În plus, așa cum arată Variety în cronica foarte apreciativă a filmului, Jude, care anul trecut a fost cu proiectul în European Film Market-ul Berlinalei, a preferat să nu amâne turnajul, ci să adapteze proiectul la rigorile pandemiei, obținând „unul dintre primele exemple de filme semnate de autori adevărați care au ieșit într-o lume răsturnată de COVID”.

Peste câteva decenii, cinematograful va trece perioada coronavirus într-un capitol special, iar istoricii vor căuta punctele comune ale filmelor realizate ca și cele de acroșaj cu perioada respectivă. Deși multe filme produse anul trecut erau deja în dezvoltare dinainte ca pandemia să lovească, unele elemente sunt disponibile și acum analizei.

De pildă, faptul că Ungaria a fost în situația unică de a nu întrerupe producția de film în 2020, pe lângă susținerea financiară acordată sectorului cinematografic. Deși era stare de urgență, s-a filmat, dar cu restricții. 

Asta poate explica, în parte, de ce în competiția Berlinalei din acest an sunt două filme maghiare, Natural Light, de Dénes Nagy, și Forest – I See You Everywhere, de Bence Fliegauf.

Natural Light: O dramă antimilitaristă ok, dar afectată de ecranul computerului

Corespondență de la Berlinala online: pentru că n-au întrerupt finanțările, ungurii au două filme în competiție

Debutul lui Dénes Nagy e un fel de „Radu Jude meets Constantin Popescu”, o dramă care pune în lumină vinovăția Ungariei din al Doilea Război Mondial prin povestea aproape contemplativă a unui țăran devenit caporal și însărcinat să fie fotograful unei unități speciale a armatei maghiare care se ocupă cu anihilarea partizanilor din URSS.

Filmul începe cu un carton care ne spune că între 1941 și 1944 circa 100.000 de soldați maghiari au sprijinit armata germană de ocupație din URSS vânând și lichidând trupele de partizani. Natural Light a fost filmat în Letonia, dar nu știu dacă în romanul din care s-a inspirat, scris de Pál Závada, era vorba tot de Letonia.

La fel ca eroul din Vino să vezi (1985) al lui Elem Klimov, caporalul István Semetka (interpretat subtil de Ferenc Szabó) e un observator al ororilor provocate de camarazii săi (și de el), dar e incapabil să se opună.

Toată oroarea care culminează cu arderea de vii a unor femei și copii se citește în privirea lui plină de bunătate, în care există însă și un punct de fractură. 

Bănuim că Semetka e doar cel care strânge în ochiul aparatului și al lui tot ce vede, de parcă așa ar mai curăți din răul din jur.

Filmul e lent și cu puține dialoguri, iar cromatica ștearsă (tonuri de gri) e un dezavantaj în plus pentru vizionarea pe computer. Din fericire, membrii juriului Competiției (din care face parte și Adina Pintilie) văd filmul pe un ecran adevărat, la Berlin. 

Trailer Natural Light:

Proiecția online pentru jurnaliștii acreditați și participanții la European Film Market, singura modalitate ca Berlinala să se poată ține oarecum la timp, nu a fost îmbrățișată de toată lumea. 

Din 1 martie 2021, când au început proiecțiile online, și până acum două filme din competiție – producțiile germane Fabian – Going to the Dogs, de Dominik Graf, și Next Door, debutul în regie al actorului Daniel Brühl, nu au intrat pe platforma berlinale.de, realizatorii și agenții de distribuție temându-se de piratare și preferând să ofere linkuri supersecurizate la cerere. Festivalul nu ar fi trebuit să tolereze asta. Vrei ca filmul să fie arătat odată ce a fost selecționat? Accepți condițiile.

Berlinul fără Tina

Corespondență de la Berlinala online: pentru că n-au întrerupt finanțările, ungurii au două filme în competiție

Producătorii lui Tina, singurul documentar despre Tina Turner realizat până acum și care e o producție HBO cu premiera americană anunțată pentru 27 martie 2021, n-au făcut nazuri la ideea proiecției online. Aveau nevoie de promovare. 

