Nu este un secret faptul că emisiunea este una înregistrată, însă faptul că se filmează doar trei zile pe săptămână a contat enorm în decizia luată de Cătălin Măruță pentru a reveni în televiziune.

„Am revenit la muncă cred că după aproximativ șapte luni de zile și am revenit într-un format care îmi place foarte mult. Cred că ăsta a fost și principalul motiv pentru care am acceptat propunerea de a fi prezentator la „Furnicuțele”. Ce a fost foarte important este faptul că am timpul liber pe care mi-l doream, ținând cont că emisiunea se înregistrează trei zile pe săptămână, iar apoi patru zile sunt liber 100%”, a povestit noul prezentator de la „Furnicuțele” în exclusivitate pentru Libertatea.

Cătălin Măruță la „Furnicuțele”, emisiune difuzată de Antena 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

După mai bine de 25 de ani, timp în care a prezentat doar emisiuni în direct, începând cu „Tonomatul DP2” și terminând cu „La Măruță”, soțul Andrei spune că nu va fi o schimbare extrem de mare pentru el, ba din contră, noul format îl face să nu simtă foarte tare această trecere.

„Pentru mine nu e absolut deloc ciudat și cred că cei din echipă a fost puțin mai ciudat pentru că emisiunea se înregistrează într-un ritm live. Adică suntem ca la o emisiune live, iar ca să spun așa, dacă nu-i simt pe telespectatorii care ar fi în fața televizoarelor, îi simt pe cei din public, pentru că este o emisiune în care avem public și efectiv ai impresia că ești în direct la tot ce se întâmplă”, ne-a mai declarat prezentatorul TV.

Cătălin Măruță nu este deranjat de faptul că nu mai are emisiune în direct

Măruță a recunoscut că acest aspect a cântărit mult în decizia sa, mai ales pentru că își dorește suficient timp pentru proiectele online, dar, înainte de toate pentru copiii lui.

„Nu e absolut nicio problemă pentru că dacă ei mă văd în oraș înseamnă că nici ei nu se uită la emisiune și atunci înseamnă că nu o să fie o mare problemă. Se știe de la început că este o emisiune înregistrată, se înregistrează trei zile pe săptămână: luni, marți, miercuri, ceea ce, încă o dată spun, a fost un argument foarte puternic pentru a veni la „Furnicuțele”. Și anume timpul liber pe care îl am. E un lucru care a fost important pentru mine, ca să am timp și de proiectele mele online, ca să am timp și de, bineînțeles, copii în primul rând. Așa că a contat foarte mult”, a mai declarat Cătălin Măruță pentru Libertatea.

Video: Robert Marin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

symy 02.09.2026, 14:15

Bine a facut,acuma e si o lacusta pe platou..sau gandac????...penibil!!!!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.