De Livia Lixandru,

Fosta soție a lui Ilie Năstase a fost nevoită să își închidă magazinul din mall și să își anuleze mai multe evenimente importante.

„Noi am deschis acum 10 zile un magazin de haine de copii în Mall-ul Băneasa, Jacadi: magazin pe care l-am închis marți… În activitatea cealaltă, de agenție de evenimente și PR, aveam două evenimente mari, care s-au anulat în perioada 12-17 martie, deci da, ne-a afectat din plin.

Nu prea poți să te ții departe de ce se întâmplă, pentru că este ceva absolut nou și necunoscut și bineînțeles că te sperie incertitudinea. Stăm în casă și suntem cu activități mai mereu, fetele au școală online în fiecare zi, Toma e în lumea jocurilor și nu știu cât înțelege din ce se întâmplă’, a declarat Amalia pentru Click.

În urmă cu ceva timp, Amalia Năstase ajunsese să cântărească 97 de kilograme.

La un moment dat, aceasta a decis că este momentul să ia o hotărâre importantă, așa că în urma unei diete stricte și a exercițiilor de la sală a ajuns să cântărească acum 66 de kilograme.

„Chiar azi mă uitam în oglindă și mă gândeam că măcar bine că am slăbit și am intrat în carantină asta slabă, pentru că statul în casă nu ajută mult siluetei și dacă mă mai și îngrășam peste cele 30 de kg în plus, nu știu cum m-aș fi simțit.

Ajunsesem la 97 de kg și am zis că dacă ating suta, gata, totul e pierdut. Nu am vrut să fiu un caz pierdut’, a mai adăugat Amalia Năstase pentru sursa citată.

Citeşte şi:

Documentul propus prin care se vor limita deplasările: ai voie să pleci din casă doar la muncă, la cumpărături ori la consult medical. Autoritățile recunosc autenticitatea actului: „E un document în lucru”

Coronavirus la copii: un singur deces a fost înregistrat în mai bine de 2.000 de cazuri, de la nou-născuți la adolescenți de 18 ani

Avocat despre fuga din carantină: ”Mărirea pedepselor nu e o garanție în sine. Psihologic ceea ce contează este să se producă sancțiunea”

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”
GSP.RO

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi
HOROSCOP

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi