Angel Popescu, ”nea Traian” din Atletico Textila, a fost rocker în adolescență
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dincolo de zecile de roluri pe care le-a pus în scenă, Angel Popescu s-a simțit toată adolescența bine într-un rol de speriat pentru părinții săi, acela de tânăr rocker al patriei. E greu să vi-l închipuiți pe cel care l-a întruchipat pe simpaticul personaj nea Traian din Atletico Textila cu părul lung de-un metru, cu geacă de motor și chitara în cârcă.
“Ne întâlneam mulți prieteni, cântam în Parcul Tineretului, pe lângă Crematoriul ”Cenușa”. Sună gotic și înfricoșător, dar nu făceam decât cântăm acolo”, scoate de la naftalină amintiri Angel.
“Primele zile de liceu (MF 3, actualul “Al. I. Cuza, din Titan) au venit odată cu primele audiții, am avut mentori în ceea ce privește muzica. După doi ani de metamorfoze, cautări, pendulat între clasici - Led Zeppelin, Pink Floyd, Deep Purple, apoi AC/DC, Iron Maiden - m-am blocat la Metallica, și acum preferata mea. Firește că am bilet la concert, n-am ratat nici un concert, am punctat toate venirile lor - 1999, 2008, 2010”, povestește Angel, 45 de ani, care a trecut la etapa rocker undercover odată cu admiterea la Teatru.
Plete și țigări Carpați
“Din 1992 până în 1996 n-am mai fost pe la frizer, aveam o superpleată. Am testat tot kit-ul rockerului vremii, mai poșteam băiețește un Carpați, țigaretele preferate ale lui Florian Pittiș. Ne întâlneam serile-n parc, cântam ore-n șir. La chitară am fost mai degrabă autodidact, însă am avut și profesori. Îmi doream nespus să am trupa mea, aveam prieteni care cântau în formații, dar, în cazul meu, nu s-a legat.
M-am tuns cu mare părere de rău, odată intrat la Teatru mi se reduceau oportunitățile, rolurile. Însă continui să activez ca rocker pasionat”, vorbește actorul despre atașamentul său neștiut, muzica asociată chiar și cu schimbarea din ’89. “Zilele Revoluției m-au prins în tabără, la Gura Râului, cu colegii mei. Eram speriați, psihoza aia cu posibili teroriști, militari ce ne păzeau, profesorii care voiau să se retragem în munți. Aveam un casetofon, ascultam rock, trebuia să defulăm cumva. Ne făcea să ne simțim un pic bărbați. Ne-am întors după evenimentele de la București, bine distrați”
