De ce a refuzat Deea Maxer să vorbească despre divorțul de fostul soț, Dinu Maxer, în ultimii trei ani. „Cred că s-a simțit”

Comentează

Deea și Dinu Maxer și-au anunțat divorțul în urmă cu trei ani, după 14 ani de căsnicie și 18 ani de relație, luând prin surprindere pe toți cei care i-au cunoscut. În timp ce artistul a vorbit despre motivele care au dus la separare, Deea a preferat discreția, iar acum, explică de ce a luat această decizie.

După divorțul de Dinu, Deea Maxer a ales să se retragă din lumina reflectoarelor. „Am rămas în social media, iar aparițiile au fost extrem de rare.

Am mers doar la podcasturi care au pus în lumină viața profesională, viața de mamă. Știi cum e, în momentul în care faci o schimbare, așa cum s-a întâmplat în viața mea și a copiilor mei acum trei ani, oamenii încearcă să pună în lumină trecutul, să scoată lucruri, iar eu nu mi-am dorit asta și cred că s-a simțit.", a declarat Deea Maxer pentru Spynews.ro.

„Eu consider că atunci când închizi o ușă, ea trebuie să rămână închisă. De ce trebuie să mai bagi capul, așa, să vezi ce mai e acolo? Nu are niciun sens. Focusul trebuie să fie pe prezent și pe viitor, indiferent de ce se întâmplă în viață. De aceea nu mi-am mai dorit", a mai spus vedeta.

Deea Maxer a recunoscut că după divorț a făcut tot ceea ce a simțit și a fost foarte fericită și liniștită. Recent, vedeta a fost cerută în căsătorie de Constantin, cel alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de aproape un an.

„Eu nu m-am abținut în anii ăștia de la ceva. Eu, în anii ăștia, am făcut strict ce am simțit și ce mi-am dorit. Cumva am învățat să spun: Nu! La un moment dat, nici nu mai știi cum să refuzi oamenii astfel încât să nu se simtă jigniți, dar, totodată, să-ți respecte decizia ta că nu te mai simți integrată să dai declarații, detalii despre viața ta.

De aceea am rămas în online, pe social media, cu familia mea, cu afacerile mele. Până la urmă, succesul pentru mine nu înseamnă ca oamenii să mă recunoască pe stradă. N-am simțit că mai am ceva de oferit din punct de vedere artistic încât să fiu acolo în acest mod.", a mai adăugat Deea Maxer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
08:25
Execuția autorului atacului de la Fort Hood va fi transmisă în direct online, anunță Pentagonul
08:24
Un agent ICE în civil a tras 7 focuri asupra unei mașini în care era un copil de 5 ani, în New York. Mamdani îi cere lui Trump să își retragă trupele: „Strada era plină de familii și copii”
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-9 noiembrie 2026
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește