În vârstă de 37 de ani, Ileana Lazariuc s-a căsătorit, în vara anului 2009, cu Ion Ion Țiriac, fiul omului de afaceri Ion Țiriac. Cuplul are doi copii, Alexandru și Nicholas Noah.

Potrivit click.ro, Ileana Lazariuc și Țiriac Jr. nu mai formează un cuplu.

”Erau străini unul de celălalt. El avea altă viață, ea era mai mult cu copiii. S-a răcit relația și au decis de comun acord să divorțeze. Nu au spus nimic, pentru că la mijloc sunt bani mulți și acesta a fost pactul: discreție totală, dovadă că doar apropiații știau de aceste lucruri. Ea nu se poate plânge, are o viață de regină, copiii au de toate.

Au locuit o vreme la Monte Carlo, Paris, după care s-au întors în România. De-atunci începuse să se strice treaba. Copiii lor au fost protejați, pentru că au decis să se comporte ok, au evitat discuțiile în contradictoriu. Nimeni nu a fost fericit cu decizia asta, dar așa e viața”, a declarat o persoană din apropierea celebrului cuplu pentru sursa mai sus-menționată.

Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac au divorțat. Cei doi s-au despărțit acum doi ani, dar au ținut secret totul

Cei doi au dat o declarație în legătură cu divorțul lor, afirmând că acesta s-a produs în urmă cu doi ani.

„Din dorinţa de a reduce la tăcere zvonurile, am decis împreună să anunţăm oficial faptul că am divorţat acum 2 ani. Nu există secrete sau evenimente picante la baza deciziei noastre noastre şi am dorit această perioadă de linişte şi discreţie atât pentru noi, dar în special pentru copiii noştri fără să intervină alte speculaţii şi scenarii fabricate.

Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Recomandări
Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”

Deşi nimic nu s-a schimbat cu privire la cât de mult ne iubim, vom rămâne în continuare cei mai buni prieteni, suntem şi vom fi o familie unită şi părinţii a doi copii minunaţi. Vieţile noastre vor rămâne în continuare private şi aceasta este singura noastră declaraţie în legătură cu acest subiect. Vă mulţumim pentru înţelegere”, este mesajul publicat de Ţiriac Junior şi Ileana Lazariuc, conform spynews.ro.

Ileana Lazariuc și Ion Ion Țiriac au divorțat. Cei doi s-au despărțit acum doi ani, dar au ținut secret totul

Google News Urmărește-ne pe Google News

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
GSP.RO
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Observatornews.ro
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI