CRBL, actor în filmul de 500.000 de euro inspirat din fapte reale. „Cursa destinului”, proiect dedicat fostului pilot Adrian Borțică

Comentează
CRBL joacă în filmul „Cursa destinului”

„Cursa destinului”, cea mai recentă producție realizată de Andrei Borțică, este un proiect personal, dedicat tatălui său, Adrian Borțică, multiplu campion la automobilism.

Filmul pornește de la o poveste reală și dintr-o pasiune transmisă din generație în generație, pentru că motorsportul a făcut parte din viața lui Andrei încă din copilărie, prin activitatea tatălui său, pilot de performanță. După moartea acestuia, el începe să se antreneze și să participe la curse, experiență care stă la baza filmului „Cursa destinului”.

Producția urmărește parcursul unui tânăr aflat la început de drum în motorsport și surprinde realitățile din culise: pregătirea constantă, presiunea competiției și deciziile luate pe circuit.

După cum îl definește Andrei Borțică, nimeni altul decât cel care semnează atât regia, scenariul, cât și rolul principal, „Cursa destinului” nu este un film despre trofee sau clasamente. Este despre proces. Despre devenire. Despre cum încerci să simți ceea ce a simțit cineva apropiat și cum transformi această experiență într-un drum propriu.

Proiectul a pornit inițial ca un scurtmetraj și s-a dezvoltat treptat într-un lungmetraj structurat în trei părți. Pe parcurs, povestea s-a extins natural, integrând fragmente din viața reală a regizorului: prima iubire, relația cu mașinile și propria colecție auto, dar și dialoguri inspirate direct din conversațiile avute cu tatăl său. Replicile din film, în special cele avute cu antrenorul său, sunt chiar adaptări ale conversațiilor reale avute de Andrei Borțică în copilărie cu tatăl său.

„Acest proiect a pornit de la al doilea film pe care l-am făcut în memoria tatălui meu și în care eu continui pasiunea lui. Încep să mă antrenez, să particip la curse. Și, într-un fel, am vrut să mă unesc cu tata prin acest lucru. Să văd ce a simțit el, să simt adrenalina, să văd cât de greu e să participi la curse, câte antrenamente trebuie să faci înainte”, a spus Andrei Borțică.

500.000 de euro investiție în producția filmată în 22 de zile

Filmările au avut loc în mare parte în spații personale, iar scenele de curse au fost realizate pe circuitul de la Adâncata, cu mașini din colecția proprie. Producția s-a desfășurat pe parcursul a 22 de zile, cu un buget estimat la aproximativ 500.000 de euro.

„Cursa destinului” spune povestea unui tânăr de 21 de ani care primește de ziua lui o surpriză neașteptată din partea mamei sale: o mașină identică de curse cu aceea a tatălui său, fost campion, alături de combinezonul și de casca acestuia. Gestul devine punctul de pornire al unei decizii care îi va schimba parcursul.

Hotărât să calce pe urmele tatălui său, personajul, care poartă numele regizorului Andrei Borțică, își propune să readucă la viață BMW-ul E30 și să intre în lumea curselor. Cu ajutorul unui mecanic bătrân, fost antrenor al tatălui său, și al lui Dani, un pilot experimentat, Andrei Borțică pornește într-o aventură inițiatică, plină de provocări, orgolii, prietenie și rivalitate.

Într-o lume dominată de viteză, presiune și emoții intense, Andrei Borțică trebuie să facă față nu doar obstacolelor tehnice și competiției acerbe, ci și propriilor slăbiciuni. Rivalitatea cu arogantul Salvatore ajunge în punctul în care răzbunarea pare să fie singura soluție.

Astfel, acesta pornește un război cu familia lui Salvatore. În ciuda accidentelor, eșecurilor și certurilor, echipa improvizată formată din Andrei, Dani și mecanicul său luptă contra cronometru pentru a dovedi că visul merită fiecare sacrificiu. Inspirată din fapte reale, „Cursa destinului” este o poveste despre curaj, moștenire și maturizare, în care linia de sosire nu este doar o victorie sportivă, ci și o dovadă de caracter.

