Proiect minier de 100 de milioane de euro în România. Metalul rar care pune Sibiul pe harta mineralelor critice ale UE

Comentează
O carieră de magneziu

O companie românească a demarat procedurile legale pentru deschiderea unei exploatări miniere în județul Sibiu, unde va fi exploatat zăcământ de magneziu.

Mineral Proiect Invest SA (MPI Magnesium) București a primit, în 2020, o licență de concesiune pentru explorarea perimetrului de roci magnezitice de la Valea Dobra, comuna Rășinari, în apropiere de municipiul Sibiu.

Mină funcțională minimum 30 de ani

După cinci ani de activități de explorare, reprezentanții firmei doresc să obțină, în 2026, avizul de mediu și autorizația de construcție pentru derularea proiectului. Investiția este evaluată la o valoare inițială de aproape 100 de milioane de euro.

Banii reprezintă costurile privind deschiderea carierei de exploatare în zona Valea Dobra, construcția unei uzine de prelucrare a minereului exploatat în carieră, pe teritoriul localității vecine Săliște, precum și amenajarea unui sistem de cablu (furnicular), care ar urma să fie folosit pentru transportul minereului într-o zonă de unde poate fi preluat de camioane. Pe termenul estimat de funcționare a minei, de minimum 30 de ani, investiția ar urma să depășească 200 de milioane de euro.

Magneziul este considerat un mineral critic la nivelul Uniunii Europene, motiv pentru care Comisia Europeană a decis să susțină financiar astfel de investiții. Din România, a fost selectat proiectul inițiat de societatea Verde Magnesium în zona Budureasa (Munții Apuseni) din județul Bihor, subsidiara locală a companiei cu același nume înregistrată în statul american Delaware și deținută de fondul privat de investiții Amerocap.

Reprezentanții societății Mineral Proiect Invest SA au afirmat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Sibiu, că și proiectul lor ar urma să fie finanțat cu fonduri europene. Deocamdată, nu există o confirmare oficială din partea Comisiei Europene.

Până la 150 de locuri de muncă

Proiectul de la Rășinari a suscitat discuții ample cu autoritățile locale, având în vedere că exploatarea ar urma să funcționeze într-o zonă turistică importantă a Sibiului. Investitorii au precizat că din acest motiv vor fi aplicate măsuri care vor reduce semnificativ impactul asupra mediului.

„Obiectivul nostru este ca întregul proces să integreze soluții de energie regenerabilă. De exemplu, camioanele care vor prelua minereul vor fi 100% electrice. Vor fi acoperite și nu vor crea praf sau poluare fonică”, a declarat Andrei Degeratu, șeful de proiect al companiei.

Funicularul va fi finalizat în anul 2029. De la locul unde va fi descărcat minereul și până la viitoare uzină de la Săliște, transportul va fi asigurat cu camioanele electrice, care ar urma să folosească drumuri ce vor ocoli localitățile din zonă.

La uzina de prelucrare sunt proiectate 75 de locuri de muncă, iar în carieră ar urma să lucreze 25 de persoane, cu posibilitatea ca numărul total al angajaților să ajungă la 150. Investitorul a calculat și veniturile preconizate a fi transferate la bugetele locale și la bugetul de stat: 1,5 milioane de euro la Rășinari, 1,2 milioane de euro la Săliște și 700.000 de euro la bugetul de stat.

Zăcământul de roci magnezitice de la Valea Dobra este estimat la 50 de milioane de tone, cu un conținut de 35% de oxid de magneziu. Se estimează, de asemenea, existența a 220-240 de kilograme de magneziu pe tona de minereu.

Parc fotovoltaic și fabrică de hidrogen industrial

„Exploatarea este proiectată ca un proiect minier de suprafață, folosind exclusiv tehnologii moderne. Pentru a proteja zona montană și liniștea comunităților, minereul este preluat de un sistem modern de transport pe cablu și transferat către un punct logistic dedicat. O soluție eficientă, cu impact redus și cu zero emisii. Din centrul logistic, minereul este mutat în camioane 100% electrice și transportat către Săliște pe infrastructura rutieră principală, evitând zonele rezidențiale. În apropierea orașului Săliște, minereul este transformat în produse de înaltă puritate, materiale esențiale pentru industriile: auto, aerospațială, apărare și energie regenerabilă. Proiectul include dezvoltarea unui parc fotovoltaic și integrarea unei fabrici de hidrogen verde industrial. Obiectivul este clar: reducerea emisiilor către zero”, se precizează într-o prezentare a proiectului.

Societatea Mineral Proiect Invest SA are ca acționari principali firmele Andra Mineral Holding SRL, Predeal Investiții SRL și Novel Ventures SRL, care dețin peste 90% din capital. Cele trei sunt deținute de Andrei Degeratu (fost GSP Holding), Dragoș Bîlteanu (fost președinte al SIF Banat-Crișana) și Omar Akili, om de afaceri turc implicat în proiecte imobiliare în România.

Controlul companiei miniere este realizat, în calitate de „beneficiar” al acționarilor, de către Dragoș Bîlteanu. Structura de conducere este asigurată de Andrei Degeratu (CEO), Petru Văduva (președinte al board-ului), Mihai Roșu, director operațional și Alexandru Solschi, director de resurse minerale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!