Cine e Dumitru Hermeneanu, pensionarul de la „Românii au talent” care a recitat o poezie dedicată soției sale. „Am fost coleg cu Stela Popescu”

Comentează

Dumitru Hermeneanu a apărut la „Românii au talent” 2023, sezonul 13, în ediția difuzată aseară, 3 februarie, după ce a participat și în sezonul 11. De data aceasta, pensionarul care a fost ani de zile actor a recitat o poezie dedicată soției sale, care s-a stins din viață.

Dumitru Hermeneanu, care e din Zărnești, a fost actor la Teatrul de Estradă Deva. A jucat în multe turnee cu Stela Popescu, cu Radu Lian, cu Tică Hanea, scrie protv.ro.

Soția era secretară într-o întreprindere, dar îi plăcea arta și teatrul. A jucat și ea în câteva spectacole. Pe lângă teatru, toată viața Dumitru Hermeneanu a fost pasionat de muzică. Îi place să cânte la chitară, studiind la Școala Populară de Arte.

În prezent, el locuiește împreună cu fiul său și cu nepoții în Zărnești, județul Brașov.

Eu mă bucur că am venit și că am sosit aici în bune condiții cu sănătatea și mă simt foarte bine că am vârsta de 87 de ani. Vreau să fie una dintre cele mai frumoase și senzaționale seri, când știu că sunt în fața milioanelor de oameni, și vreau să se bucure de ceea ce fac pe scenă.

Am jucat pe scenă tot timpul, am fost la Deva actor, am fost coleg cu Stela Popescu, era o femeie extraordinară, am avut foarte multe spectacole în toată țara, am dus această muncă din plăcere, din dragoste și pentru oameni. Și asta m-a determinat să fiu și aici, la Românii au talent. Voința mea e mai puternică decât orice”, a povestit Dumitru Hermeneanu înainte să intre pe scenă.

În aplauzele publicului, concurentul în vârstă de 87 de ani a apărut în fața juraților. Dragoș Bucur l-a întrebat cu ce s-a ocupat până să ajungă la pensie. „Am lucrat la Uzinele 6 martie și ca strungar 12 ani, după aia controlor tehnic de calitate. Producție de biciclete făceam la uzină!”, a spus pensionarul, care și-a dedicat viața teatrului, muzicii, dar și familiei.

A iubit-o mult pe soția lui, care a și decedat. Ei i-a dedicat la „Românii au talent” poezia „Dormi în pace”, de Alexandru Vlahuță. „Poezia asta înseamnă pentru mine viața soției mele. După ce s-a îmbolnăvit soția și apoi a decedat, am avut remușcări sufletești. Ca orice om care își pierde ceva bun, și drag și scump. Am dus-o de 16 ori și am internat-o și am externat-o. Și a 16 oară am primit telefon la 1 noaptea, m-au chemat și au spus că nu se mai poate face nimic.

Singurătatea este grea de tot. Așa îmi spunea și mama, Dumnezeu să o odihnească”, a mai transmis concurentul care a primit patru de DA din partea juraților emisiunii.

Cine face parte din juriul Românii au talent sezonul 13

Încărcați de energie și dorința de a se bucura de talente care mai de care mai spectaculoase, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete sunt pregătiți să ofere acele DA-uri mult visate. Pavel Bartoș și Smiley sunt în culise și au de oferit tuturor celor care și-au găsit curajul să ajungă pe această scenă din bucuria și entuziasmul lor!

Juriul „Românii au talent” a rămas neschimbat de la sezonul anterior și este format în continuare din cântăreața Andra, Andi Moisescu, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur.

Cât este premiul de la Românii au talent

Premiul pus în joc de producători se ridică la valoarea de 120.000 de euro, iar concurenții trebuie să demonstreze încă de la urcarea pe scenă că merită să treacă în următoarele etape. Momentele din cadrul show-ului de la PRO TV, moderat de Smiley și Pavel Bartoș, se vor difuza pe postul de televiziune, dar și pe platforma de streaming voyo.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
MONDEN
Pescobar (Paul Nicolau) a rămas fără permis și își caută șofer | Foto: Facebook
16:43
Pescobar își caută șofer. Ce salariu oferă Paul Nicolau: „Va fi susținut de mine”
Alina Pușcaș
16:15
Propunerea surprinzătoare a Alinei Pușcaș pentru cadrele didactice: „Pentru profesori nu neapărat aceeași uniformă”
POLITIC
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
16:26
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
Ultimele știri
17:16
Un bărbat din București s-a prefăcut că are o boală gravă și a înșelat mai multe persoane cu 33.000 de euro. Cum a acționat escrocul
17:14
Lista localităților unde se vând case cu 1 euro în Italia. Ce condiții trebuie să îndeplinească viitorii proprietari
17:14
Peste 1.000 de clădiri s-ar putea prăbuși la un cutremur ca cel din 1977, iar 33.000 ar fi grav afectate
17:12
Harta veche de 440 de ani care indică locul unde s-ar afla Arca lui Noe. Ce au descoperit cercetătorii sub formațiunea Durupinar din Turcia
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Un avion cu pasageri a fost blocat pe pistă de executori pentru o datorie uriașă. Sursă foto: Captură video X.
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Istanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
O femeie care se uită la panourile cu informații despre zboruri din aeroport
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica ziua complet”
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Polițiștii torționari de la Secția 16
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
16:07
Românca dispărută în vacanță în Zakynthos a fost găsită moartă. Silvia Lungu a fost văzută ultima dată pe 12 septembrie
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
16:15
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, a fost arestat în Elveția
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri