Cum s-a pregătit Irina Fodor înainte de „Asia Express” 2025. „M-am ținut de treaba asta o lună”

Comentează

„Asia Express” 2025 revine pe micile ecrane pe 7 septembrie, cu sezonul 8, iar înainte de premieră, Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii face noi declarații. De data asta, vedeta dezvăluie cum s-a pregătit înainte de plecare la filmări, pentru a nu mai avea probleme de sănătate.

Anul acesta, “Drumul Eroilor” a străbătut țări precum Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, iar prezentatoarea TV a profitat de situația ivită și s-a delectat cu carne de șarpe.

„Anul ăsta am făcut ceva. Înainte să plec, m-am apucat să beau ceai de ghimbir. Dar din ghimbir ras, nu la pliculeț. Am luat vitamina D. Am luat și niște probiotice. Și m-am ținut de treaba asta o lună înainte de plecare și după aceea, cât am stat acolo, am continuat cu “tratamentul”, ca să spun așa. Și nu s-a mai lipit nimic de mine. Eu nu știu dacă este o rețetă universal valabilă, dar la mine a funcționat. Și o încerc și la anul”, a declarat, pentru Cancan, Irina Fodor.

“Și a fost foarte interesant. Adică, așa un gust de pui și iarbă proaspătă. Cam așa, acolo m-aș duce cu gândul. Dar nu mi s-a părut nimic nici scârbos, nici de nemâncat a doua oară. Bine, n-o să mă duc special în Vietnam să-mi comand carne de șarpe. Nu e cazul. Dar, așa, pentru curiozitatea personală am fost satisfăcută. Am încercat-o și pe asta, e bifat acolo pe lista mea. Vedem la anul ce idei îmi mai vin”, a adăugat vedeta pentru sursa citată.

De asemenea, Irina a dezvăluit ce cadou i-au făcut ea și Răzvan Fodor, fiicei lor, cu ocazia împlinirii a 14 ani.

„Anul ăsta nu am adus niciun fel de suvenir. Dar îți explic imediat și de ce, să nu mă crezi o mamă și o soție groaznică. Pentru că anul ăsta Diana a împlinit 14 ani și a venit la mine acolo.

Ăsta a fost cadoul meu și al lui Fodorică pentru Diana: o vacanță în Coreea de Sud. Au venit împreună la finala Asia Express. Și am mai stat vreo patru sau cinci zile împreună acolo. Așa că n-am mai cumpărat niciun suvenir, pentru că banii s-au dus pe biletele de avion”, a completat Irina Fodor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
MONDEN
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
11:57
Bucureștiul trece de la 29 la 15 grade într-o singură zi. ANM anunță când încep ploile care vor cădea aproape fără oprire
11:52
Piesa scrisă de Rammstein pentru frații Kliciko și refuzată de aceștia are un succes mondial uriaș
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...