„Totul a început din copilărie. Am iubit bucătăria și mereu am simțit că face parte din mine, că asta este ceea ce îmi doresc. Din păcate, dintr-o ușoară teamă de eșec, am tot evitat-o, dar a rămas mereu un vis. Visul a început să prindă contur odată cu Chefi la Cuțite, când ADDA mi-a dat impulsul de care aveam nevoie.

Am simțit că acela este momentul, ultimul tren spre visul meu. Am avut un parcurs excelent la Chefi, amator fiind: am ajuns la un mic pas de finală, dar am făcut parte din echipa câștigătoare. Ulterior, am primit invitația de a merge la Super Neatza de Weekend, unde visam să ajung.

Catalin Rizea_2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

A fost o bucurie enormă și un semn că trebuie să merg mai departe, să învăț cât mai multe și să-mi dezvolt tehnica. Apoi, mi-am dorit și mai mult, așa că am ales să urmez cursurile de la Horeca Culinary School. Acolo am mers cu multe lucruri știute, doar că mi-am dat seama că nu le știu pe toate, că sunt mici detalii pe care nu le vedeam și care adaugă un mare plus. Astfel, am început să îmi pun în ordine tot bagajul de cunoștințe acumulat!”

Cătălin Rizea vrea să meargă mai departe în cariera sa și le spune tuturor să își asculte intuiția, căci niciodată nu este prea târziu pentru a urma un vis: “Mai am mulți pași de făcut și abia aștept să urc următoarea treaptă și tot așa.

Ce vreau, de fapt, să spun prin toată povestea mea – trebuie să ai încredere în visul tău și niciodată nu este prea târziu să ajungi unde îți dorești. Vreau să fiu o inspirație pentru cei care se regăsesc în drumul meu, indiferent de domeniul la care visează! Bucataria este chimie și fizică… doar cu gust și arome!”, a încheiat Cătălin Rizea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.