În paralel, coșmarul Alexandrei Stan este trăit la fel de intens și de părinții artistei, șocați de ceea ce s-a întâmplat cu fiica lor. Mama acesteia a mărturisit la Acces Direct, de la Antena 1, că în momentul în care și-a văzut fata plină de vânătăi, pe patul de spital, ”i s-au tăiat picioarele și a leșinat”.
„Ieri, în jurul orei 11, am primit un telefon de la o prietenă de-a Alexandrei. Ne-a spus că este la ea şi că e bătută. Am mers să o iau acolo. Când mi-a deschis uşa, abia mergea, mi s-au tăiat picioarele şi am leşinat. Am fost şocaţi. Ne aşteptam să se producă ruptura într-o zi, speram, pentru că fiica noastră era sclavul lor. Ei nu ştiau decât să o urce în maşină şi să o trimită să cânte. Nu-i interesa nimic (…) au fost luni când avea şi câte 15 concerte. Tot timpul i se dădeau bani din urmă, într-un plic. Ea nu a văzut un contract de la niciun eveniment”, a afirmat mama Alexandrei, la Acces direct.
Alexandra Stan ar fi fost bătută crunt sâmbătă seara de managerul ei, în urma unor certuri în mașină, legate de bani. După ce a fost lovită, solista a coborât din mașină, discuția aprinsă a continuat și pe marginea drumului, managerul ei fiind la fel de agresiv ca și până atunci. Norocul vedetei a fost că exact în acel moment pe lângă ei a trecut un echipaj al poliției, care a salvat-o din mâinile agresorului.
Sâmbătă seara o veste îi punea pe jar pe fanii Alexandrei Stan. „Alexandra Stan a fost implicată într-un accident. În prezent se recuperează. Vom reveni cu informații”, a anunțat managerul pe pagina ei oficială de Facebook, fără a preciza despre ce fel de incident este vorba.
ŞOCANT! Alexandra Stan e DESFIGURATĂ! Uite ce VÂNĂTĂI ŞI UMFLĂTURI are pe faţă, după ce a fost bătută
IUBIRE SAU NAIVITATE ABSOLUTĂ? Alexandra Stan: „L-AM IERTAT ORICUM”
DAN NEGRU, despre Alexandra Stan:”Cu pijamalele şi bulendrele la vedere şi cu ochii vineţi arătaţi pe toate televiziunile, fătuca cu Billboardul a intrat în rândul celebrităţilor românce”
„Locul celui care a bătut-o pe Alexandra Stan în halul ăla este la puscărie!” VEZI CE VEDETĂ ÎI IA APĂRAREA ARTISTEI
Alexandra Stan PUTEA FI MILIONARĂ, dar… „NU ŞTIU PE CÂŢI BANI CÂNT”
Alexandra Stan: „Îmi e foarte FRICĂ acum că am făcut public acest lucru”
ALEXANDRA STAN, COMPORTAMENT DE NEÎNŢELES. După ce a fost BĂGATĂ ÎN SPITAL, a vrut SĂ PLECE TOT CU IMPRESARUL EI
MĂRTURISIRE ÎNGROZITOARE a ALEXANDREI STAN: „Am încercat SĂ MĂ SINUCID”
ALEXANDRA STAN, ABUZATĂ ŞI VERBAL. „L-am rugat să nu mă mai facă PROASTĂ şi SCLAVĂ de faţă cu ceilalţi oameni din studio”
ALEXANDRA STAN clarifică: „Cel care m-a bătut NU ERA IUBITUL MEU. Am avut doar mici flirturi şi aventuri”
Mihai Trăistariu: „Îi cunosc şi pe Alexandra Stan şi pe Marcel Prodan. Totul a plecat de la bani”
MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE a Alexandrei Stan: „Am un singur rinichi şi începând de ieri nu am fost la toaletă”
EXCLUSIV. PROBLEMELE CONTINUĂ pentru Alexandra Stan. Artista este INTERNATĂ DIN NOU ÎN SPITAL
Vezi cum a evoluat Alexandra Stan de-a lungul timpului!
