Interpreta de muzică populară Saveta Bogdan s-a întors în țară, după câteva luni petrecute în America, la fiica ei. Invitată în platoul Antena Stars, artista s-a arătat extrem de încântată de revenirea în țară, mărturisind că i-a fost dor de frumoasa ei Românie.
Cuprins:
Saveta Bogdan a vorbit și despre relație cu cei pe care îi cunoaște și a legat prietenii de-alungul anilor.
„Am prietene și bune, și rele. Cele care îmi vor răul, nici nu mă interesează. Eu sunt prietenă cu toată lumea, dar nu ca să ne vizităm.
Pandemia ne-a cam răcit. Nu îmi pare rău, pentru ca asta e viata, dacă omul te răneste, nu are rost să mai ai prietenii cu el. Eu nu sunt singură niciodată, vă am pe voi și abia aștept concertele. Să-mi vad publicul", a mărturisit Saveta Bogdan.
„Mă duc la fata mea din America pentru că nu am văzut-o de 2 ani. (…) Acum 2 ani am stat vreo 3-4 luni, am stat și 5-6 luni. Îmi zice mereu să mă mut acolo, dar eu nu mă mut acolo niciodată.
Eu mă duc doar câteva luni. Publicul meu e aici. Casa mea e aici. Nu pot să stau în America. Acolo nu am cu cine vorbi”, a explicat Saveta Bogdan la Antena Stars. „În luna iulie vreau să plec. Mă rog lui Dumnezeu să fiu sănătoasă și să ajung acolo”, spunea Saveta Bogdan în vârstă de 75 de ani, în această vară.