Roxana Vancea, în vârstă de 31 de ani, a devenit pentru prima oară mamă în luna noiembrie a anului trecut, când l-a adus pe lume pe Zian. Soțul vedetei mai are un băiețel, pe Milan, cu care fosta asistentă TV are o relație foarte bună. Aceasta a vorbit despre cum s-a schimbat viața ei după ce a născut și când își va boteza bebelușul.
„Pe cât e de greu, pe atât e de frumos. Nu sunt ipocrită să mă plâng. Am un bebe foarte cuminte. Adorm și mă trezesc lângă cel mai frumos zâmbet. Bebe e foarte zâmbăreț ca și Milan, ne umple inimile cu iubire'', a declarat Roxana Vancea pe rețelele de socializare.
Roxana Vancea și soțul ei se pregătesc pentru botezul lui Zian, care va avea loc după Paște. Vedeta a decis să organizeze evenimentul în familie, fiind ceva restrâns.
„Nu am făcut încă pentru că a fost perioada cu colicii, acum a început postul Paștelui și urmează după post să-i facem și botezul. Nu vom face nimic special.
Va fi doar familia. Am găsit o biserică aproape de noi. O să fim doar noi cu familia. Am spus că o să facem când o să fie nunta cu toți prietenii, dar la botez vreau să fie doar despre bebe. Nu are legătură cu pandemia”, a spus Roxana Vancea la Antena Stars, citat de Spynews.