REACŢIA Deliei Matache la BĂTAIA primită de Alexandra Stan! Uite ce MESAJ a transmis
Alexandra Stan a ajuns PIELE ŞI OS! Uite cum arată cântăreaţa, după COŞMARUL prin care a trecut | FOTO
Alexandra Stan: „Mi-a dat picioare în spate, în rinichi, iar eu am doar un rinichi””! Video
Alexandra STAN SUSȚINE că a FOST BĂTUTĂ PÂNĂ A LEȘINAT
MOTIVUL INCREDIBIL pentru care Alexandra Stan a fost SNOPITĂ ÎN BĂTAIE
Ce spune POLIȚIA despre BĂTAIA primită de ALEXANDRA STAN de la managerul ei
Alexandra Stan a depus PLÂNGERE la POLIȚIE și PARCHET împotriva presupusului AGRESOR!
ŞOCANT! Alexandra Stan e DESFIGURATĂ! Uite ce VÂNĂTĂI ŞI UMFLĂTURI are pe faţă, după ce a fost bătută
ȘOC în SHOWBIZ! ALEXANDRA STAN a fost implicată într-un ACCIDENT!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7767f74438caf878e1a298582e53c39b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c8567534a650acbff791ff31a5e8649b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cde584d60735615ae86f803d96c67874.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_29d2059dab440de145b769b0c3bb7ece.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b201bb3b2111d2fe90de14cd8556d73b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fa5b0470cfb18827b7b665ad6d90b103.webp)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8ef1ac6cd1f82503c0a885b20384df21.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1ca33d053316e6a92db698f6cb4eca13.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_3798fab07dd1b8347d4c3d7385fb5a4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_cf5f37265e698f642945e4e06593969e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7f49ac05855b8f0b553a62f5377f827a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38ed04455cf559930cb853fc81fe4967.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6e2d756f67e260d53a0133e14e747638.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_fc8e637b7ab8d1f79fb40c304732361c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6b7eed243e14964b6049b25a20732618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4322237505a6f2e26a12b6839c14d8dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7d021f28bd214a9fc0f88f194b2439e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0ae0765822cde7772f986b10b978c574.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_518119146a1e48140f4d65fc15ec3451.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_8c37bb1f3cce5f2ab8d35b83564a4745.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b505375d67b537946bf5212b30baec6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_bc591bf1c26e8c00249056ae47fdedef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_586fd1cdb520992a047b788d089adef8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_ed6f82f442a013611456dcfbe1705c4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_be5ffada33a73ee2b9b90aa2f39c57a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d9e1b56ff0d4a5d5a782bdb9cbc70c14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/patru-luni-fara-guvern-cu-puteri-depline--cronologia-crizei-politice-romania-dupa-demiterea-premierului-ilie-bolojan-e1788588632633.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-tismaneanu-getty.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/freddie-mercury-si-mary-austin-foto-profimedia-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/mirela-vaida-asia-express-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2900c87e2b8dc94ffb71af80fe63e9fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8f59b8618770056e7769ea54a0c8f7de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/ursula-von-der-leyen.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/ce-sare-pui-la-bulion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/arthur-c--brooks.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/musculite-de-otet-de-mar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/kos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/familie-gateste-paste.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/zacusca.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/luna-ianuarie-2027-calendar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/paman-luna-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cat-ulei-se-pune-la-zacusca-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/ciprian-ciucu-a-mers-7-kilometri-pe-jos-in-bucuresti-si-l-a-sunat-pe-primarul-vlad-popescu-piedone-1-e1788595834603.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/vijelie-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/tramvaiele-1-si-10-vor-circula-din-nou-pe-pasajul-basarab-din-bucuresti-din-7-septembrie-dupa-aproape-3-luni--ce-alte-linii-revin-in-circulatie-e1788584557381.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/vadym-shcherbakov-si-bohdan-filipchuk--foto-ionut-muresan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/pensionari-in-romania-profimedia-1095115425-e1788436607992.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-cnsas-bun-getty-e1788244552822.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/ilie-bolojan-originalgovr2228-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/congres-pnl-3.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.