Ce spune Andrei Borțică despre tatăl său decedat și despre filmul „Cursa Destinului”: „Am vrut să înțeleg din interior ce a trăit el”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Moartea tatălui său, pilotul de curse Adrian Borțică, a schimbat radical parcursul lui Andrei Borțică. Crescut într-o familie în care motorsportul însemna disciplină, muncă și pasiune dusă până la capăt, tânărul a petrecut copilăria auzind despre circuite, mașini de curse, echipe tehnice și discuții despre strategie și performanță.
Cuprins:
După dispariția tatălui său din anul 2021, dorința de a înțelege mai bine lumea în care acesta a trăit și pasiunea care i-a definit viața l-au determinat să intre el însuși în lumea competițiilor. A început să se antreneze, să participe la curse și să descopere din interior ceea ce tatăl său experimentase ani la rând.
Această experiență personală a devenit punctul de plecare al filmului „Cursa Destinului”, un proiect în care Andrei Borțică semnează scenariul și regia și în care joacă rolul principal. Filmul, care se va lansa în cinematografele din România pe 21 aprilie 2026, pornește din realitate și urmărește parcursul unui tânăr care încearcă să ducă mai departe moștenirea tatălui său, într-o lume dominată de competiție, risc și ambiție.
În același timp, producția devine și o reflecție asupra felului în care o relație continuă dincolo de absență, prin gesturi, valori și amintiri.
Pilotul Adrian Borțică a murit în anul 2021
În interviul de mai jos, Andrei Borțică vorbește despre relația cu tatăl său, despre felul în care a transformat pierderea într-un demers artistic și despre drumul care l-a dus de la copilul care privea cursele de pe margine la regizorul și protagonistul unui film inspirat din propria sa poveste.
Libertatea: „Cursa Destinului” este o producție profund personală. În ce moment ai simțit că povestea tatălui tău nu mai poate rămâne doar a familiei și că trebuie spusă public prin intermediul unui film?
Andrei Borțică: Totul a pornit de la al doilea film pe care l-am făcut în memoria tatălui meu. Prin acel proiect am continuat pasiunea lui pentru curse. Am început să mă antrenez, să particip la competiții și, într-un fel, am vrut să mă apropii de el prin această experiență. Am vrut să simt ce simțea el: adrenalina, cât de greu este să participi la curse, cât antrenament presupune… Atunci am înțeles că povestea lui nu trebuie să rămână doar a mea.
Tatăl tău a fost multiplu campion la automobilism, dar un om discret, concentrat pe performanță, nu pe vizibilitate. Cum ai ales ce parte din el să aduci pe ecran?
Am încercat să-l arăt așa cum era, fără să-l transform într-un simbol. Tata nu era un om al expunerii. Era foarte serios, foarte concentrat pe ce avea de făcut. Nu am vrut să-l idealizez, ci să-l las să existe prin ceea ce m-a învățat și prin felul în care m-a format. Mi-am dorit ca filmul „Cursa Destinului” să fie despre pasiunea lui, pe care am încercat să o duc mai departe și prin propria experiență.
După pierderea tatălui tău, ai ales să te apropii de lumea curselor. A fost sportul o formă de apropiere sau o confruntare cu absența lui?
Au fost ambele. A fost o formă de apropiere, dar și o confruntare directă. Intrând în lumea curselor, am vrut să înțeleg din interior ce a trăit el. A fost greu, dar m-a ajutat să mă maturizez și să-mi înțeleg mai bine limitele.
Andrei Borțică a intrat în lumea curselor după moartea tatălui său
Ai început să te antrenezi și să participi la curse după anul 2021, pe un drum despre care știai că tatăl tău și-ar fi dorit să-l urmezi. Ce ai descoperit despre tine în acest proces?
Am descoperit cât de mult contează disciplina și rigoarea. Motorsportul nu e doar spectacol, e foarte multă muncă din spate. Și este și o muncă de echipă, ca și filmul. Am înțeles cât de important e să duci lucrurile până la capăt, chiar și atunci când e greu. Și acest lucru m-a ajutat să îmi înfrunt și anumite frici.
Una dintre frici fiind, după cum povesteai chiar tu, aceea de a intra în lumea curselor, chiar dacă tatăl tău își dorea să îi urmezi pasiunea. Astăzi nu doar că participi, dar ești implicat și în mecanică și recondiționări. Cum s-a produs schimbarea?
În timpul vieții tatălui meu eram mai sceptic, mi-era frică. După ce el a murit am început să iubesc foarte mult mașinile. Prima mașină cumpărată din banii mei, din festivaluri, a fost un BMW din ’93. Cu ea am mers prin toată Europa și am participat la curse. Apoi a apărut dorința de a sta în garaj, de a învăța mecanică, de a recondiționa. Este, de fapt, pasiunea tatălui meu dusă mai departe.
Ce te-a învățat motorsportul despre răbdare, disciplină și limitele proprii, ca om, nu doar ca sportiv?
Seriozitatea! Tata avea puterea de a duce lucrurile până la capăt, indiferent de obstacole. Atitudinea asta m-a format și pe mine.
A integrat vorbele lui Adrian Borțică în filmul „Cursa Destinului”
Dialogurile mentorului din „Cursa Destinului” sunt, de fapt, replici reale ale tatălui tău. Cum ai ales să le integrezi în film?
Tot ce spune personajul Puiu sunt vorbele tatălui meu. Cum să iau virajele, cum să intru pe interior, cum să controlez mașina. Nu a fost ceva construit artificial. Ele erau deja parte din mine, așa că le-am integrat natural, ca pe o voce care continuă să mă ghideze. Am simțit astfel că e tot timpul lângă mine.
„Cursa Destinului” vorbește despre pierdere, furie, rivalitate și revenire. Care a fost emoția cel mai dificil de controlat și de transpus pe ecran?
Cred că cele mai dificile, din punct de vedere emoțional, au fost momentele în care m-am întâlnit sau am vorbit cu tata, știind că el nu mai este, însă eu recream relația noastră în prezent, alături de momentul când tata este împușcat la final. A fost ca și cum îl pierdeam pentru a doua oară.
Ai fost scenarist, regizor și actor în acest film. În care dintre aceste roluri te-ai simțit cel mai bine?
Nu pot să aleg unul singur. Pasiunea pentru scris am descoperit-o în clasa a XII-a, cu ajutorul profesoarei mele de română. Regia îmi dă controlul poveștii, iar actoria îmi permite să trăiesc personajul din interior. Pentru mine, toate trei sunt legate.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru film și ce rol a avut tatăl tău în acest parcurs?
De la 5 ani am vrut să fiu actor. Am făcut teatru, am participat la concursuri și, mai târziu, la festivaluri. Ne uitam foarte mult la filme împreună: seriile cu James Bond, Jason Bourne, westernuri… Tata îmi explica de ce un regizor a ales o anumită soluție. În pandemie stăteam de dimineață până seara și discutam despre filme. Pot spune că pasiunea mea pentru cinema s-a născut și datorită lui.
Dacă ar fi să spui ce ai moștenit cel mai mult de la tatăl tău și se vede astăzi în film, ce ar fi?
Puterea de a merge mai departe, seriozitatea… Faptul că, atunci când un lucru e important, îl duci până la capăt. Așa era el și cu mașinile, și cu viața! Asta încerc să ating și eu, prin film și prin tot ce fac acum.
