incendiu, căci imobilul a fost construit din lemn și cărămidă. „Liceul nu are autorizație ISU pentru că nu îndeplinește nicio condiție. Nu mai spun că nu avem nici măcar o curte unde să ne adunăm în caz de doamne ferește. Înainte, când se făceau exerciții de evacuare, se strângeam cu toții pe o stradă în spatele bisericii”.
Orele de sport se țin pe trotuarul din fața bisericii sau într-o parcare
Tot din lipsă de spațiu, liceul nu are nici sală de sport și nici bibliotecă. Acestea au fost transformate în săli de clasă. Corina Lupu ne-a mărturisit că elevii, la ora de sport, în loc să alerge în curtea școlii, aleargă în jurul bisericii din apropiere. „Orele de sport se țineau pe trotuarul din fața bisericii și într-o parcare. Acum, nici măcar trotuar nu mai avem!”.
Cancelaria a fost mutată la demisol, iar în locul ei a fost amenajată o sală de clasă. „Tot din lipsă de spațiu și pentru a-i mai proteja pe copii de mirosul de mucegai. Nu vă spun ce birou mic are directorul! Este o debara!”, continuă părintele.
Ca să ajungă la școală, continuă Corina Lupu, elevii trebuie să meargă prin moloz. „În fiecare zi e tot mai rău. Copiii merg prin moloz ca să ajungă la liceu. Noi nu avem trotuare, nu avem pasarele, nu avem nimic. Totul e decopertat în jur. Femeile de servici au pus la intrarea în liceu patru borduri pentru ca să nu cadă copiii în șanțul săpat. Despre ce vorbim? Suntem ca în Evul Mediu! Nu am cuvinte să vă descriu ce dezastru este la noi!”
„Dacă nu vor opri șantierul pe timpul examenelor naționale, vom ieși în stradă și vom opri noi utilajele”
Respirând miros de igrasie, inhaland zilnic spori de mucegai și praf, elevii liceului William Shakespeare se pregătesc să susțină în vară examenul de admitere și cel de Bacalaureat. „Liceul este bilingv, iar admiterea în clasa a IX-a presupune un examen la Limba engleză, o probă orală și una scrisă. Cum să se concentreze copiii în zgomotul infernal al șantierului?”.
Corina Lupu ne-a mărturisit că, dacă primăria nu va opri lucrările pe șantier în perioada examenelor naționale, părinții sunt deciși să iasă în stradă să oprească ei utilajele.
Directorul liceului speră, însă, să nu se ajungă aici. „Ar trebui ca toată luna iunie lucrările să fie sistate. Pentru că elevii au nevoie de liniște. Cei de la primărie ne-au asigurat că le vor opri șantierul doar patru zile, în mai, când se dă examenul de admitere, mai exact testul la limba engleză. Însă, pentru luna iunie nu știm ce decizie vor lua. Noi vom depune o solicitare”.
Claudiu Crepcea, numit director al liceului acum trei ani, consideră că șantierul din proximitatea școlii ar fi trebuit să înceapă în vacanța de vară a copiilor, iar străzile adiacente clădirii să fie renovate pe rând.
Cât despre situația absolut deplorabilă în care se află clădirea școlii, conducerea unității și părinții au depus la autoritățile locale o mulțime de sesizări. „S-au trimis o grămadă de petiții, memorii, dar primăria ridică din umeri. În mod normal, ar trebui să fim relocați la cât de degradată este clădirea, însă nimeni nu ia nicio măsură”.
Corina Lupu ne-a povestit că părinții se luptă și ei cu morile de vânt. „Discuțiile cu primăria au început în august anul trecut. Apoi, în octombrie, am trimis memorii către ISJ și către primărie. În februarie, ne-am dus din nou în audiență. Ce ne-au spus? Că studiază posibilitatea relocării noastre. Însă, iată, se face un an de atunci și nimeni nu a făcut nimic pentru copiii noștri”, ne-a mai spus femeia.
