Doi ani și aproape patru luni au trecut de când Stela Popescu a dispărut fulgerător dintre noi. Până în prezent, Doina Maximilian, fiica adoptivă, singura moștenitoare legală a acesteia, a ținut cont de dorința actriței de a nu-i înstrăina bunurile. Însă, probabil copleșită de amintiri, este din ce în ce mai tentată să vândă proprietățile ce i-au revenit. Primul pe listă: un bloc cu trei etaje, care Stela Popescu visa să fie locul unde familia să se reunească.
Fiica regretatei actrițe a primit deja, conform unor surse, oferte de la o agenție imobiliară pentru blocul ridicat de regretata artistă în centrul Capitalei. Potrivit apropiaților, Doina Maximilian ia foarte serios în calcul această variant. Dar înainte de a bate palma, vrea să încerce, totuși, să caute chiriași.
Clădirea are apartamente de 100 de metri pătrați pe fiecare etaj. Iar investiția în ridicarea ei a fost de 300.000 de euro.
Vila de la Grădina Icoanei intră în renovare și e posibil să fie vândută
Doina Maximilian are în plan și să renoveze vila de lângă Grădina Icoanei unde a trăit mama ei, fie pentru a o scoate apoi la vânzare, fie pentru a putea locui în ea. De altfel, s-a mutat în respectivul imobil la scurt timp după moartea Stelei Popescu. Însă ulterior, s-a plâns că instalațiile vechi îi dau bătăi de cap și le-a spus apropiaților că vrea să se mute e acolo.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7e7fbf24874dac2983c571236d06c616.jpg)
Blocul și casa aceasta nu sunt singurele moșteniri de care fiica artistei se desprinde; la câteva luni de la pierderea mamei sale adoptive, Doina Maximilian a lichidat, în instanță, Asociația Puiu Maximilian.
CITEȘTE ȘI:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_8cf14d729ffbb6b7fea9b07606962e32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_9574fd5042ab51044d547e58d1e1db13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_b96ce104c94724e3e468410ef27cd2f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_716edbb85ab7ff9a3c002e22abf15976.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_8bc45ea91dbb16b67f5b8c6c8d824a83.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7f912c95c5986ec6b7e07e70096fa7c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_5388af39f0c06dd987e049dbc244fb1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3c6d7ae8a7a76b1ad67e9bb451ddb7d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_af0e0e0ede358b5171c48e2648014b31.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.