Întotdeauna a fost un mister în ceea ce privește viața amoroasă a vedetei de la Antena 1. Recent s-a aflat că juratul de la „Chefi la cuțite” ar avea o relație cu Doina Teodoru, câștigătoarea „iUmor” din 2017. Cătălin Scărlătescu și-a asumat relația pe care o are cu actrița, însă dorește să fie cât mai rezervat în detalii.

„Este o relație foarte specială și frumoasă… Și așa vreau să rămână”, a declarat Cătălin Scărlătescu pentru Cancan. Cei doi au plecat într-o minunată vacanță, în Thailanda, unde au profitat din plin de fiecare moment petrecut împreună.

doina-teodoru-iubita-catalin-scarlatescuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cine este Doina Teodoru, iubita lui Cătălin Scărlătescu

În vârstă de 32 de ani, Doina Teodoru e actriță. Aceasta a câștigat „iUmor” în 2017. Tânăra a fost remarcată în emisiune de Mihai Bendeac, alături de care a și colaborat apoi în diverse proiecte.

„Am ajuns la emisiune la recomandarea unui coleg de la teatru. Am mai fost acum doi ani, dar nu m-am descurcat atât de bine. E drept, nici nu am făcut prea mult lobby atunci să mă voteze lumea. Şi chiar şi acum, după ce am câştigat, continui să nu am încredere în astfel de concursuri. Mă bucur însă că momentul meu a fost apreciat de Mihai Bendeac, un artist desăvârşit şi un jurat cu experienţă în domeniul comediei. Asta contează cu adevărat”, a spus Doina într-un interviu pentru viata-libera.ro despre emisiunea „iUmor”.

Urmărește-ne pe Google News
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
GSP.RO
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Playtech.ro
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Explicație năucitoare a profesorului criminal. A povestit în detaliu "motivele" pentru care a ucis-o pe Beata Molnar
Observatornews.ro
Explicație năucitoare a profesorului criminal. A povestit în detaliu "motivele" pentru care a ucis-o pe Beata Molnar
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Știrileprotv.ro
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama