Bianca Brad, detalii neștiute din perioada în care a fost manechin. „Degetul arătător din mâna dreaptă era ca o țepușă”

Comentează

Bianca Brad, în vârstă de 54 de ani, a fost cândva unul dintre cele mai apreciate manechne din România. Artista a povestit ce s-a întâmplat în urmă cu mulți ani și cum era lumea modelingului atunci.

Bianca Brad a avut prima apariție pe podiumul de modă la vârstă de numai 17 ani, când s-a îndrăgostit iremediabil de această meserie frumoasă.

„Prima mea prezentare de fapt a fost o intrare foarte scurtă. Am înlocuit o manechină la Casa Venus. Eu nu am lucrat la Casa Venus, nu eram una dintre fetele doamnei Zina, dar atunci am intrat pentru că avea nevoie și am ajutat.

Însă, prima mea apariție a fost la scurt timp după aceea, când am fost la CAER, la Sibiu, era o prezentare uriașă, cu reprezentanți din țările membre CAER (nr. URSS, Germania de Est, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România) și eram foarte emoționată.

M-am uitat la casete ulterior, mergeam ca un băț, dreaptă, și degetul arătător din mâna dreaptă era ca o țepușă, toată emoția era acolo strânsă, dar m-am descurcat bine. Am prins din mers, am învățat să mă machiez din mers.

Când am început aveam doar un strugurel (n.r. balsam pentru buze) pe care îl foloseam și pe buze și pe pomeți. E o lume frumoasă”, a mărturisit Bianca Brad pentru ego.ro.

„Am avut parte de dezamăgiri zdrobitoare”

Bianca Brad, în vârstă de 54 de ani, și-a surprins fanii de pe contul de socializare, după ce a postat la începutul acestui an, un mesaj în care dezvăluie cât de dezamăgită a fost de unii oameni din viața ei.

„Timpul şi încercările vieţii scot la iveală şi cern. Oamenii… mai ales cei cărora le erai dedicat trup şi suflet, necondiţionat, şi care îţi spuneau că te iubesc, apoi te-au trădat sau ţi-au întors spatele, fără să-ţi spună măcar de ce şi cu tăcerea lor te pedepsesc sau urât despre tine vorbesc, fără să le pese cât de mult te rănesc.

Am avut parte de dezamăgiri zdrobitoare… ca noi toţi. Ştiu de multe astfel de «poveşti» care parcă-s trase la xerox, atât de mult se aseamănă între ele. La fel şi inimile rănite profund şi pline de cicatrici adânci şi dureroase.

Cinstit este însă să accepţi că şi tu, într-o măsură mai mică sau mai mare, în unele situaţii şi pe perioade mai scurte sau mai lungi, eşti toxic faţă de cei din jurul tău… şi faţă de tine însuţi.

Şi atunci, ce e de făcut pentru a trăi în pace şi armonie? Să ai curaj să fii sincer cu tine însuţi, să te observi, să cauţi cauza şi partea ta de vină şi să înţelegi că, de fapt, toţi vrem acelaşi lucru! Vrem dragoste adevărată şi Lumină!

Să fim iubiţi, apreciaţi şi fericiţi… dar că, fără sau cu voie, toţi greşim, toţi suferim, căci oameni suntem şi toţi avem prejudecăţi, frici, blocaje, tăceri neînţelese, ascunse lupte şi suferinţe, epuizante neputinţe, momente şi perioade proaste, «ieşiri» neaşteptate, urâcioase şi aşteptări ce eşuează din cauza egoului rănit, a rănilor nevindecate din trecut, a lipsei de iubire şi a proastei comunicări”, mărturiseşte Bianca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...