Gabriel Coveşeanu s-a căsătorit civil sâmbătă cu aleasa inimii lui, Florentina Ene. Soţia a fost o prezenţă încântătoare, purtând o rochie roz-prăfuit, până sub genunchi – lungimea se zonului, accesorizată cu o pereche de pantofi din piele întoarsă gri-şobolan. Numai că, dacă ea ar fi trebuit să fie cea care să atragă toate privirile, lucrurile nu au stat deloc aşa. Florentina a fost eclipsată de una dintre invitate, care a purtat o rochie tip chimono, cu mâneci largi, cu un brâu gros, dar a cărei lungime îi lăsa la vedere picioarele superbe. Cu un asemenea minijup, nuntaşilor le-a fost destul de greu să-şi mai concentreze atenţia asupra mirilor.
După cununia civilă, însurăţeii îşi vor uni destinele şi în faţa lui Dumnezeu. Ceremonia religioasă va avea loc la Biserica Sfântul Ilie din Bucureşti, iar ca naşi de cununie, cei doi au preferat nişte prieteni apropiaţi.
„Naşii noştri vor fi nişte prieteni foarte apropiaţi nouă. La nuntă vor participa în jur de 200 de persoane, invitaţi din zona show-biz-ului, dar şi persoane care nu activează în acest „sector”,a declarat Gabriel Co­veşeanu, cunoscut drept Cove, prezentatorul emisiunii „Jumătatea mea ştie” de la Kanal , pentru evz.ro.
Citeşte şi: COVE ÎŞI PUNE ASTĂZI PIROSTRIILE! Va pleca în LUNA DE MIERE în Bali! Fotografii: Vlad Chirea

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

cove-picioare-1.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

 
 

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Observatornews.ro
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI