Serialul cool al noii generații. „Societatea” - Când toți adulții dispar, copiii trebuie să conducă lumea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Societatea”, un nou serial original marca Netflix, ne propune o variantă modernă a „Împăratului Muștelor”. Rămași dintr-odată fără părinți și fără reguli, un grup numeros de adolescenți e nevoit să învețe din mers cum funcționează o comunitate și să-și organizeze traiul astfel încât să nu se mănânce între ei.
Cuprins:
Călătoria noastră începe în orășelul american West Ham, un paradis al copiilor de bani gata, care trăiesc cu impresia că viața va fi floare la ureche pentru ei. Soarta le răspunde cu o palmă zdravănă, printr-o întâmplare SF care le răstoarnă toate reperele.
Elevii trecuți de 16 ani pleacă în excursie către o stațiune montană, dar autobuzele se-ntorc din drum pe neașteptate și îi readuc în orășelul lor, câteva ore mai târziu. Chipurile, drumul ar fi fost blocat din cauza unor căderi de bolovani.
Deși par a fi înapoi acasă, puștii se prind repede că nu au fost transportați în adevăratul West Ham, ci într-o copie stranie a acestuia. Una complet pustie, înconjurată de o pădure interminabilă. La capătul fiecărui drum mărginaș, o barieră impenetrabilă de copaci.
Fără scăpare și fără părinți, adolescenții se văd nevoiți să ia taurul de coarne pentru prima oară în viețile lor lipsite de griji. Trebuie să găsească o explicație logică pentru această călătorie fantastică și un mod de a reveni acasă, neștiind unde se află. Într-o dimensiune paralelă? Pe o planetă extraterestră? În purgatoriu?
Nașterea unui stat
Puzzle-ul nu poate fi rezolvat de azi pe mâine, deci puștii trebuie să-și aleagă un lider care să stabilească prioritățile comunității, astfel încât nimeni să nu moară de foame înainte ca enigma să fie elucidată. Conducătoare devine Cassandra (Rachel Keller), președinta Consiliului Elevilor, cea mai matură și cea mai calificată persoană pentru o astfel de funcție.
Conștientă cât de ușor poate cădea pradă haosului o lume formată doar din adolescenți, Cassandra organizează gașca pe modelul unui microstat: unii să inventarieze și să raționalizeze mâncarea, alții să asigure paza, alții să-și dedice timpul găsirii unui drum înapoi acasă ș.a.m.d.
Pe măsură ce trec lunile, devine necesară înființarea a tot mai multor „instituții”: o biserică, un centru medical, o judecătorie... Deși pluralismul ar trebui să asigure echilibru și eficiență, mai multe autorități înseamnă totodată mai multe prilejuri de conflict. Iar în lumea asta necoaptă, ori de câte ori se poate isca vreo ceartă, se va isca o ceartă.
Fiind vorba despre copii proveniți din familii înstărite, se lasă cu scandal chiar și atunci când Cassandra le cere tuturor să împartă resursele materiale. „Cum adică să-i las pe alții să doarmă la mine acasă, ca să economisim curent, pentru că nu știm de câtă energie electrică mai dispunem? E casa MEA!”.
Aici excelează „Societatea”: în conturarea unor tamponări ideologice între membrii tinerei comunități, pe valori precum individualism vs altruism sau dictatură vs democrație. Fiecare are propria viziune despre direcția ce trebuie urmată, dar liderul pricepe că nu poți mulțumi pe toată lumea și că puterea e mai dificil de menținut decât de câștigat. Abuzul de putere devine tot mai tentant, în ideea că o mână de fier ar putea astupa cu ușurință gurile nemulțumite.
Nu vedem pădurea din cauza copacilor
Deși întemeierea și dezvoltarea unui stat sunt procese fascinant de urmărit, creatorii serialului sunt atât de absorbiți în dezbaterile dintre puști, încât uită de unde au pornit. Nu mai văd pădurea din cauza copacilor.
