„A fost senzațional. M-am bucurat de faptul că cei 100 de copii care au venit s-au simțit excelent. Modulul de tabară experimental pe care l-am făcut s-a dovedit a fi 100% rețeta de succes. Vom repeta experiența anul viitor, când vom face cinci tabere, ca să vină cât mai mulți copii, să aibă parte de experiența de explorator, să învețe cum să facă un foc, cum să facă un adăpost, cum să se orienteze, să devină mult mai responsabili”, ne-a explicat Șerban.

Șerban Copoț a dat lovitura cu taberele de copii. Peste vară a făcut una, pentru anul viitor i s-au cerut cinci!

Fostul cântăreț, azi în vârstă de 38 de ani și tatăl a doi băieți, a fost ajutat de profesioniști în tabăra pentru prichindei: „Am fost 40 de oameni care ne-am ocupat de cei 100 de copii. Au fost tot timpul monitorizați. Nu s-au plictisit, nu au avut timp să facă prostii, li s-a părut interesant tot ce au văzut, tot ce au învățat de la experții noștri exploratori. Mai ales că nu sunt copii luați de la o școală, care se cunoșteau între ei. Au fost copii luați din Iași, Suceava, Constanța, Giurgiu, din toată țara. Acolo s-au văzut pentru prima oară, s-au legat prietenii”.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Șerban Copoț a dat lovitura cu taberele de copii. Peste vară a făcut una, pentru anul viitor i s-au cerut cinci!

O tabără e gratuită, celelalte patru, cu plată

Pentru că a vrut ca totul să fie gratis, plătit din banii asociației pe care o conduce, Șerban a făcut un concurs în urma căruia doar 100 de copii au avut această șansă.

Șerban Copoț a dat lovitura cu taberele de copii. Peste vară a făcut una, pentru anul viitor i s-au cerut cinci!

Când au văzut imaginile din tabară, părinții ai căror copii nu au prins un loc i-au scris lui Copoț, cerându-i în mod expres să organizeze mai multe astfel de activități, pentru care s-au arătat dispuși să plătească.

„La anul, una dintre cele cinci tabere va fi gratuită, locurile le vom da la fel, prin concurs, celelalte patru vor fi cu plată, la insistențele părinților, pentru că au fost depuse foarte multe cereri prin care copiii să vină la noi în tabără. Părinții au spus că vor să plătească, numai să luăm copiii, că au nevoie de activități oneste, prin care să învețe ceva. În octombrie vom urca toate datele pe www.ligaexploratorilor.ro, ca părinții să poată să-și organizeze timpul pentru vara viitoare”, ne-a mai spus Copoț, care, pe lângă cele cinci tabere la munte, vrea să organizeze una și la malul mării, tot în 2020:

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”

„În luna august, îi duc și pe mare. Ăsta este planul. Acum lucrăm la prezentare. Să devină navigatori, să învețe să conducă o navă”.

VIDEO: Bogdan Sorocan

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI