La prima ediție a Berlinalei la care toată lumea a stat acasă, mai puțin juriul, alcătuit în mod excepțional din cineaști care au câștigat Ursul de Aur – Ildikó Enyedi, Nadav Lapid, Adina Pintilie, Gianfranco Rosi, Jasmila Žbanić și Mohammad Rasoulof (care încă are interdicție să părăsească Iranul), trofeul s-a dus la un film care, potrivit motivației juriului, „are calitatea rară și esențială a unei opere perene”.
El captează pe ecran conținutul și esența, mintea și corpul, valorile și carnalitatea vremurilor pe care le trăim. Ale acestui moment precis al existenței noastre. Este un film elaborat, dar în același timp unul sălbatic, inteligent și copilăros, geometric și vibrant, imprecis în cel mai bun sens. El atacă spectatorul, îl provoacă să nu fie de acord, dar nu lasă pe nimeni să păstreze distanța de siguranță.
Juriul Festivalului de film de la Berlin, despre filmul lui Radu Jude:
Curios, Jude nu avea în plan să facă un film despre pandemie, el doar a adaptat scenariul așa cum a adaptat și condițiile de filmare ca să poată intra în producție anul trecut, între două lockdown-uri. A vrut să facă un film despre România, dar acum toată lumea se recunoaște în el, la fel cum s-a întâmplat cu Colectiv, documentarul lui Alexander Nanau. Babardeală… a devenit un film COVID fără voie.
Un film care a încapsulat temperatura înaltă a momentului
Probabil că un juriu eteroclit, alcătuit așa cum se obișnuiește din regizori, actori, producători, scenariști, critici etc., ar fi livrat alt palmares. Dar pentru Radu Jude, planetele s-au aliniat și, dacă are noroc și de cinematografe deschise, va putea lansa filmul în România în această primăvară, profitând de unda de șoc de la Berlin.
„Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer, a mers foarte bine în săli când a fost lansat imediat după Ursul de Aur din 2013 și la fel s-a întâmplat cu „Aferim!”, pentru care Radu Jude a luat Premiul de regie ex-aequo în 2015.
Așa cum Jude vorbește despre o „capsulă temporală” când se referă în interviuri la măștile pe care le-au purtat actorii pe platou, și filmul său ia temperatura exactă (și înaltă!) a momentului. Chiar dacă printre cele 15 filme din competiție au fost și alte titluri care ar fi putut lua trofeul, niciunul nu reușea să închidă ca într-un glob de sticlă ceea ce trăim de anul trecut încoace (de fapt, chiar de când s-a terminat ediția 70 a Berlinalei).
„Wheel of Fortune and Fantasy”: gheață caldă
Nici „Wheel of Fortune and Fantasy”, de Ryusuke Hamaguchi, un superb colaj din trei povești cu două, trei personaje (și el adaptat pandemiei), care trimite la umanitatea cotidiană din filmele lui Hong Sangsoo și care a fost distins cu Marele Premiu al Juriului. Cele trei povești care înaintează prin subtile întorsături de situație și spun mereu altceva despre personaje sunt imersive de-a binelea.
Dacă Jude dă cu tine de pământ, Hamaguchi te seduce cu o poveste a cărei liniște ascunde ca un aisberg cald interioritatea personajelor și relația lor permanentă cu trecutul.
Iluminat de nostalgie, filmul japonez folosește mai bine convenția COVID decât „Forest – I See You Everywhere”, de Bence Fliegauf, alt film-omnibus unde dialogul a câte două personaje părea să arate mai degrabă constrângerile măsurilor de siguranță decât să profite de ele.
Trailer Wheel of Fortune and Fantasy:
Îmi e neclar de ce juriul a ales să dea premiul pentru rol secundar (o noutate în festival) tinerei interprete Lilla Kizlinger din filmul de mai sus, nu doar pentru că toți actorii din cele șase filmulețe care alcătuiesc „Forest – I See You Everywhere” sunt în egală măsură principali și secundari, dar și pentru că Lilla Kizlinger nu se remarcase mai mult decât ceilalți.
„Mr Bachmann and His Class”: pledoarie pentru educație
Ursul de Aur nu-l putea lua nici documentarul german de peste trei ore „Mr Bachmann and His Class”, de Maria Speth, distins cu Premiul Juriului, o excelentă radiografie a societății occidentale, care se străduiește să asimileze imigranții, dar și un avertisment despre cât de importantă e educația făcută cu cap și, mai ales, cu suflet.
Filmul e un fel de Profu’, de Alex Brendea, și a fost filmat în decursul multor luni pentru a putea să-i vadă crescând pe puii lui Herr Bachmann, un dascăl nonconformist care vorbește permanent cu ei, îi învață să cânte AC/DC și îi încurajează repetându-le: „Aceste note nu vă reprezintă! Important e că sunteți extraordinari”. Filmul Mariei Speth poate fi un corolar al filmului lui Jude.
Pe la jumătatea filmului, Herr Bachmann (care poartă mai mereu ciupilică și hoodie) îi spune unui prieten sculptor că școala ca instituție îl alienează și acum, aproape de pensie. „Pe la 45 de ani am vrut să mă las, nu voiam să ajung să pun lațul pe ei, dar pe urmă, lucrurile s-au aranjat și mi-am dat seama că doar 10% din ce fac cu ei e dresaj, restul sunt lucruri într-un fel importante. Uneori, nu e ușor, pentru că trebuie să-i împing mai mult, trebuie să facem mai multă mate și germană, și mă crizez pentru că nu lucrez cu ei, ci împotriva lor, și că trebuie să le îndes cunoștințe pe gât, ceea ce e lipsit de sens”.