Misterul orașului-copie e abandonat cu lejeritate, ca și cum n-ar conta. Tot sezonul se vorbește doar de trei-patru ori despre cum or fi trecut autobuzele școlare printr-un soi de portal, dar până la urmă nu obținem nici o lămurire concretă.
Tinerii nu-și fac timp să cerceteze problema, fiind prea ocupați să petreacă de Ziua Recunoștinței, să organizeze un bal imaginar de absolvire, să urmărească filme sau să urmeze cursuri de jiu-jitsu. Înțeleg că au nevoie și de divertisment, de pauze, dar nu par deloc grăbiți să se-ntoarcă în lumea lor, cu toate că se vaită încontinuu că le e dor de părinți.
Din păcate pentru noi, copiii nici nu vor ajunge înapoi acasă prea curând. Asta pentru că „Societatea” nu-i miniserie, ci serial. Adică episodul 10 nu ne aduce concluzia poveștii, ci doar finalul sezonului întâi, care ar putea fi urmat de alte trei-patru serii.
Cine se culcă cu cine?
La cum s-a desfășurat până acum, îl văd continuând mult și bine. Se pune accentul pe relațiile dintre personaje, pe dramele lor telenoveliste, pe înfiripări și destrămări de cupluri.
La început, memoria ta s-ar putea alege cu febră musculară, din cauza combinațiilor încâlcite dintre protagoniști. Ca să rețin imaginea de ansamblu, îmi repetam constant în minte: “Deci tipa cu sprâncene stufoase îl place pe băiatul mulatru, dar el e îndrăgostit de fata slăbuță, care e cuplată cu bogătașul nesuferit. Iar tipa cu sprâncene stufoase e sora șefei, care e verișoara antagonistului, ăla fiind frate cu băiatul surd și homosexual, care la rândul lui e îndrăgostit de sportivul deștept...”. Mi-a luat câteva episoade să rețin locul fiecărei piese pe tabla de șah.
Bijuteriile distribuției
Totuși, să zicem mersi că urmărim o distribuție convingătoare, talentată. În ciuda vârstelor fragede, actorii se descurcă minunat. În special merită lăudat Sean Berdy, un tânăr de 25 de ani, născut surd, care în serial îl interpretează pe timidul Sam - un băiat surd și homosexual.
Comunicând strict prin semne, Sean e constrâns să-și transmită emoțiile prin expresii faciale. Chipul lui e atât de grăitor, atât de nuanțat, încât ar putea spune povești întregi chiar și fără ajutorul mâinilor. Așa înduioșător e să-l urmărești cum roșește când dă ochii cu tipul pe care-l place, încât uiți să te mai întrebi: “De ce nu l-au dat, totuși, la un liceu special pentru deficienți de auz?”.
Altă bijuterie din distribuție este Toby Wallace, în vârstă de 24 de ani, care-l joacă pe psihopatul Campbell - fratele lui Sam. Puștiul ăsta reușește să fie atât de antipatic, atât de arogant și de perfid, încât l-aș numi noul Joffrey Baratheon al serialelor TV. Orice replică o scuipă cu un zâmbet grețos pe buze, iar simpla lui prezență în încăpere îți dă senzația că stai lângă o bombă cu ceas. Din păcate, scenariștii folosesc tensiunea din jurul lui pentru a-i face pe alții să calce strâmb, în loc să fructifice potențialul lui Cambell și să ne ofere un răufăcător memorabil.
Te bagi la binging?
Una peste alta, „Societatea” merită văzut într-un maraton de 10 ore. E mai greu la început, până reții cine-i cine și care-i cuplat cu care, dar te vei atașa treptat de personaje și vei ajunge implicat cot la cot cu ei în organizarea comunității.
E captivant să urmărești cum se formează un microstat, pornind de la zero, dar e sâcâitor să vezi că puștii nu prea-și bat capul să afle cum au ajuns acolo sau cum se vor întoarce acasă.
„Societatea” poate fi urmărit pe Netflix de pe 10 mai.
Nota: 7/10
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/rG0vSjCLH9w" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