Iar Tina ar fi meritat un ecran mare, care să redea cât mai bine atmosfera de pe stadioanele unde cântăreața a ajuns la 50 de ani, împlinindu-și visul. 

Coproducția americano-britanică semnată de Dan Lindsay și T.J. Martin urmărește cariera și viața Tinei Turner ținându-se inevitabil de sârma roșie a relației acesteia cu Ike Turner, cel care a descoperit-o la 17 ani și a lansat-o, dar care a bătut-o și violat-o timp de 16 ani. („Îi auzeam cum intrau în casă, o încuia în cameră și ea începea să țipe, iar noi ne trăgeam pătura peste cap, îngroziți”, povestește unul dintre copiii cuplului.).

Documentarul a fost realizat cu acordul și implicarea Tinei Turner, care speră ca măcar acum să încheie acest capitol despre care oamenii au continuat să o întrebe și după ce l-a părăsit pe Ike Turner. Primul interviu în care a vorbit despre abuzuri, acordat în 1981 revistei People nu a fost de ajuns, nici cartea I, Tina din 1986 și nici filmul Whats Love Got to Do with It (1993, de Brian Gibson) nu au pus capăt discuțiilor. Ike Turner (care a murit în 2007) o urmărește ca o fantomă pe cea pe care a creat-o, dar n-a putut-o și distruge.

Acest reușit documentar nu atât despre muzică, cât despre forța unei artiste care a precedat cu câteva decenii revoluția #MeToo a fost prezentat în Berlinale Special, secțiune necompetitivă. Ce păcat că n-am putut-o vedea live pe Tina la Berlin!

Trailer Tina:

I See You Everywhere: cinemaul ca teatru TV adaptat pandemiei

Celălalt film maghiar din Competiție, Forest – I See You Everywhere, realizat de Bence Fliegauf, e foarte bine adaptat pandemiei, fiind alcătuit din mai multe episoade fără legătură între ele în care apar câte două personaje.

Un tată și fiica sa discutând despre moartea accidentală a mamei și presupusa vinovăție morală a tatălui, o tânără care bănuiește că în spatele dispariției unei cunoscute stă dorința de a-i fura iubitul, un cuplu pus la încercare de ideea adopției unui copil sunt câteva din temele acestor mici piese camerale unde adevărul joacă precum bila de mercur dinspre un personaj spre celălalt.

M-aș mira ca acest exercițiu teatral filmat strâns, la prim-plan, să intre în palmares.

Trailer Forest – I See You Everywhere:

Petite maman: Psihologia copiilor în filigran

În schimb, printre premianți e musai să fie Petite maman, de Céline Sciamma. Cineasta franceză care în 2019 a rupt Cannes-ul cu Portrait de la jeune fille en flamme (despre iubirea dintre două femei în secolul al XVIII-lea) revine la filmele cu copii care au consacrat-o și livrează o mică bijuterie de 73 de minute despre o fetiță care și-a pierdut bunica și pentru care s-a inspirat, spune ea, din Hayao Miyazaki și filmele lui de animație My Neighbor Totoro și Spirited Away.

Corespondență de la Berlinala online: pentru că n-au întrerupt finanțările, ungurii au două filme în competiție

Scris și regizat cu infinită delicatețe și intuiție, Petite maman are ceva și din realismul magic din Spiritul stupului (1973, de Victor Erice), chiar dacă nu contextualizează istoric povestea fetiței care pune moartea în act folosindu-și imaginația. 

Scenariul duce pe poante întreaga poveste în care Nelly, o fetiță de 8 ani, care a venit cu părinții să golească casa unde a locuit bunica, e afectată de plecarea subită a mamei și își imaginează că se împrietenește în pădure cu o fetiță tot de 8 ani, pe care o cheamă ca pe mama ei, Marion, și care și ea e îngrijorată difuz de mama ei (bunica lui Nelly).

