Dani Oțil, în vârstă de 42 de ani, a făcut o dezvăluire neașteptată în direct la TV, în cadrul matinalului pe care îl prezintă alături de Răzvan Simion, la Antena 1. În cadrul emisiunii, Dani Oțil a întrebat telespectatorii când a fost ultima dată când au primit un bilețel scris de mână.
Dani Oțil a declarat că în urmă cu zece ani, o vecină, care se cam ținea după el la lift, i-a scris un bilețel și i l-a pus în cutia poștală. Tânăra i-a lăsat numărul de telefon, dorind să-l cunoască mai bine, dar el a văzut biletul abia la 6 luni după aceea.
„Voiam să vă întreb când ați primit ultima oară un bilețel scris de mână, dacă vă aduceți aminte. Unii au fani, alții obsedați în bloc. O să încep eu, că poate nu aveți curaj. Stăteam la garsonieră, acum 10 ani și mi-a scris vecina de la alt etaj, cu care mă vedeam în fiecare zi la fix aceeași oră în lift, dar niciodată nu am comunicat, pentru că era timidă. Mi-a scris un bilețel frumos și a terminat cu un soare care zâmbea.
Băi, ce ciudată și îmi cer scuze acum, poate vecina mea de atunci e măritată, are copii, poate are nepoți. Vecina timidă am trecut-o în telefon. N-am sunat-o niciodată. Eu nu mă uitam în poștă, pentru că îmi scria doar banca și mă durea fix în poștă de bancă. Și am găsit biletul la 6 luni după. Mi-era rușine să zic, că era datat pe vremuri”, spune Dani Oțil, potrivit Cancan.
În urmă cu 13 ani, Dani Oțil și Mihaela Rădulescu țineau prima pagină a ziarelor după ce s-a aflat de relația lor. Diferența de vârstă dintre ei era de 11 ani, prezentatorul TV fiind mult mai tânăr. După 5 ani de relație, cei doi au decis să pună punct, iar fiecare să o ia pe drumul său. Invitat în podcastul lui Speak acum mai bine de un an, Dani Oțil a vorbit, printre altele, și despre Mihaela Rădulescu, femeia care i-a schimbat complet viața. Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a făcut o declarație care l-a luat prin surprindere chiar și pe artist.
Dani Oțil s-a căsătorit civil în anul 2021 cu Gabriela Prisăcariu, femeia care l-a făcut și tată, iar evenimentul a fost unul restrâns. Colegul lui Răzvan Simion are în plan să organizeze un eveniment mai mare, unde o va invita și pe Mihaela Rădulescu.
Mai în glumă, mai în serios, matinalul de la Antena 1 anunță că fosta lui iubită se află pe lista invitaților. „Mihaela a fost pentru mine un mare boost de imagine, pentru că eram un mucos de 28 de ani care făcea dragoste cu o femeie mai bătrână. Ea îmi zicea tot timpul: «Dani, eu sunt atât de bătrână, încât trebuie să-ți căutăm o nevastă». Dar noi eram împreună, în vacanță. Am uitat să o chem la nuntă.
Are plicul pregătit. Am vorbit tot. I-am promis că… eu am făcut o nuntă de 30 de persoane. O să o chem când fac nunta aia mai mare. E singura mea șansă să câștig bani de la PRO TV. Să vină să bea și să mănânce, apoi să lase la plic”, a spus Dani Oțil, precizând că ultima glumă a fost pe moment.