Nadine, liceană la 42 de ani. “Sunt o tocilară. Nu concep să iau sub 8”. Vedeta TVR e în clasa a XI-a
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După 24 de ani, Nadine s-a întors la televiziunea care a făcut-o vedetă în 1995, la numai 18 ani, prin “Școala vedetelor”. De două săptămâni, vedeta, acum în vârstă de 42 de ani, prezintă la TVR o emisiune care-i poartă numele, iar în paralel, își continuă liceul - este din nou elevă în clasa a XI-a - și își crește copilul, la rându-i elev, dar de școală primară. Cum reușește?
Libertatea: Cum a fost revenirea la TVR?
Nadine: Tinerețea mea, entuziasmul meu, noul început, speranțe, Titus Munteanu, colegii mei din “Școala Vedetelor”… Acest contract semnat, cumva, a închis un cerc. Am plecat din TVR când eram un copil și m-am întors alt om. Azi, la TVR, mă întorc cu recunoștință, bucurie și nostalgie.
- Cum a luat naștere această emisiune și ce te-a motivat să revii la adrenalina unui format în direct?
- Emisiunea este încă în construcție. Vrem să fie după forma și asemănarea mea, de aceea încă mai lucrăm la ea.
Am primit invitația de a face o emisiune și din discuții a reieșit pasiunea mea pentru dezvoltare personală și despre cât de important este să învățăm unii de la ceilalți, din experiențele noastre de viață, pentru a ne transforma propriile vieți. Așa am dezvoltat ideea temelor săptămânale, în care să discutăm acele situații de viață care ne pot transforma în mod pozitiv sau care ne pot doborî. Și, evident, soluții de la toți invitații, pentru ca noi toți să putem beneficia de acest schimb de idei.
- Ce schimbări au survenit în programul tău alături de Noah, după întoarcerea pe sticlă?
- Eh, aici e aici… Prima schimbare este că nu îl mai pot lua de la școală. Când iese de la școală, eu sunt pe scaun la machiaj… Nu îl mai pot duce la karate, la înot și la diverse alte activități. Îl duce tatăl lui, dar nu-i ușor pentru mine și orice mamă înțelege asta. Sunt recunoscătoare însă că până acum, la cei 9 ani ai lui, am fost în fiecare zi în viața lui.
- Te-ai întors la liceu acum doi ani, la 40 de ani. Povestește-ne un pic de ce și cum te-ai integrat.
- Nu am reluat cursurile. Am terminat o dată liceul, iar acum îl mai fac o dată. A fost o întreagă peripeție birocratică să am voie să îl fac a doua oară - argumentul Ministerului Educației fiind că am făcut o dată liceul pe banii statului, nu se poate și a doua oară. Am fost de acord și am cerut să plătesc, însă neexistând precedent, nu este reglementat legal acest aspect. Mi-a fost teamă că nu voi putea face a doua oară liceul.
Când am plecat în America, pentru 7 ani, nu am luat în calcul faptul că, înainte să îmi cumpăr bilet de avion, ar trebui să aștept să văd dacă am luat toate probele de la Bac. Am picat una dintre ele. Nu am vrut să-mi pierd biletul și am plecat, crezând că plec pentru un an…
10 ani mai târziu, deși puteam să-mi dau doar restanța, am ales să îl mai fac o dată. Din două motive:
1. Prin asociația mea non profit “Do Good”, am tot întâlnit cazuri de sărăcie extremă, una dintre cauze fiind reprezentată de lipsa de educație a părinților, a mamei, în mod special. Am ales să fiu un model pentru aceste femei, lor fiindu-le rușine să meargă înapoi la școală, cauza fiind “gura lumii”. De când am început să vorbesc despre asta în mod public, multe femei îmi spun că s-au reînscris la școală sau, foarte amuzant, mă roagă să sun eu la școala lor și să le înscriu, pentru că lor le este rușine.
Iar această rușine prostească, din mințile multor români, stă în calea evoluției noastre ca societate. De aceea mă duc la liceu la 42 de ani și m-aș fi dus și de aveam 80, dacă eu consideram că este ceva ce înseamnă investiție în evoluția mea ca om.
2. Fac tot soiul de ateliere de dezvoltare personală cu elevi, în licee, și aveam nevoie să înțeleg ce se întâmplă în mintea lor, cum gestionează informația, ce legături fac între situații, ce unelte folosesc în procesarea unui gând.Acum, făcându-mi temele și jonglând cu materiile școlare, din perspectiva unui elev, înțeleg mai bine de ce nu sunt capabili adolescenții să aibă o viziune despre viață și să sară evolutiv peste nivelul părinților - în zona unde țin aceste ateliere, părinții deseori sunt alcoolici și violenți.
Acum, făcându-mi temele și jonglând cu materiile școlare, din perspectiva unui elev, înțeleg mai bine de ce nu sunt capabili adolescenții să aibă o viziune despre viață și să sară evolutiv peste nivelul părinților - în zona unde țin aceste ateliere, părinții deseori sunt alcoolici și violenți.
A arăta cu degetul un om pentru că investește în evoluția sa este o piatră de moară care ține societatea românească pe primele locuri în Europa la analfabetism și abandon școlar.
Oamenii care se întorc la școală când sunt adulți dau dovadă de un altfel de curaj, respect de sine și viziune asupra vieții. Acești oameni trebuie respectați, sunt un exemplu, îi inspiră și pe alții să prindă curaj și să se întoarcă la școală, pentru a nu rămâne muncitori necalificați toată viața.
- Ce fel de elevă ești?
- Sunt o tocilară! M-am surprins pe mine însămi. În adolescență am început să lucrez. De fapt, muncesc de la 13 ani. Am trecut prin școală ca gâsca prin apă și eram tare curioasă să văd ce fel de elevă pot fi. Am avut surprinderea să aflu că sunt ca la carte. Mai tot timpul cu mâna pe sus, deseori auzind “Doamna Nadine, mai lăsați și pe altcineva să răspundă!”. (râde) Nu concep să iau sub nota 8. Asta, la disciplinele reale. La cele umaniste am așteptări doar de 9 și 10.
Fotografii: Robert Chirileanu