Firește că te întrebi mare parte din film dacă Marion nu ar putea fi reală, iar Sciamma întreține foarte discret această flacără, chiar și atunci când îl introduce și pe tată în povestea ei cu fantome. 

Dar fiecare scenă e construită cu atâta meticulozitate și simț dramaturgic & estetic încât ești permanent captivul poveștii și al acestor fetițe extraordinare (interpretate de surorile Joséphine și Gabrielle Sanz). Petite maman e un mic exemplu despre forța cinemaului care ne absoarbe cu totul în convenția lui. Chiar și când îl vezi pe un ecran de laptop!

Dantelăria fină pe care Sciamma o construiește în jurul unei mici povești sugerează tone despre universul interior al copiilor și despre puterea cinemaului de a tăia găuri de vierme în realitate și  timp. Petite maman e un film de revăzut de multe ori. În delicatețea lui de glob sticlă – care, odată întors, arată personajele altfel -, pare cu totul perfect. 

Din păcate, nu există deocamdată niciun trailer sau clip oficial al filmului. Până și în dosarul de presă e disponibilă o singură poză din film, în care fetițele sunt fotografiate din spate. Sciamma vrea să păstreze misterul până când spectatorii vor vedea filmul. Probabil că el va fi achiziționat și de un distribuitor român.

Albatros, What Do We See When We Look at the Sky?: din categoria și altele…

Petite maman n-ar trebui să aibă concurență din partea altor două filme din competiție pe care le-am văzut ieri și care sunt mult mai modeste.  Albatros, semnat de alt cunoscut cineast francez, Xavier Beauvois, e o dramă despre un șef de post (Jérémie Renier) dintr-o mică localitate din Normandia, care ucide din greșeală un fermier a cărui sinucidere voia s-o evite.

Corespondență de la Berlinala online: pentru că n-au întrerupt finanțările, ungurii au două filme în competiție

În ciuda referințelor la realitate (situația fermierilor francezi care sunt presați de directivele UE și dau în depresie), povestea e defectuos concepută, cu o lungă introducere cât jumătate din film, din care nu înțelegi despre ce e totuși vorba, și cu o lungă porțiune în care polițistul, nepot de marinar, se regăsește pe mare în ceea ce pare o reiterare a survival dramei All Is Lost (2013, J.C. Chandor), dar deja spectatorul și-a pierdut orice speranță că filmul se va salva de la înec. 

Coproducția georgiano-germană What Do We See When We Look at the Sky?, de Alexander Koberidze, un lung și plicticos basm în care doi tineri care se îndrăgostesc la prima vedere pe stradă în Kutaisi trebuie să spargă blestemul și, înaintea primei lor întâlniri, să revină la vechea înfățișare fizică pe care au pierdut-o peste noapte. 

Aici elementele magice nu funcționează nici singure, nici în relație cu căutata frumusețe a vieții cotidiene, și odată premisa prost pusă, e greu ca în două ore și jumătate să repari ceva. Cu fiecare scenă filmul se afundă tot mai mult. Asta e, nu toți regizorii născuți în Georgia sunt Otar Iosseliani. 

Trailer What Do We See When We Look at the Sky?:

Fotografii: Berlinale.de

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Playtech.ro
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Grindină uriașă, cât mingea de tenis, în Italia. Bucățile mari de gheață au făcut ravagii în provincia Pordenone
Observatornews.ro
Grindină uriașă, cât mingea de tenis, în Italia. Bucățile mari de gheață au făcut ravagii în provincia Pordenone
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
HOROSCOP
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
Fenomenul care ar putea duce la moartea a 83 de milioane de oameni în următorii 80 de ani
Știrileprotv.ro
Fenomenul care ar putea duce la moartea a 83 de milioane de oameni în următorii 80 de ani
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
Telekomsport
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%