CRBL joacă în „Cursa destinului”

Din distribuția filmului fac parte Vlad Nicolici, Tache Florescu, Puiu Lăscuș, Cătălin Nicolau, Francesca Rădulescu, Andrei Miercure, CRBL, Adrian Păduraru, Ozgun Buse, Gică Andrușcă, Mihai Nicolae, Diana Gucea, Sandu Ilie, Trupina Ștefan, Adina Răducă, Andrei Calancea, Eduard Moca, Dorin Ceoarec, Dan Voicu, Cătălina Borțică, Gabriel Ștefan, Cristian Stoian, Petrișor Pandele, Alexandru Mădălin Dina.

Producător general este Cătălina Borțică, Matei David Reu semnează atât rolul de producător executiv, cât și pe cel de director de imagine, iar din echipa filmului mai fac parte Domnica Cârciumaru, director de casting, Sabin Mardale, editor, Robert Bitay, finishing editor, Carlo Mihail, regizor secund, Ilinca Dumitrache, asistent regie și Răzvan Dumitriu Horse, coordonator cascadori.

Andrei Borțică spune că realizarea acestui film este ca un vis împlinit, atât în ceea ce privește relația cu tatăl său, cât și din datorită pasiunii sale pentru cinematografie, care a apărut încă din copilărie. El a studiat Regia de Film și Televiziune (clasa Sabina Pop) și în prezent studiază Actoria (clasa Silvia Ciobanu și Mihaela Triboi) în cadrul Facultății de Arte a Universității Hyperion. A fost recompensat cu numeroase premii pentru filmele realizate până acum.

Ce premii a obținut Andrei Borțică de-a lungul carierei

Pentru producția „A Champion’s Story - In Memory of My Father - Adrian Cristian Borțică”, el a fost premiat în cadrul mai multor festivaluri internaționale de film studențesc: Accolade Global Film Competition (2023 – Award of Recognition Direction, Award of Recognition Documentary, Feature), Cannes World Film Festival (2023 – câștigător, Cel mai bun scurtmetraj studențesc), Accolade Global Film Competition (2024 – câștigător la categoriile Regie, student, și Documentar de lungmetraj, student), European Film Union Gala EFU Cameo, Glasgow (2024 – câștigător pentru Cea mai bună coloană sonoră; nominalizat pentru Cel mai bun regizor și Cel mai bun film studențesc), Festigious International Film Festival, Los Angeles (martie 2025 – câștigător la categoriile Cel mai bun film studențesc, Cel mai bun regizor debutant, Lungmetraj, Cel mai bun montaj, Cele mai bune efecte vizuale, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sound design, Cel mai bun film și Cel mai bun documentar).

Premiile obținute pentru această producție marchează un parcurs constant pentru Andrei Borțică și întăresc recunoașterea de care s-au bucurat și producțiile sale, confirmând continuitatea prezenței sale în circuitul festivalurilor de film studențesc și independent.

Pentru filmul „A Short Story About Communism”, Andrei Borțică a fost premiat la Techir Art Fest Film Competition (2022), Hollywood Just4Shorts (2024, câștigător, Best Drama Short), Cannes World Film Festival (2024, câștigător, Best Student Film), la Best Shorts Competition Award (decembrie 2024, Award of Merit pentru actor în rol secundar, Andrei Borțică în rolul Mihai; Award of Excellence pentru imagine; Award of Merit pentru regie; Award of Excellence pentru scurtmetraj; Award of Liberation Social Justice Protest; Award of Excellence pentru muzică originală; Award of Merit pentru scenariu), precum și la Cannes World Film Festival (ianuarie 2025 – câștigător, Best Student Film).

Și filmul „The Bet” i-a adus lui Andrei o serie de premii în festivaluri precum Best Shorts Competition (câștigător: Actor Leading Student și Direction Student) și Cannes World Film Festival (2025 – câștigător: Actor Leading Student, Direction Student, Best Director of the Future, Best Young Actor in a Short Film, Best Original Story).

De asemenea, filmul „Cursa Destinului (Destiny’s Race)” a fost înscris la festivalul studențesc online Remember the Future, World Film Festival in Cannes, organizat în aprilie 2025, și a fost câștigător la secțiunile Best Action Film, Best Actor in a Feature Film (Andrei Cristian Borțică), Best Director of the Future, Best European Film și, ulterior, a câștigat premiul pentru „Director of the Future” la Cannes Remember the Future. Iar la Ardelion Film Festival (Graz) a primit distincția „Outstanding Achievement”, fiind nominalizat pentru Cea mai bună muzică, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor și Cea mai bună cinematografie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o actiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!