Actorul Andi Vasluianu a jucat, din 1997 şi până azi, în aproape 50 de filme, iar în teatru a interpretat tot atâtea roluri. Mai nou, artistul de 48 de ani studiază ideea de a face stand-up, i-a destăinuit acest detaliu bunului său amic Mihai Bobonete, cu ocazia podcast-ului acestuia, „Da Bravo!”.
„De un an tot pun pe hârtie idei, dar să văd dacă am curaj când voi porni”, a mărturisit Andi Vasluianu, care are deja un premiu Gopo pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”, în filmul „Hârtia era albastră” (2007), şi o nominalizare Gopo pentru „Cel mai bun actor”.
La brutărie, la boutique, tâmplar o perioadă
Cartea vieții lui ar trebui să poarte numele „Ești bine”, după cum a declarat, pe un ton amuzat, Andi Vasluianu descriindu-se în trei cuvinte: „Empatic, influențabil și loial”.
Un alt amic comun, Cuzin Toma, coleg de platou cu Bobonete în„Las Fierbinți”, a confimat cele spuse de Andi. Până să ajungă un actor apreciat și să fie căutat pentru reclame, Vasluianu a parcurs mai multe meserii, dar a ținut să precizeze: „Nu regret nimic. Am avut o viață… Imediat după 1990, am vândut noaptea într-un boutique, peste drum de Stadionul 23 august, unde a venit Michael Jackson, dar mai mult consumam eu Cola, ciocolăți Mars și Snickers, astfel că tot salariul rămânea la magazin, la finalul lunii. Apoi, am lucrat într-o brutărie, ulterior am fost și tâmplar”.
„Am intrat la film pe vremea lui Ceaușescu, am ieșit în Revoluție”
Are o „poveste tare” din zilele teribile ale Revoluției din 1989. A și scris pasaje din propriile întâmplări pe care le voia într-un scurtmetraj. Cu prietenul său din copilărie, Marius Toader, care a fost ulterior și producător la PRO TV, a plecat la cinema „Luceafărul”, în centrul Capitalei.
„Am intrat la film pe vremea lui Ceaușescu, am ieșit în Revoluție! După două ore și-un pic alerga lumea pe străzi. Auzeam din cineva scandal și nebunie, dar nu știam ce se întâmplă. Am fugit la gura de metrou de la Universitate și vruuuf! acasă. Am rugat-o pe maică-mea să mergem la Revoluție, pe 21 decembrie, eu, cu Toader, cu maică-mea și cu sor-mea. Și a început să se tragă cu trasoare pe la CC. Lumina peste tot.
Ne-am aruncat sub un TAB. Am plecat pe Câmpineanu, când să ies în bulevardul mare, și un glonț s-a înfipt într-un bloc pe deasupra capului lui Toader! Am simțit că murim, ni s-au topit picioarele. Și-atunci a zis mama: «Gata, acum, acasă, imediat!». Ne-a luat, am plecat”, a povestit Andi Vasluianu.
Convoiul de sicrie, oamenii care-și urlau durerea
Amintirile nu se opresc aici. El și amicul s-au dus la bunica lui Andi, la Piața Progresul. „Am plecat dus să luăm din Pantelimon televizorul Diamant, învelit în pătură… Ne opreau revoluționarii, să nu avem arme, să nu fim teroriști, noi eram doi copii de 15 ani și jumătate. Am ieșit la stația Pieptănari, acum e Eroii Revoluției, și era un noroi… Apropo de șocuri, pe care le ascunzi peste ani. Era noroi pentru că de-abia se construia cimitirul. Și veneau oamenii cu femeie, cu bărbați, cu copiii, veneau urlând, în convoaie, cu sicrie, pe care-i ducea la groapă. Era numai un urlet. Eu și Toader am înțepenit, în gura intrării la metrou
„Nu e OK procesul, au vrut să-i închidă gura”
În comuna Pantelimon, la familia prietenului, Andi Vasluianu și-a încheiat povestea propriei Revoluții: „Am mâncat cartofi prăjiți rași și ne-am uitat la procesul lui Ceaușescu. Ne uitam unul la altul și ne ziceam: Băi, nu e OK ce fac ăștia!. De ce l-au omorât așa?! Eram destul de puri, adolescenți fiind, să vedem minciuna, că vor doar să-i închidă gura”.