Veteranul muzicii românești spune că nu simte vârsta, rămâne la fel de creativ în compozițiile sale și chiar mâine dacă și-ar dori, ar putea să-și facă o trupă nouă, fiindcă poate cânta la fel de bine ca în anii în care lansa hituri pe bandă și întreaga țară îi cumpăra discurile.

“Compun multă muzică instrumentală, am multe piese noi și am reorchestrat toate succesele din perioada «Romanticii» (1972-1989), pe care vreau să le scot într-un album «Best of»”, ne-a spune cel care a produs primul album muzical în regim privat din România – practic, discul de debut al lui Ștefan Bănică jr, “Un actor, un rockʼnʼroll”, 1992.

Mircea Drăgan, bunicul rockului românesc, iese pe piață cu albume noi, la 74 de ani! A cântat în Sideral, Mondial și Romanticii

FOTO: Romanticii (1979), formația lui Mircea Drăgan, una dintre cele mai cunoscute din istoria muzicii pop-rockului românesc

“Nu pun punct carierei mele. Sunt mulțumit că am avut un drum frumos, am cântat într-o perioadă în care puteai să recunoști melodiile. M-am străduit să fiu modern prin ceea ce am compus, altfel nu puteai să reziști, mai ales în turneele din străinătate. Chiar și piesele mele vechi le-am îmbrăcat, le-am reorchestrat într-un mod modern, original”, ne-a mai destăinuit bunicului rockului din comunismul românesc.

Unul dintre cele mai mari succese la care Mircea Drăgan a contribuit, “Iubire, bibelou de porțelan” (Mondial), încă se mai fredonează, la 51 de ani de la lansarea sa!

Drăgan (FOTO centru) a compus și muzică ușoară, pentru vedete ca Angela Similea, Loredana Groza, Daniel Iordăchioaie, Silvia Dumitrescu, Mihai Constantinescu, Monica Anghel ori Mirabela Dauer.

Mircea Drăgan, bunicul rockului românesc, iese pe piață cu albume noi, la 74 de ani! A cântat în Sideral, Mondial și Romanticii

CITESTE SI:Ionuț Dolănescu trage de fiare ca să-și păstreze fizicul de Rambo, la 47 de ani! „Alerg și fac exerciții cu greutăți”

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Doliu în familia lui Helmuth Duckadam. S-a spânzurat și a fost găsit abia azi
Playtech.ro
Doliu în familia lui Helmuth Duckadam. S-a spânzurat și a fost găsit abia azi
Momentul arestării criminalului din Argeș. Polițiștii l-au găsit întins lângă femeia înjunghiată în curtea bisericii. Preot: ”El mai mișca”
Observatornews.ro
Momentul arestării criminalului din Argeș. Polițiștii l-au găsit întins lângă femeia înjunghiată în curtea bisericii. Preot: ”El mai mișca”
Horoscop 18 mai 2021. Săgetătorii trebuie să fie atenți la mesajele adresate de partenerii de cursă lungă
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2021. Săgetătorii trebuie să fie atenți la mesajele adresate de partenerii de cursă lungă
A castigat peste 20 de milioane de euro la loto, dar a ramas fara vreun cent! Motivul incredibil pentru care o femeie a pierdut toti banii
Știrileprotv.ro
A castigat peste 20 de milioane de euro la loto, dar a ramas fara vreun cent! Motivul incredibil pentru care o femeie a pierdut toti banii
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
CSALB, partener de conciliere pentru consumatori și bănci (Publicitate)
PUBLICITATE
CSALB, partener de conciliere pentru consumatori și bănci (Publicitate)