Nasrin Ameri, prezentatoarea de la Antena Stars, s-a căsătorit astăzi civil cu iubitul ei, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de 7 ani. Nașii cuplului sunt Valentina Pelinel și Cristi Borcea, care au fost extrem de eleganți, stârnind admirația tuturor.
Valentina a purtat o rochie simplă, scurtă, ce i-a pus în valoare silueta perfectă. De asemenea, Cristi Borcea și mirele au fost extrem de eleganți.
Înainte de eveniment, Nasrin Ameri a făcut primele declarații. Ea a ținut să precizeze că nunta va avea loc la anul, iar la eveniment vor participa mai mulți prieteni.
„Am emoții, nu am avut până de dimineață. Acum am realizat că nu trebuie să mă duc la emisiune, că nu am întâlnire cu prietenele, că nu plec în vacanță, ci că mă mărit.
Nu-mi vine să cred, sunt șocată. De la ora 16:00 vor veni și invitații, la 16:30 o să fie ceremonia civilă, o să avem și super muzică, vremea ține cu noi, sper să nu avem niciun incident.
Încă nu realizez, dar acum e doar cununia, la nuntă, la anul, o să fie mulți, mai mulți prieteni”, a spus Nasrin Ameri la Antena Stars.