Ilie Dumitrescu, la prima vedere, pare să rămână senin în ciuda problemelor grave cu care se confruntă familia sa. Fiul său, Toto Dumitrescu, a fost implicat într-un accident rutier pe 14 septembrie, în urma căruia o femeie a ajuns la spital, iar acesta a părăsit locul faptei. Polițiștii l-au ridicat din apartamentul său din Voluntari pe 16 septembrie, iar pe 17 septembrie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce testele INML au arătat prezența substanțelor interzise în organism. Tânărul riscă până la 5 ani de închisoare pentru părăsirea locului accidentului și modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Letitia Badea si Ilie Dumitrescu 2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

În ciuda situației delicate, Ilie Dumitrescu și-a continuat rutina zilnică fără să lase să se vadă tensiunea. În jurul prânzului, fostul fotbalist al „Generației de Aur” s-a îndreptat către sala de sport, unde a petrecut două ore la antrenamente, apoi a făcut cumpărături și a vizitat un magazin de ochelari de soare. Trecătorii l-au salutat, iar el a răspuns cu zâmbetul pe buze, potrivit cancan.ro.

Ce spune Giovanni Becali despre situația lui Toto Dumitrescu

Giovanni Becali a declarat că fostul internațional este profund afectat de incident, subliniind impactul emoțional pe care îl resimte în urma arestării fiului său. Chiar dacă în public Ilie Dumitrescu pare calm, realitatea din familie este una extrem de serioasă.

„Îl văd pe Ilie la televizor, e distrus! Doar în pielea lui să nu fi. E un copil crescut în puf. Un copil făcut cu o nevastă, și ea mare fotomodel al anilor respectivi. Au un băiat și o fată. Îți dai seama. A fost ținut bine. Crescut în puf. Actor, telenovele.

Anturajul distruge tot. Dacă nu îți urmărești copiii, i-ai pierdut. De la 15 ani începe anturajul. Dacă pleci de la locul faptei, e de la 2 la 7 ani. Știau că are probleme cu cocaina. Poate a plecat și, după ce a făcut accidentul, a consumat cocaină.

La accident nu are nicio vină. Să mulțumească lui Dumnezeu că nu a fost mai grav. El avea viteză. Putea să intre în plin. Și omorârea era din culpă, dacă era. S-a speriat. Eu stau și mă gândesc că poate după a luat cocaina.

Ca să uite. Poate să fie și asta. S-a speriat. Nici nu a văzut ce e acolo. A văzut că nu sunt morți și a plecat. Probabil a dat telefoane. Probabil taică-su i-a spus să meargă la poliție. Am auzit că a mers pe la vreun prieten: «Ia, trage două linii, să te calmezi».

Când a văzut poliția, atunci și-a dat seama că a greșit. Copiii te ridică și te coboară. Dacă ai niște copii educați, ești fericit. Dacă ai bani și ai copii care îți fac doar probleme, ce fericire mai ai? De la 13-14 ani încep.

Îl știu de mic pe Toto. Victor a botezat-o pe fata lui Ilie. Ce să faci… Ilie e terminat. Ce să mai… Asta e. Să nu fi în situația lor. Ilie nu cred că știa în ce anturaj era. În lumea cinematografului… întotdeauna e o suspiciune”, a declarat Giovanni Becali, la Fanatik.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.