Sezonul 3 al show-ului Power Couple a început cu multă energie și emoție, iar printre echipele de curajoși care s-au înscris în competiție se numără și Luiza și Cătălin Zmărăndescu. Cuplul și-a propus să ajungă cât mai departe și să demonstreze că fac o echipă solidă, atât în viața de zi cu zi, cât și în fața camerelor de filmat.

Catalin Zmarandescu si sotiaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Cătălin Zmărăndescu nu este străin de adrenalina emisiunilor de aventură, însă pentru soția lui, Luiza, această experiență reprezintă o premieră. Cu toate acestea, cei doi sunt încrezători că se vor descurca excelent împreună, chiar dacă Luiza nu are experiența sportivă a soțului său.

„Știind că el a făcut atâtea sacrificii și a luptat singur în toate competițiile la care a participat, am zis să vin să trag cu el și să fie lucrurile mai ușoare pentru el și pentru amândoi”, a declarat Luiza.

Cătălin Zmărăndescu a acceptat să participe la Power Couple pentru soția sa, Luiza

Sportivul a mărturisit că soția sa a fost motivul principal pentru care a acceptat provocarea Power Couple, mizând pe chimia lor și pe modul în care colaborează acasă. „Știi ce m-a făcut să accept chestia asta? Faptul că ceea ce facem noi zi de zi acasă dă rezultate foarte bune, foarte mișto și.. practic tragem amândoi. Am zis hai să încercăm și pe partea sportivă, deși ea este anti-sport. Ei nu-i place sportul. Face de nevoie. (…) Matilda îi mai spune și ea”, a declarat și Cătălin Zmărăndescu.

În cazul Luizei, cea care a încurajat-o să spună „DA” a fost chiar fiica sa. Vedeta și-a propus să demonstreze că poate rezista oricărei probe și că poate face mândră familia prin perseverență și curaj.

„Pe mine m-a ambiționat foarte tare și Matilda și mi-am promis că vreau să o fac mândră pentru că ea mă face de atâtea ori, în ultimii ani m-a făcut de fiecare dată, dar de data asta e rândul meu să o fac”, a mai spus Luiza.

Telespectatorii îi pot urmări pe Luiza și Cătălin Zmărăndescu în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, la Antena 1, urmărind cum cuplul se descurcă în probe sportive și teste de strategie, într-un sezon plin de provocări și emoții.

Sezonul 3 Power Couple promite momente intense, surprize și multe povești de viață adevărate, iar Luiza și Cătălin sunt pregătiți să transforme fiecare probă într-o oportunitate de a-și testa limitele și de a arăta că iubirea și încrederea pot face minuni chiar și în fața competiției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.