După ce săptămâna aceasta mai mulţi apropiaţi ai Antoniei au declarat pentru Realitatea TV că artista este mai tot timpul înlăcrimată pentru că Alex nu ia decizia de a se despărţi de Ana, cântăreţul îia poziţie cu privire la aceste zvonuri.
În fotografia care însoţeşte mesajul „Plângăcioasooo”, adresat Antoniei, cei doi artişti apar într-o ipostază de copertă. Interesante sunt celelalte cuvinte-cheie postate de Velea şi care îi atacă direct pe toţi cei care se luptă să demonstreze că între el şi Antonia. Cuvintele, care nu pot fi reproduse, sunt o primă poziţie directă a lui Alex Velea cu privire la acest subiect.

ANTONIA, MAI DISCRETĂ

Într-un interviu acordat revistei „Cosmopolitan”, Antonia a spus că nu are ce să lămurească şi că, mai mult, agresivitatea faţă de ea nu duce la niciun rezultat.
„Chiar nu câştigi nimic dacă mă constrângi sau mă hărţuieşti să declar tot ce fac. Eu dau şanse oricui, dar ia-mă încet… De exemplu, nici când am divorţat nu am vrut să anunţ imediat şi spun acum de ce: pentru că lumea nu a înţeles. OK, sunt persoană publică şi mi-o asum, dar daţi-mi şi mie timp să mă obişnuiesc psihic cu situaţiile prin care trec. Uneori, nu sunt pregătită să dezvălui pe loc tot ce mi se întâmplă – sunt om. Dă-mi răgaz până ofer o explicaţie…întregii ţări”, a spus Antonia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.