Trailer Mr Bachmann and His Class:
E important că juriul Berlinalei a fost sensibil la un documentar care, poate, în altă situație ar fi ajuns în secțiunea Forum, iar faptul că l-au evidențiat poate însemna și că pandemia, cu insecuritatea ei, ne-a făcut să vedem cât de importanți sunt cei care vin după noi.
Ce mi-a plăcut, ce nu m-a înnebunit
Faptul că juriul a decis să dea Premiul de regie lui Dénes Nagy pentru „Natural Light” (coproducție majoritar maghiară) ține probabil de subiectivitatea estetică a membrilor săi și mai puțin de contextualizarea filmului dincolo de limitele poveștii.
Premiul de interpretare i-a fost acordat lui Maren Eggert pentru „Im Your Man” (Germania), de Maria Schrader. A fost prima dată când festivalul a dat premii de interpretare gender-neutral, dar de ce oare premiul nu l-a inclus (ex-aequo) și pe Dan Stevens, interpretul robotului cu suflet care îi dă atât de prompt replica lui Maren Eggert în filmul Mariei Schrader?
Sud-coreeanul Hong Sangsoo, unul dintre cei mai prolifici cineaști contemporani și printre puținii care nu sunt afectați de pandemie, pentru că filmele lui sunt oricum economicoase și minimaliste, a fost distins cu Premiul pentru scenariu. O fi fost ecranul laptopului de vină, dar pe mine „Introduction” nu m-a înnebunit, deși sunt fan Hong Sangsoo. „The Woman Who Ran”, pentru care cineastul a luat anul trecut Premiul de regie la Berlin, mi s-a părut mult mai bun.
Ursul de Argint pentru contribuție artistică remarcabilă a plecat la Yibrán Asuad pentru montajul filmului „A Cop Movie”, realizat de Alonso Ruizpalacios. Filmul, care a fost achiziționat de Netflix după ce a fost selecționat la Berlin, combină inteligent ficțiunea cu documentarul și vorbește despre corupția din poliția mexicană. Va fi o delicatesă plină de divertisment în meniul Netflix.
Regret pentru „Petite maman”
Dacă imaginea din „Natural Light” ar fi fost premiată pentru contribuție artistică remarcabilă, poate că „Petite maman”, mica bijuterie a lui Céline Sciamma, ar fi putut lua Premiul de regie. De regulă, juriile rotesc palmaresul încât să rețină toate filmele pe care le consideră importante.
E regretabil că acest film pe cât de diafan, pe atât de riguros la nivel de scenariu și regie a fost lăsat pe dinafară. (Peter Bradshaw de la The Guardian i-a dat lui Sciamma cinci stele, iar lui Jude trei). Să preferi scenariul aproape spontan al lui Hong Sangsoo, despre care se știe că nu scrie scenarii, dantelăriei lui Sciamma sună din nou a capriciu. Dar, în fine, gusturile nu se discută…
În secțiunea Encounters, care a fost introdusă anul trecut, a câștigat un documentar francez despre vieți mărunte și nespectaculoase, realizat într-o manieră nespectaculoasă de Alice Diop. „Nous” (în engleză „We”) pune la un loc fragmente din realitatea unor personaje alese, s-ar părea, aleatoriu – un imigrant care doarme într-o dubiță și lucrează ca mecanic auto, persoane în vârstă pe care sora regizoarei, asistentă medicală, le îngrijește la domiciliu, încorporând și o vizită la memorialul lagărului de la Drancy ori fragmente video cu părinții regizoarei, veniți din Senegal în anii 60.
Trailer Nous:
Toate aceste elemente sunt legate prin imaginea trenurilor și a gărilor. Curios că juriul acestei secțiuni create de noul director artistic al Berlinalei, Carlo Chatrian, în ideea de a aduce și la Berlin suflul înnoitor pe care Chatrian l-a imprimat Festivalului de la Locarno, a ales să premieze un film atât de oarecare când selecția gemea de producții, cum spunea poetul Gellu Naum, „moderno-simpatice”.
PALMARES
Berlinale 2021: Competiție
- Ursul de Aur: Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (România, Luxemburg, Cehia, Croația), de Radu Jude
- Ursul de Argint și Marele Premiu al Juriului: Wheel of Fortune and Fantasy (Japonia), de Ryusuke Hamaguchi
- Ursul de Argint și Premiul Juriului: Mr Bachmann and His Class (Germania), de Maria Speth
- Ursul de Argint pentru regie: Dénes Nagy pentry Natural Light (Ungaria, Letonia, Franța, Germania, Belgia)
- Ursul de Argint pentru interpretare rol principal: Maren Eggert pentru Im Your Man (Germania), de Maria Schrader
- Ursul de Argint Silver pentru interpretare rol secundar: Lilla Kizlinger pentru Forest – I See You Everywhere (Ungaria), de Bence Fliegauf
- Ursul de Argint pentru scenariu: Hong Sangsoo pentru Introduction (Coreea de Sud), de Hong Sangsoo
- Ursul de Argint pentru contribuție artistică remarcabilă: Yibrán Asuad pentru montajul filmului A Cop Movie (Mexic), de Alonso Ruizpalacios
Berlinale 2021: Encounters
- Cel mai bun film: We (Franța), de Alice Diop
- Premiul Special al Juriului: Taste (Vietnam, Singapore, Franța), de Lê Bảo
- Cel mai bun regizor (ex-aequo): The Girl and the Spider (Elveția), de Ramon Zürcher, Silvan Zürcher, și Social Hygiene (Canada), de Denis Côté
- Mențiune Specială: Rock Bottom Riser (SUA), de Fern Silva
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!