Emoții mari pentru Anca Serea: „Nu am închis un ochi toată noaptea.” Fiica vedetei susține bacalaureatul

Comentează

Anca Serea retrăiește emoțiile examenului maturității. Sarah, fiica vedetei, a susținut astăzi proba la Română. Soția lui Adrian Sînă îi este alături fiicei sale. Vedeta a povestit despre experiența trăită ieri, mărturisind că Dumnezeu i-a scos în cale un semn la care nu se aștepta.

Anca Serea a ajuns în cursul zilei de ieri la biserică, fiind însoțită de Sarah, fata ei cea mare, dar și de mezina familiei, Leah. Vedeta a considerat că apariția acelui lăcaș în drumul ei nu a fost întâmplătoare. Așa că a intrat, s-a rugat și a aprins lumânări.

Anca Serea: „M-am rugat pentru Sarah și pentru toți copiii care încep examenul maturității”

Anca Serea alături de cele două fete a intrat într-o biserică din Voluntari, unde se află moaște ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

„Nu cred în coincidențe. Cred în întâlniri pe care Dumnezeu le pregătește la timpul potrivit! Ca mamă, aș vrea să-i pot lua toate emoțiile și să le port eu. Dar nu pot. Astăzi, fără să plănuiesc, am descoperit această biserică. Un loc despre care nici măcar nu știam că există deși este la o aruncătură de băț de noi . Am intrat, am aprins o lumânare și am lăsat acolo toate grijile noastre. Apoi am aflat că aici se află moaște ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar mâine este chiar sărbătoarea lor. Poate unii îi spun coincidență. Eu aleg să-i spun binecuvântare. M-am rugat pentru Sarah și pentru toți copiii care încep mâine examenul maturității.
Să aibă mintea limpede, inima liniștită și încrederea că tot ce au muncit va rodi. Iar noi, părinții, să avem răbdarea de a-i susține și înțelepciunea de a le aminti că valoarea lor nu se măsoară într-o notă. Doamne, ocrotește-i pe toți!”, a mărturisit soția lui Adrin Sînă pe rețelele de socializare.

Deși perioada petrecută la biserică a liniștit-o, Anca Serea nu a reușit să se odihnească în noaptea de duminică spre luni. La prima oră, vedeta și-a însoțit fiica la liceu, mărturisind că trăiește intens perioada de examene din viața adolescentei sale. „Nu am închis un ochi toată noaptea”, a precizat ea.

Foto: Instagram

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește