Mergi direct la conținut »
Din memoriile Ionelei Prodan: „La școală mergeam desculță!”. Azi se lansează „Cântecul vieții mele”, cartea scrisă de Anamaria, fiica solistei Galerie foto
7imagini
Entertainment Libertatea > Entertainment > Din memoriile Ionelei Prodan: „La școală mergeam desculță!”. Azi se lansează „Cântecul vieții mele”, cartea scrisă de Anamaria, fiica solistei

Din memoriile Ionelei Prodan: „La școală mergeam desculță!”. Azi se lansează „Cântecul vieții mele”, cartea scrisă de Anamaria, fiica solistei

Libertatea vă prezintă câteva pasaje din cartea “Cântecul vieții mele” scrisă de Anamaria Prodan Reghecampf și dedicată mamei sale.

De Andrei Crăițoiu,

Astăzi, la aproape un an de la pierderea mamei sale, Anamaria Prodan Reghecampf lansează cartea “Cântecul vieții mele”, volum ce conține povestea de viață a mamei sale, interpreta Ionela Prodan. Volumul cu memoriile cântăreței de muzică populară are peste 200 de pagini și conține fotografii memorabile, multe dintre ele prezentate în premieră publicului.

Anamaria Prodan Reghecampf a reușit să ducă la bun sfârșit unul dintre proiectele de suflet ale regretatei Ionela Prodan, volumul despre viața și memoriile sale, îndeplinindu-i astfel cea mai mare dorință din timpul vieții.

Libertatea vă prezintă, în exclusivitate, trei pasaje scrise chiar de Ionela Prodan, din cartea care se va lansa astăzi, de la ora 16.00, la Librăria Diverta de pe strada Lipscani din București, dar și imagini în premieră cu marea artistă a muzicii populare românești, care a încetat din viață pe 16 aprilie 2018, la 70 de ani.

„Îmi plăcea să mă îmbrac dimineața în uniformă”

„Clasele elementare le-am făcut la școala din centrul satului Dăbuleni. Mi-a plăcut școala, nu pot să zic, dar când au început serbările școlare, eu am făcut parte dintre cei selecționați pentru cântec popular. Ce drag mi-era să merg la școală! Îmi plăcea să mă îmbrac dimineața în uniforma cumpărată de mama, pe cap îmi puneam o cordeluță. Până la școală, rareori mă încălțam primăvara, mergeam desculță! Acum, pentru școală, mama îmi cumpărase sandale de pânză. De uniformă aveam grijă să n-o murdăresc. Cu jumătate de gură, am zis că eu știu să cânt cântece populare, de la radio. Acultam zilnic postul local, Bechet, deci eram la curent cu toate melodiile. Toți copiii s-au uitat la mine zâmbind, deoarece nimeni nu mă auzise vreodată cântând. Când m-a auzit mama de o eventuală prezență a mea printre copiii care participau la serbări, s-a bucurat, ba mai mult, mi-a arătat șoarțe folclorice țesute la război, destul de vechi, le avea mama de la bunica”.

Coperta cărții scrisă de Anamaria

Coperta cărții scrisă de Anamaria

„Trebuia să țin de ștreang iapa care trăgea prășitoarea”

“N-am ce să spun prea multe despre păpușele! Aveam una făcută de mămica, din cârpe, dar mă jucam cu ea și asta era important pentru mine. Acasă cu mămica aveam treabă, mai ales la câmp. Dimineața era lege: mâncam un ou cu o bucățică de pâine, mămăligă, brânză, apoi intram în prima grădină. Era de lucru, nu glumă, pentru că grădina era destul de mare, prunii – unul lângă altul. Nu era așa de simplu la cules de prune. Fiecare copil avea gălețica lui, când o umplea o căra la roabă. La prânz mâncam ce găseam. Mi s-a întipărit în memorie și mersul la vie. Cu noaptea-n cap, maica-mare mă lua din pat aproape adormită și dormeam în căruță, până la vie. Acolo era cu prășit, stropit, legat… Eu aveam rolul meu la prășit. Trebuia să țin de ștreang iapa care trăgea prășitoarea printre rândurile de viță, iar prașila o dirija taicu mare. Cel mai frumos moment, după apusul soarelui, maica mare strângea lucrurile și plecam spre casă”.

„Din «vedeta familiei» m-am transformat în «șeful ei»”

“Pentru mine, familia era pe primul loc. Chiar și atunci când eram tânără și mă luptam să ajung în fruntea ierarhiei profesiei mele, când făceam turnee și eram silită să lipsesc luni în șir de lângă casă, gândul meu era, în primul rând, la famile. Îmi aduc aminte și acum, cu inima strânsă, cum de Crăciun, eram la mii de kilometri distanță de fetițele și soțul meu, și, în timp ce cântam, îmi imaginam cum stau ei toți trei în jurul bradului și cântă colinde… Încercam să mă revanșez și, când ajungeam acasă eram, la rândul meu, un fel de Moș Crăciun care îi umplea de daruri pe toți cei dragi. Ulterior, după decesul fulgerător al primului meu soț, din «vedeta familiei» m-am transformat în «șeful ei»… Nu mi-a fost deloc ușor să mă impun. Anii au trecut, mi-am regăsit liniștea sufletească lângă cel de-al doilea soț, inginerul Toni Antohi, un moldovean molcom, care s-a încumetat să clădească alături de mine un nou cămin”.

«Eu am vrut să nasc o fată și Dumnezeu m-a auzit. Trebuia s-o cheme Ana Maria Tănase. Am vrut s-o botez astfel în memoria marii artiste care a fost Maria Tănase. Tatăl Anei se numea Tănase, așa că era perfect. Dacă aș fi născut un băiat, l-ar fi chemat Traian, după numele soțului meu. A fost să fie fată» – Ionela Prodan, în memoriile scrise în decembrie 1972

«Mama, cea mai strălucitoare stea de pe cer, cea care și-a sacrificat propria viață pentru ca noi, urmașii ei, să avem de toate. Mama este un om drept, serios, familist, care s-a bazat din primele clipe ale vieții doar pe propriul curaj, pe talentul său fermecător și pe încrederea în impulsul uman către libertate. A cântat până când a scuipat sânge și a avut puterea de a strânge fiecare bănuț pentru noi, familia ei. Ne-a oferit, de una singură, ceea ce nimeni nu și-ar putea imagina vreodată. Mama a trăit și trăiește pentru noi! Ionela Prodan, un artist de excepție, muzician de calibru. Însă, dincolo de accesul la elogii, de care e înconjurată astăzi vedeta muzicii populare românești, acest gen apreciat și foarte iubit de toți, înseamnă pentru mine, înainte de toate, mama!”, scrie Anamaria Prodan în prefața cărții.

 

 
 
Close
Close
Închide